Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013. „Stăpânul. Abrogant şi arogant“ de Amalia Caraş, clasa a XII-a B

Redăm în cele ce urmează articolul scris de de Amalia Caraş, clasa a XII-a B în numărul 2 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Nu, nu e vreo continuare a trilogiei lui J.R.R. Tolkien, ci un adevărat blog al mândriei şi judecăţii, asupra căruia îşi exercită dreptul de autor ex-mircistul (deşi, o dată mircist, eşti pentru totdeauna mircist!) Dan Munteanu. Toamna română a început! Nu numai cu mişcarea Salvaţi Roşia Montană (apropo, NU! şi în numele meu), dar şi cu o mişcare contra direcţiei de azi în incultura română. Era şi cazul să spună cineva lucrurilor pe nume, iar Stăpânul sparge gheaţa, dând dovadă de o aroganţă pe cât de meritorie, pe atât de ofensivă, cu întâmplări realiste, impresii moraliste şi gânduri idealiste despre deficitul societăţii noastre.

Două dintre postările Munteanului tratează un subiect foarte drag nouă: «despre cravate vişinii şi uniforme în general». Folositoare sau nu din punctul de vedere al siguranţei (rămâne de văzut!), dar modul în care funcţionează cravata cu însemnul liceului nu a mulţumit populaţia şcolărească mircistă. «Ca să clarificăm, anul ăsta e băgată oficial (pe gâtul elevilor) cu titlu dogmatic», zice Stăpânul.

De-aici şi impasul: noi nu vom ceda presiunii, iar ei nu vor abroga legea. Până la urmă, de ce să respectăm o regulă cu aşa puţine foloase şi mai mult ponoase (stilistic vorbind)?! Suntem rebeli cât încă mai putem.

Parol, dar unde e mândria ta că eşti de-al domnitorului? (Aici intervine argumentul mândriei! Nefondat, de altfel, când nu contează că tu «ai pe sub palton un guler tăiat de la o cămaşă veche de-a tatălui şi o porţiune de cravată lipită cu scuipat». Prea direct, poate? Oricum, ego-ul meu de mircist e nesatisfăcut.)

Nu poate fi vorba în scrierile lui Dan Munteanu de vreo umoare hipercritică atunci când abordează un subiect. Regăsim în schimb, din plin, o aroganţă onestă (viciu sau virtute?) şi o limbă ascuţită care rosteşte comic unele adevăruri dureroase.

P.S.: Pentru a intra în spiritul lucrurilor, vă sfătuiesc (precum a făcut şi blogger-ul nostru), să (re)citiţi articolul pe melodia «Vinovaţii fără vină» de la «Pasărea Colibri».“, de Amalia Caraş, clasa a XII-a B

Articol și foto preluate de pe site-ul Revistei Zări Alb Astre