Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:53 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect-pilot Peste 1.000 de elevi ai Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu“ din Constanţa, beneficiarii unei mese calde

ro

29 Jul, 2016 00:00 3218 Marime text
 

Ministerul Educaţiei a publicat proiectul unei ordonanţe privind aprobarea Programului naţional de acordare a unui supliment alimentar sub forma unui pachet alimentar sau a unei mese calde pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat. Potrivit proiectului, începând cu anul şcolar 2016-2017 se va acorda, cu titlu gratuit, elevilor din învăţământul primar şi gimnazial un supliment alimentar sub forma unui pachet alimentar sau a unei mese calde pe zi, în perioada desfăşurării activităţii didactice, în limita unei valori zilnice de 7 lei/beneficiar.
 
Pe lista Ministerului Educaţiei se află 22 de unităţi şcolare din toată ţara care au fost incluse în acest program-pilot prin care elevii vor primi în anul şcolar 2016-2017 câte o masă caldă. Printre unităţile de învăţământ beneficiare se află şi Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu“ din municipiul Constanţa, care are învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal şi unde învaţă 1.145 de elevi.
 
„Limita valorică prevăzută cuprinde preţul produselor, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz, şi se actualizează periodic, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi a tarifelor”, se precizează în document.
 
Vor beneficia de acest drept toţi elevii prezenţi la activităţile didactice. La cererea motivată a părinţilor, elevii care, din considerente de natură medicală, culturală ori religioasă/confesională nu pot beneficia de pachetul alimentar/masa caldă, vor primi produse alimentare adecvate, în limita unei valori zilnice de 7 lei/elev sau preşcolar.
 
„Pentru menţinerea sănătăţii elevilor, în cadrul programului se vor distribui numai produse alimentare preparate în conformitate cu cerinţele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 139 din 30 aprilie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care vor purta marca de identificare prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 139 din 30 aprilie 2004, cu modificările ulterioare. Produsele distribuite vor respecta cerinţele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai precizează în propunerea de ordonanţă.
 
În vederea aplicării acestui proiect, vor fi acordate sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale, sume ce pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau din alte surse, potrivit legii. Sumele ce vor reveni fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale ar urma să fie stabilite prin înmulţirea numărului de elevi cu limita valorii zilnice prevăzute pentru fiecare pachet alimentar/masă caldă şi cu numărul de zile de activitate didactică din anul respectiv.
 
În document se mai prevede şi că „unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale care dispun de mijloacele necesare preparării şi distribuirii pachetelor alimentare/mesei calde pot utiliza în acest scop sumele alocate. Pentru obţinerea unor preţuri cât mai competitive, autorităţile contractante pot opta pentru atribuirea contractului de achiziţie pentru întregul pachet sau distinct, pentru produsele ce intră în componenţa pachetului alimentar/mesei calde, faza finală a procedurii de atribuire fiind organizată în mod obligatoriu prin licitaţie electronică. (…) Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat alocate unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar se regularizează cu bugetul din care au fost alocate”.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii