Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:51 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect UDTTMR „Istoria şi civilizaţia tătarilor“, un curs organizat, în premieră, de Universitatea „Ovidius“

ro

15 Sep, 2014 00:00 3268 Marime text


Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a semnat, recent, un protocol de colaborare cu Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius“.



În baza acestui protocol, în anul universitar 2014-2015, drd. Metin Omer, de la Universitatea Hacettepe, Ankara, va susţine cursul „Istoria şi civilizaţia tătarilor“. Acesta din urmă este destinat nu doar studenţilor şi masteranzilor Universităţii „Ovidius“, indiferent de specializare, dar şi celor care vor să ia contact cu evoluţia istorică a tătarilor.

De menţionat că, potrivit UDTTMR, acest curs este gratuit, pentru participare fiind necesară doar completarea unui formular de înscriere disponibil la sediul central al Uniunii, precum şi pe site-ul acesteia, www.uniuneatatara.ro. Aşa cum se menţionează într-un comunicat de presă al UDTTMR, formularele pot fi depuse atât la secretariatul UDTTMR, pe strada B.P. Hasdeu nr. 53, Constanţa (telefon 0241.52.01.86), sau trimise prin poşta electronică, la adresa udttmr@yahoo.com, precum şi la secretariatul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice (aleea Universităţii nr. 1, Corp A, telefon 0241.67.14.48). De reţinut este că data limită pentru înscriere este 30 septembrie.

Despre această iniţiativă, Gelil Eserghep, preşedintele UDTTMR, a declarat: „Este o premieră absolută în istoria uniunii şi în istoria comunităţii tătare din România susţinerea acestui curs. Ceea ce ne bucură cel mai mult este faptul că propunerea pentru implicarea noastră în acest proiect a venit din partea unui tânăr membru al comunităţii noastre, Metin Omer, care s-a bucurat de încrederea uniunii şi, un aspect deosebit de important, de încrederea Universităţii «Ovidius»“. De asemenea, Eserghep a ţinut să precizeze că susţinerea acestui curs de către un tânăr şi demararea proiectului care, speră el, va continua şi cu alte module, confirmă faptul că tinerii comunităţii tătare sunt tineri de valoare care, „prin implicarea lor activă, garantează promovarea valorilor culturale şi spirituale ale tătarilor din România“. Nu mai puţin important, preşedintele UDTTMR apreciază deschiderea de care dă dovadă Universitatea „Ovidius“ Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii