Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:22 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Program de cooperare în domeniul învățământului superior din România și Cuba

ro

07 Jun, 2022 07:43 1188 Marime text
Miniștrii Educației din românia și Cuba. Foto: Ministerul EducațieiMinistrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu și ministrul Învățământului Superior din Cuba, Jose Ramon Saborido Loidi, au semnat în data de 6 iunie, Programul de cooperare în domeniul învățământului superior.

Potrivit Ministerului Educației, programul de cooperare în domeniul învățământului superior între Ministerul Educației din România și Ministerul Învățământului Superior din Republica Cuba este cadrul necesar pentru continuarea cooperării între instituțiile de învățământ superior din România și Cuba pe teme de interes comun, valorificând inovarea și schimbul de experiență și bune practici. Programul de cooperare prevede, de asemenea, acordarea, în regim reciproc, de burse de studii pentru toate ciclurile universitare în domenii de interes comun.

„În cadrul întrevederii bilaterale ce a precedat semnarea documentului, cei doi demnitari au apreciat dinamica procesului de cooperare universitară, precum și preocupările comune în domeniul educației. Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a menționat oportunitatea de a valorifica acordurile de parteneriat interuniversitare prin programul european Erasmus+, precum și prin programele dezvoltate de Agenția Universitară a Francofoniei.

La întâlnire a participat și ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. Se remarcă în mod deosebit susținerea Ministerului Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadorului României la Havana, doamna Theodora Magdalena Mircea, care a materializat astfel demersurile diplomatice inițiate de o lungă perioadă de timp pentru cooperarea în domeniul educației între România și Republica Cuba.

Evenimentul face parte din programul ministrului Învățământului Superior din Cuba, Jose Ramon Saborido Loidi, aflat în vizită în România alături de o delegație de 12 rectori ai universităților din Cuba. În acest context, demnitarul cubanez va fi prezent la o serie de acțiuni care vizează dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale româno-cubaneze în domeniul învățământului superior“ - au precizat reprezentanții Ministerului Educației.


De menționat că este prima vizită a unui ministru cubanez al educației în România, fiind și primul membru al Guvernului de la Havana care vizitează România după 1990 și marchează potențialul de colaborare între universitățile românești și cele cubaneze, în cadrul mai larg al susținerii activităților de dezvoltare a internaționalizării activității universităților românești.

)În marja evenimentului au fost semnate deja 18 acorduri bilaterale de cooperare cu universități din Cuba. Universitățile românești care au semnat acorduri bilaterale sunt: Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București. În zilele următoare vor fi semnate alte 20 de acorduri bilaterale de către Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Politehnica din București, Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie „George Emil Palade’’ din Târgu Mureș, Universitatea „1 Decembrie’’ din Alba Iulia, Universitatea „Ștefan cel Mare’’ din Suceava, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București si Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

În total, 11 universități românești vor semna acorduri de colaborare cu 12 universități cubaneze.

Delegația rectorilor cubanezi este formată din conducătorii următoarelor instituții de învățământ superior: Universitatea din Holguín, Universitatea din Matanzas „Camilo Cienfuegos”, Universitatea din Est, Universidad de Ciencias Médicas de La Habana (UCMH)/Universitatea de Stiințe Medicale, Universitatea de Informatică, Universitatea din Artemisa, Universitatea din Pinar del Río, Universitatea Agricolă din Havana „Fructuoso Rodríguez Pérez”, Universitatea de Arte, Universitatea Tehnologică din Havana „José Antonio Echevarría” și Universitatea Sancti Spiritus și Universitatea din Ciego de Ávila“ - au mai precizat reprezentanții Ministerului Educației

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii