Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Chişinăul văzut printre rânduri“ de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B, publicat în numărul 2 din anul I al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

Cei pentru care noţiunea de «Olimpiadă internaţională de limba română» părea de neînţeles vor rămâne şi mai contrariaţi să afle că de anul acesta există, de fapt, două astfel de competiţii. Celei organizate de România i se adaugă Olimpiada Republicană de Limba şi Literatura Română de la Chişinău, Republica Moldova. Odată cu ediţia din 2012, dedicată lui I. L. Caragiale, aceasta a devenit un concurs internaţional.

La ea a fost invitat să participe şi lotul olimpic al României, din care am făcut parte (după ce am obţinut premiul al III-lea la Olimpiada Naţională din 2011). Pentru că niciodată nu poţi să participi la prea multe olimpiade la limba română, am acceptat, desigur. Ce a urmat? Cinci zile în care am descoperit, am creat şi am învăţat mai multe decât mă aşteptam.

Să le luăm pe rând…

Concursul. Competiţia a cuprins o probă scrisă cu cerinţă de tip eseu şi o probă orală sub forma unui demers interpretativ, dar ea a însemnat nu doar idei şi cuvinte sau idei în cuvinte; olimpiada a fost o poartă spre un alt model al lumii. Dialogul cu juriul (la care am fost invitaţi după corectarea tezelor) ne-a dat posibilitatea să aflăm care au fost criteriile de evaluare şi, mai ales, aşteptările avute de la noi – lucruri pe care nu le afli dintr-un barem de corectare. În plus, am fost încurajaţi să comunicăm impresii despre concurs, să vorbim deschis despre ce am apreciat şi ce am fi schimbat.

Festivităţile de premiere sunt, în schimb, caracterizate de o altă atmosferă, mai sobră (dar nu exagerat) şi, în acelaşi timp, mai emoţionantă decât maniera impersonală în care se desfăşoară astfel de evenimente la noi. La ceremonii au participat ministrul educaţiei, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, dar şi alte personalităţi importante pentru cultura basarabeană. Mi-a plăcut să particip la festivităţile lor pentru că au fost sincere, autentice, şi nu am avut nicio clipă sentimentul că toată lumea abia aşteaptă să plece acasă.

Oamenii. Basarabenii au o părere mult mai bună despre România decât cei care trăiesc în ea. Sunt mai încrezători în lume, în oameni, şi asta nu dintr-o percepţie distorsionată

asupra realităţii, cum am fost tentată să cred la început, ci dintr-o stare de spirit care îşi găsea expresia pe chipurile tuturor. Faţă de noi, românii de dincoace de Prut, basarabenii manifestă un amestec de curiozitate, nostalgie, respect pentru valori şi o sensibilitate firească faţă de un trecut comun pe care îl celebrează, fiind conştienţi că istoria e cea mai alterabilă dintre toate  componentele identitare. Mi s-a părut că basarabenii trăiesc un fel de «vârstă a inocenţei», că sunt complet apăraţi de «viciile postmodernismului» cu care, deşi ne dezumanizează, ne-am deprins noi. Asta crezi până când ai o «discuţie serioasă» cu colega de bancă, genul de vorbărie spontană despre tot şi toate, dar care te face să înţelegi şi să te întrebi dacă nu cumva sunt chiar mai ancoraţi în realitate decât noi. Şi atunci moldovenii nu ţi se mai par naivi, ci doar foarte încrezători şi dezarmant de sinceri.


Oraşul. La prima vedere, Chişinăul pare încă atins de suflul vechiului regim, e apăsat de un aer contaminat (şi la propriu, şi la figurat), plin de praf, ca în Patria-Mamă, având grijă să-mi

aducă aminte că Basarabia e pământ românesc. La fel şi zecile de graffiti şi afişe întâlnite la fiecare colţ de stradă, care strigă în culori vibrante Basarabia e România. Oraşul e însă vlăguit, răsuflând din greu prin miile de hornuri şi eşapamente şi lăsând impresia de resemnare sau, mai degrabă, de împăcare cu sine. Un zid crăpat sprijină o clădire gri. Pe el, numele lui Eminescu e prins în litere chirilice. Ieşind de pe strada Еминеску, ajungem pe o alta purtând numele lui Mihail

Kogălniceanu. Şi el are aceeaşi soartă. Aici se află, însă, la numărul 90, Casa Limbii Române «Nichita Stănescu», instituţie care promovează intens limba şi cultura română printr-o mulţime de activităţi şi evenimente, dintre care cea mai importantă este publicarea revistei lunare «Limba Română». Suntem primiţi de dl. Alexandru Bantoş, directorul instituţiei, care ne invită să colaborăm la revistă, apoi ne face o scurtă incursiune în literatura basarabeană şi ne povesteşte despre

prietenia sa cu poetul Grigore Vieru, pe care ne invită să-l descoperim. Plecăm convinşi de importanţa pe care a avut-o Casa în supravieţuirea limbii române la Chişinău.


Fiecare loc e modelat de oamenii care îl populează, şi nu vorbesc aici de arhitectură. Toate oraşele împrumută ceva din ţinuta şi atitudinea locuitorilor: Londra e nobilă, Parisul e uşor

frivol. Chişinăul, ei bine, e ca cineva care a fost nevoit să-şi apere şi să-şi revendice continuu în faţa comunităţii internaţionale dreptul la pământ, la istorie, la limbă. Neavând de oferit vreo minunăţie turistică şi fără să mă fi atras la început, Chişinăul mi-a câştigat respectul şi – cum se obişnuieşte să se adauge imediat – admiraţia, pentru demnitatea cu care etalează imaginea «sărmanei Ţări a Moldovei», cum ar spune cronicarul.

Epilog. Am obţinut premiul al II-lea şi o mulţime de amintiri, inspiraţie şi un oraş de trecut pe lista locurilor în care m-aş întoarce. E un clişeu, dar e adevărat: olimpiada de la Chişinău m-a făcut să văd altfel lucrurile.“ de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Articol și foto preluate de pe site-ul Revistei Zări Alb Astre 

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“