Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Noi. Cercul de teatru. Noi“ de Silviu Popa și Ana Diana Oțelea, clasa a XII-a A

 Redăm în cele ce urmează articolul scris de Silviu Popa și Ana Diana Oțelea, clasa a XII-a A, publicat în numărul 2 din anul I al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 


„Mi s-a sugerat să scriu o scurtă prezentare a activităţii cercului de teatru din cadrul liceului, fiind direct implicat în acest proiect. Zis şi făcut. Chiar acum încerc să mă gândesc ce-ar fi demn de menţionat, căci marea majoritate a profesorilor, adică toţi, exceptând-o pe doamna profesoară Luminiţa Radu, când ne întâlnesc pe holurile liceului la sfârşit de săptămână, ne cred adunaţi pe la cercurile de fizică sau de matematică. 


Desigur, aş putea spune că Noi reprezintă un cerc select în care se dezbat atât teme care ţin strict de domeniul teatrului cât şi alte subiecte, la fel de interesante şi abordabile cu uşurinţă nativă de către nişte tineri atât de dotaţi (este la modă cuvântul ăsta). Aş putea spune că la cerc recităm poeziile pe care profesorii de limba şi literatura română ni le predau la clasă, în timp ce noi le sorbim fiecare cuvânt, căci suntem avizi de cunoaştere, şi le repetăm ca o locomotivă nemţească: Mai vrem! Mai vrem! Mai vrem! 


Sună frumos, nu? Oarecum în spiritul predecembrist. Dar nu, din fericire nu este aşa. Dacă cineva ar instala o cameră de filmat în sala unde ne desfăşurăm repetiţiile… (Între timp, ideea s-a schimbat, iar prezentarea devine acum un interviu. Iacătă, intervine şi colega mea, Diana Oţelea.). Unde rămăsesem…? 


Cum se desfăşoară repetiţiile? 



Începusem să scriu singur despre asta. Deci, unu la mână, oricine ar vedea acea presupusă filmare ar crede că suntem toţi nişte imbecili. Doi la mână, orice babă credincioasă şi cu frica lui Dumnezeu ne-ar garanta că avem un cazan, cu numele fiecăruia pe el, rezervat pe lumea cealaltă, iar trei la mână, dacă nu ar fi toate prostiile pe care le spunem şi am fi toţi nişte introvertiţi, nu prea am avea ce căuta într-o trupă de teatru. 


Şi, practic… ce faceţi acolo în fiecare săptămână? 


Lăsând la o parte certurile pe scaunul moale (cel de la catedră, care este al naibii de prietenos cu orice poponeţ), impovizaţiile, privite din exterior, ne fac să părem scăpaţi de la spitalul de nebuni. Şi, dincolo de scenele în care scumpele şi talentatele noastre colege se dezbracă de orice inhibiţii şi îşi arata dedesubturile de femei feroce stăpâne pe sine sau, din contra, de zâne radiind de bunătate, toate acestea dau naştere unor momente memorabile, care apoi ne ajută să ducem la capăt produsul, piesa. De fapt, nu prea ne ajută, căci nu facem decât să ne umplem burţile (ne dăm actori, vorbim ca actorii) cu locuţiuni adverbiale de natură injurioasă sau cu alte tâmpenii, care duc inevitabil la crize de râs, ce nu fac altceva decât să-l enerveze pe Tibi, regizorul nostru. Cred că de-aia aproape toată trupa fumează (glumesc!), căci cu greu poţi să te concentrezi pe o singură scenă, pe care o repeţi din nou, şi din nou, şi din nou, până iese bine… sau, mă rog, până simţi că nu mai poţi să faci băşcălie, căci ştii că vei fi linşat de propriii colegi. Cam aşa decurg repetiţiile câteva luni de zile, până când mai sunt două săptămâni. Atunci avem parte de un discurs moralizator din partea lui Tibi şi atunci ştim că trebuie să dăm tot ce e mai bun din noi. 



Serios?


Nu… Ne încuie pe dinăuntru şi, dacă vrem pauză, trebuie să lucrăm pe bune . 


Ultima piesă a obţinut locul I în cadrul festivalului «Aplauze». Care crezi că au fost elementele care v-au adus succesul? 


Ultimele două săptămâni ar fi trebuit să fie etapa de rezistenţă, numai că molima de rubeolă, în limbaj popular n-am voie sa ies din casă două săptămâni, a făcut victime şi printre noi. Totuşi, cred că muzica, de toate felurile, a jucat un rol important în cadrul repetiţiilor şi al spectacolului. Muzica şi dansul au fost două atuuri ale noastre, în special mişcarea scenică la care ne-au ajutat câţiva elevi de la Liceul de Artă şi doamna coregraf Geta Răvdan, cărora le mulţumim. Dar nici colegele noastre nu s-au lăsat mai prejos, oferindu-ne tuturor un moment încântător de dans şi ocazia de a privi ceva frumos. Iar pentru a nu uita prea repede aceste momente, am decis să printăm postere cu ele, în mărime naturală, pe care să le plasăm prin liceu. 


Dar ele apar aproape dezbrăcate!… 


Tocmai! Înfrumuseţăm liceul ăsta lipsit de culoare. 


Silviu a încheiat spunându-ne că speră ca piesa «Visul unei nopţi de vară» de W. Shakespeare să fie acceptată şi la alte festivaluri pe parcursul acestui an şi astfel, bineînţeles, să se completeze lista premiilor echipei de teatru a liceului.“, de Silviu Popa și Ana Diana Oțelea, clasa a XII-a A


Sursă foto: Revista Zări Alb Astre


Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 2, anul I, din Biblioteca Virtuală 


Citește și:


„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 


Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“