Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017- „Zodia Capricorn“ de Nora-Elena Tuța, clasa a XI-a C
Revista Zări Alb Astre: ZăriAlbAstre2017- „Zodia Capricorn“ de Nora-Elena Tuța, clasa a XI-a C
17 May, 2023 10:43
ZIUA de Constanta
2264
Marime text
Redăm în cele ce urmează poeziile scrise de Nora-Elena Tuța, clasa a XI-a C, publicate în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.
„Încă din cele mai vechi timpuri, ființa umană a fost pasionată de modul în care astrele ne influențează existența. Astronomia și astrologia s-au dovedit a fi cheile descifrării unor tipare umane, aceste științe fiind îndelung studiate atât de popoarele asiatice (ex: zodiacul chinezesc), cât și de cele europene (ex: zodiacul european). În astronomie, zodiacul reprezintă traiectoria circulară aparentă a Soarelui pe bolta cerească, pe când în astrologie se vorbește despre un zodiac ce împarte ecliptica în 12 zone egale, cunoscute drept zodii (Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești).
Referitor la toate zodiile și ținând cont de faptul că ne apropiem cu pași rapizi de începerea unui nou an, iată ce trebuie să faci pentru a avea un 2017 cât mai bun:
Apreciază munca unui CAPRICORN!
Arată-i unui VĂRSĂTOR că ești dependent de el!
Nu considera că meriți sacrificiul unui nativ al zodiei PEȘTI!
Nu îi purta pică unui BERBEC!
Nu fi nerăbdător cu un TAUR!
Nu ignora nativul GEMENI!
Nu determina un RAC să te ignore!
Nu jigni un LEU!
Nu supăra o FECIOARĂ!
Nu urî o BALANȚĂ!
Nu păstra secrete față de un SCORPION!
Nu fi ipocrit cu un SĂGETĂTOR!
Și că tot ne confruntăm cu dramele din liceu, cum credeți că ar reacționa nativii fiecărei zodii când ar fi acuzați de frângerea inimii unei alte persoane? E de la sine înțeles faptul că Vărsătorul va dispărea pentru o perioadă nedeterminată de timp, iar Peștii vor continua să facă ravagii amoroase în stânga și-n dreapta. Cel mai probabil Berbecului și Fecioarei nu le-ar păsa, iar Taurul ar încerca să evite acuzatorul. Gemenii s-ar considera nevinovați, pe când Racii ar încerca să consoleze victima, abandonând curând această misiune pe motiv de plictiseală. Leul ar încerca să «îți facă lipeala cu altcineva», iar Balanța și Capricornul vor spera ca evenimentul să fie dat uitării cât mai curând. În schimb, Scorpionii și Săgetătorii sunt deja obișnuiți să se afle în acest fel de situații, astfel că ajung la performanța de a-i ține persoanei rănite în dragoste un asemenea discurs, că aceasta se va simți prost pentru acuzațiile anterioare.
În acest număr al publicației «Zări Alb Astre» se va discuta despre prima zodie a anului, urmând să fie prezentate și restul în viitoarele apariții ale revistei C.N.M.B.. După cum știu și iubitorii de zodii și citit în stele sau ceai, zodia Capricorn este una destul de interesantă, desfășurându-se de pe 21 decembrie pe 19 ianuarie (părerile în ceea ce privește datele sunt împărțite). Cert este că acest semn al zodiacului occidental este al zecelea (neluând în seamă nou-descoperita a 13-a zodie, Ophiuchus), începând cu solstițiul de iarnă și cunoscut ca «poartă a zeilor».
Capricornul, prima zodie care va fi adusă în discuție, este un simbol al ciclicității, al începutului și totodată al sfârșitului. Subordonatul lui Saturn, Capricornul este în general caracterizat în principal de răbdare, prudență, perseverență aproape machiavelică și de un simț foarte pronunțat al datoriei (excepțiile confirmă regula). Semnul zodiacal este reprezentat de un animal fabulos, jumătate țap – jumătate delfin. Partea sa cornută subliniază exact dorința avidă a Capricornului de ascensiune. Ambivalența acestei zodii este evidentă, determinând două tendințe diametral opuse: evolutiv-involutiv, prăpăstios-spre înălțime. De aceea, echilibrul său poate fi uneori precar. Cu toate că persoanele aparținând acestei zodii par modeste spre șterse, concentrate, chiar sobre și înclinate spre retragerea în sine, ele sunt speciale, dând dovadă de o puternică energie vitală care le asigură o stăpânire de sine demnă de admirat și o voință de neoprit. Și totuși, pentru că nu e totul numai lapte și miere, aceștia suferă de un materialism dus la extremă, plus economie foarte asemănătoare zgârceniei, și de un pesimism exagerat.
Pentru Capricorn, elementul definitoriu este pământul, iar ziua favorabilă este sâmbăta (nu e sâmbăta și zi de petreceri?). Mai mult, acesta este puternic influențat de onixul negru, piatră capabilă să stocheze energia acestuia. Plumbul este un metal caracteristic acestui semn din zodiac. Capricornul este, de asemenea, puternic influențat și de culorile negru și indigo. Cu toate că planeta guvernatoare este Saturnul, și restul astrelor joacă un rol în existența nativilor Capricorn. De exemplu, Luna ajută în dragoste, iar Venus îi ghidează pe drumul succesului în ceea ce privește cariera. Uranus se ocupă departea financiară, pe când Jupiter este responsabilul spiritualității din viața Capricornului.
Opiniile celor din domeniu mai fac referire și la sănătatea nativilor Capricorn. Ar trebui acesta să își facă oare griji? S-ar părea că acesta este predispus fracturilor și reumatismului (care probabil i se trag de la atâta «cățărat»). O sugestie pentru îndărătnicii/ mândrii Capricorni? Stați departe de berbeci, căci s-ar putea să ieșiți «șifonați», eventual fără coarne! Și cu ce mai împungeți după?
Va urma…“ de Nora-Elena Tuța, clasa a XI-a C
Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1 anul VI, din Biblioteca Virtuală
Citește și:
„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“
Articol preluat de pe site-ul Revistei Zări Alb Astre

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii