Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:36 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul „Omul. Mediu. Poluarea", organizat de Facultatea de Fizica

ro

04 Jun, 2010 03:58 1403 Marime text
Astăzi, Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului, Catedra de Chimie din cadrul Universităţii Ovidius, în colaborare cu Societatea de Chimie, Asociaţia Europeană pentru Ştiinţe Chimice şi Moleculare (EuCheMS) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează a treia ediţie a proiectului „Omul. Mediul. Poluarea".

Evenimentul va debuta începând cu orele 9.00, în Aula Magna a Universităţii Ovidius Constanţa, situată pe bulevardul Mamaia nr. 124.

Scopul manifestării este înţelegerea modului în care umanitatea este legată de natură, conştientizarea elevilor asupra efectelor negative ale poluării mediului şi implicarea în vederea dezvoltării unor atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător şi comunitate.

La eveniment vor participa 120 de elevi de gimnaziu şi liceu din judeţul Constanţa înscrişi la cele trei secţiuni: comunicări orale, postere şi activităţi experimentale în scopul interpretării efectelor factorilor poluanţi asupra echilibrului ecologic.

Totodată, comunicările orale se vor desfăşura pe două secţiuni: gimnaziu şi liceu. Activităţile experimentale vor demonstra abilităţile practice şi îndemânarea de a realiza investigaţii în scopul dezvoltării personalităţii tinerilor prin formarea unor competenţe sociale ale acestora, cum ar fi: comunicarea, munca, integrarea şi asumarea rolurilor în echipă.

Vor fi acordate diplome de participare pentru toţi elevii, precum şi premii şi menţiuni pentru elevii merituoşi din fiecare secţiune.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii