Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:45 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rectorii nu pot fi si presedinti de partide

ro

08 Apr, 2003 00:00 870 Marime text

Ministrul Educatiei garanteaza autonomia universitatilor

Noua reglementare interzice rectorului sa conduca vreo alta institutie publica sau sa fie presedintele unei organizatii politice * Functia de rector nu trebuie sa fie echivalenta cu cea de manager, pentru ca exista astfel riscul sa fie stirbita autonomia universitatilor * Un rector ar trebui sa detina o functie electiva, iar cel care ocupa postul sa aiba dreptul la maxim doua mandate

Noul proiect de Lege a invatamantului superior are in vedere clarificarea statutului rectorului. Astfel, conform acestuia, rectorul va fi numit printr-un decret prezidential, dupa ce a dovedit capacitatile manageriale, iar ministerul isi pastreaza dreptul de a-l suspenda din functie, pentru motive intemeiate, fara a avea nevoie de aprobarea senatului universitar. Pe langa acestea, prin noua reglementare, rectorului i se va interzice sa conduca vreo alta institutie publica sau sa fie presedintele unei organizatii politice. Reprezentantii universitatilor constantene s-au declarat, totusi, impotriva ideii de prelungire a numarului de mandate la care au dreptul rectorii. Acestia considera ca functia de rector nu trebuie sa fie echivalenta cu cea de manager, pentru ca exista astfel riscul sa fie stirbita autonomia universitatilor. Un rector ar trebui sa detina o functie electiva, iar cel care ocupa postul sa aiba dreptul la maxim doua mandate. Ministerul Educatiei si Cercetarii a primit, din partea mai multor universitati, propuneri pentru ajustarea noului proiect de lege. Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei si Cercetarii, a precizat ca noua lege nu va stirbi in nici un fel autonomia de care se bucura fiecare universitate in parte. De asemenea, rectorul va avea un numar limitat de mandate. Noul proiect de lege tinde sa se alinieze la standardele europene, insa in elaborarea noii legi trebuie sa se tina cont de particularitatile invatamantului superior romanesc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii