Reprezentanţii elevilor constănţeni acţionează primăriile în instanţă... cu rezultate dovedite într-un studiu
Reprezentanţii elevilor constănţeni acţionează primăriile în instanţă... cu rezultate dovedite într-un
12 Oct, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2154
Marime text
Consecvenţi şi perseverenţi, membrii Asociaţiei Elevilor din Constanţa au dat publicităţii, pentru al patrulea an consecutiv, studiul „Indexul accesului la educaţie al elevilor din judeţul Constanţa”, realizat cu sprijinul organizaţiei „Salvaţi Copiii”.
Un studiu devenit cutumă, după cum mărturisea ieri Andrei Mihai Tănase, preşedintele acestei asociaţii, al cărui scop principal este să aducă spre atenţia publică gradul şi modul în care autorităţile locale din judeţul Constanţa îşi respectă obligaţiile legale pe care le au în ceea ce priveşte facilitarea accesului echitabil, gratuit şi universal la educaţie.
„Ne dorim ca, prin intermediul publicării studiului - în fapt, o analiză holistică, având la bază răspunsuri ale solicitărilor trimise prin invocarea Legii 544/2001 (accesul la informaţii de interes public) -, primăriile care nu alocau suficiente fonduri anterior, să îşi schimbe modul de abordare a investiţiilor în educaţie. Un exemplu elocvent este capul de listă de anul acesta, Primăria Peştera, care a reuşit să urce 20 de poziţii în clasament şi să ajungă pe locul 1”, a declarat în deschidere elevul Andrei-Mihai Tănase, preşedinte AEC.
Ca dovadă că acest studiu chiar dă... roade, am aflat că din 2015, când erau doar patru unităţi administrativ teritoriale care acordau burse, anul acesta s-a ajuns la 42, datorită demersurilor făcute de AEC împreună cu Prefectura Constanţa, ale acţiunilor în instanţă pe care le-au formulat.
Studiul are ca finalitate acordarea unor punctaje unităţilor administrativ-teritoriale, pe baza a nouă indicatori calitativi şi cantitativi: Fonduri pentru investiţiile şi reparaţiile capitale, Investiţii majore, Burse şcolare, Cuantumul burselor şcolare, Paza unităţilor de învăţământ, Asigurarea subvenţiilor pentru internate şi cantine şcolare, Sprijinirea participării la concursuri şcolare şi la activităţi recreative, Asigurarea cheltuielilor materiale cu bunuri şi servicii, Alte facilităţi.
Eleva Roxana-Ioana Șerban, vicepreşedinte AEC, este cea care a centralizat toate datele acestui studiu şi care declara că, din totalul de 71 de primării contactate, s-au primit răspunsuri de la 64. „Am acţionat în instanţă şapte primării care nu au prezentat datele solicitate în termenul de 30 zile prevăzut de lege, dar la momentul studiului rămăseseră doar trei unităţi adminitsrativ teritoriale (UAT) care au refuzat să dea răspuns solicitării noastre. Cazuri speciale au fost şi la comunele Ghindăreşti şi Pecineaga, care au refuzat să ne dea numere de înregistrare. Oricum este mai bine decât anul trecut când 20 de UAT au refuzat să ofere răspunsuri şi le-am acţionat în instanţă”.
Un caz foarte special îl reprezintă Primăria Eforie, care şi anul trecut, şi anul acesta a refuzat să răspundă la cererea adresată „pe motivul că informaţiile pe care le solicităm noi sunt de manieră să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor. Un lucru destul de absurd, aşa cum l-a constatat şi Tribunalul Constanţa. Aşa încât pe 8 octombrie, când a avut loc termenul în dosar, a fost admisă cererea formulată de către AEC împotriva UAT Eforie, a primarului. Am dovedit încă o dată că accesul liber la informaţia de interes public este universal şi nu poate fi stabilit în mod arbitrar de cum îşi doreşte sau nu îşi doreşte respectivul primar.
Mai grav este că primăriile care au site-uri - întrucât multe nu au -, nu îşi fac publice hotărârile de consiliu Local, deşi acestea sunt obligaţii prevăzute de Legea 544/2001, dar şi de către Legea administraţiei publice 273”.
Săptămâna viitoare, AEC intenţionează să acţioneze în instanţă Primăria Mircea Vodă pentru a-i obliga să asigure burse. „O altă surpriză a fost şi Primăria Medgidia, care, deşi este o primărie municipală, din 2011 de când există această obligaţie de asigurare a burselor prin bugetele primăriilor, nu a depus absolut nicio diligenţă pentru a o îndeplini. Nici măcar nu au stabilit fonduri în buget pentru alocarea burselor”, a conchis Andrei-Mihai Tănase.

Următoarea acţionată în instanţă - Primăria Mircea Vodă

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii