Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2021- „Doi – numărul perfect- un profesor + un elev“ de Cristiana Maria Burlibașa, clasa a XI-a G, și Dima Nancu, clasa a X-a F

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Cristiana Maria Burlibașa, clasa a XI-a G, și Dima Nancu, clasa a X-a F, publicat în numărul 1 din anul X al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Alexandru Bobe este absolvent C.N.M.B. în 1997. A urmat cursurile Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității «Ovidius», Constanța, finalizând studiile de licență și de masterat ca șef de promoție. În 2007 obține titlul de Doctor în Științe. Este vicepreședinte al Societății de Științe Matematice din România, filiala Constanța. 
A ales o carieră universitară, parcurgând toate treptele acesteia. Actualmente este prorector la Universitatea «Ovidius» din Constanța, după ce între 2015-2016 a fost decan al Facultății de Matematică șiInformatică din cadrul universității mai sus amintite. 
Începând cu anul 2014 a reușit să câștige proiecte finanțate din fonduri europene, cu care a schimbat curricula pentru 20 de discipline din domeniul Informatică, toate acestea fiind realizate în urma interacțiunilor avute cu mediul economic pe platforma Mate-Info.NET. Ulterior, în anul 2017 a câștigat o finanțare pentru a crea un Centru de Inovare Digitală, reușind într-o competiție cu peste 130 de competitori din 13 țări. Actualmente, în cadrul acestui centru conduce un alt proiect care are ca scop pregătirea în domeniul securității cibernetice a profesorilor, studenților și elevilor din regiunea S-E. 

D. N.: Zic să începem, nu ? Ce semnificație au pentru dvs. anii de liceu ? 

A.B.: E perioada, de departe, cea mai frumoasă și o să vedeți și voi când o veți compara cu următoarele etape din viața voastră. Bine, toate au valențele lor, perioada universitară, evoluția în carieră, satisfacții, copiii, etc., dar, de departe, perioada de liceu cred că pentru toată lumea este cea mai frumoasă. De ce ? Atunci te descoperi cu adevărat ca persoană, ai contactele adevărate, reale de prietenie. Cred că prietenia se poate dezvolta în clasele a VII-a, a VIII-a, când începi să înțelegi lucrurile, ce înseamnă să te bazezi cu adevărat pe cineva, iar după aceea cred că prieteniile nu mai sunt chiar atât de reale, sunt uneori bazate pe interese, nu este rău, dar e de preferat să ai și alte tipuri de relații. Consider această perioadă cea mai importantă valoare din viața oricărui om. Că am avut norocul, așa cum aveți și voi, să studiez într-un asemenea edificiu prestigios de învățământ, precum CNMB, este împlinirea a ceea ce-am dorit, mai ales că locuiam chiar lângă liceu și toți prietenii mei erau aici. 
Acum, vedeți voi, nu agreez noțiunea de «Vai, ce schimbări !». Comparând adolescența mea cu cea a adolescenților de acum, suntem, sufletește, fix la fel, chiar dacă voi aveți haine mai de bună calitate. Este ceva normal, deoarece și țara noastră a evoluat, față de anii când eu veneam la liceu mai mereu cu aceeași ținută. Deci, nu e nicio schimbare!

Încă o chestiune care mă deranjează la cei de vârsta mea: «Vai, generațiile s-au degradat din punct de vedere al inteligenței !» Se demonstrează clar prin evaluare și prin performanțele recompensate cu premii, de exemplu, că este o falsă problemă și nu este niciodată vina elevilor, ci a noastră, a adulților care nu vă putem încă oferi «o țară ca afară». Eu încerc de 20 de ani de când predau într-o instituție universitară, să am ce au și instituțiile din SUA, centre de inovare digitală, tocmai pentru a-i determina pe tineri să rămână. Ceea ce vreau să vă spun este că adolescenții noștri sunt inteligenți și că trecând printr-o școală cu ștaif au parte de o educație în spiritul valorilor științifice și etice, ceea ce le va da posibilitatea să facă orice își doresc, așa cum mi-au insuflat și profesorii mei din liceu. 

C. M. B.: Cum au influențat cariera dvs. absolvirea liceului «Mircea», formația obținută aici, mentalitatea față de educație, cadrele didactice? Există vreun profesor de la Colegiul «Mircea» care v-a marcat în chip hotărâtor traseul profesional, un model?


A. B.: Vine ca un tot unitar –școală –profesor –model. În școala generală, am avut ca model, pe profesorul de matematică, domnul Grama, care mi-a insuflat dragostea pentru matematică de la prima întâlnire, deci m-a câștigat definitiv și pe doamna Andrei, profesoară de biologie. Acest liceu te clădește, clar, pentru toată viața, indiferent dacă ești cel mai slab din clasă, tot ești mai bun decât milioane de alți absovenți din lumea asta. Mulți nu-și dau seama de acest lucru decât mai târziu, la maturitate. Mă refer și la cei care nu au trecut pe aici, care blamează liceul «Mircea», zicând ,«Nu mai e ce a fost odată», dar nu au nici măcar idee ce efervescență educațională e în acest liceu, nu știu nimic despre istoria locului.

Am avut de învățat de la toți profesorii mei, am avut și norocul de a reveni imediat, student fiind, aici, la liceul «Mircea». Am predat în anii întâi, al doilea și al treilea, am ținut locul altor cadre didactice și am interacționat cu mirciștii și cu profesorii. Este un avantaj să ții tot timpul legătura cu mediul preuniversitar și să devii coleg cu foștii profesori. Ulterior, colaborările cu o parte dintre ei în diferite proiecte au reprezentat momente de bucurie, de satisfacție profesională, așa cum se întâmplă acum în proiectul pe care-l conduc.

Ca model, am avut din partea catedrei de matematică două personalități total diferite și cu siguranță am avut norocul să fac matematica cu domnul profesor Constantin Caragea și cu domnul profesor Gheorghe Andrei. Pe atunci, domnul Andrei cocheta cu politica, a reușit să obțină un post de deputat, dar a venit și-a ținut în continuare toate orele, benevol. De la cele două cadre didactice am furat meserie. Unul dintre ei este extrem de concis, clar, ca un chirurg (despre domnul profesor Caragea vorbesc), celălalt, domnul profesor Andrei, este o enciclopedie de probleme, cu o linie logică debordantă, cuprinzând foarte multe idei. Ei au fost modele mele din liceu, dar și de la toți ceilalți am avut foarte multe de învățat: de la domnul Nicoară, cu care am făcut geografie, acea eleganță și bunsimt în a discuta ceva, știa să ne stăpânească, era o plăcere să-i ascultăm orele, la istorie, doamna Maria Wild cu un discurs impecabil, ca să nu mai zic de orele de franceză ale domnului profesor Dorin Munteanu, pe care-l așteptam cu nerăbdare, fiindcă parcă ne punea direct stick-ul cu informație, o încântare. La educație fizică, domnul profesor Gheorghe Moraru reușea cu tact să ni se pară că efortul fizic e necesar și plăcut, apoi orele de fizică cu domnul profesor Lucian Oprea cu ajutorul căruia am obținut chiar o mențiune la Naționala de Fizică. La orele de informatică rețin cu plăcere gradul de noutate pe care-l aduceau cadrele didactice, precum Cristian Jugănaru, Mihaela Gearâp și mulți alți profesori inimoși pe care poate am uitat acum să-i menționez, dar cărora doresc să le mulțumesc din inimă. 

Liceul acesta, repet, te clădește și te pregătește pentru ceea ce vei vrea să fii, pentru că înveți, cu mici excepții, de la fiecare profesor câte ceva. Nu pot să n-o amintesc aici pe doamna profesoară Doina Munteanu care m-a influențat foarte mult în bine; i-am admirat curajul, atunci în ‘93-‘94, de a ne vorbi calm, deschis, cu argumente atent alese, despre educație sexuală, un subiect încă tabu. 


D. N.: Aveți vreo amintire specială din anii petrecuți la liceul «Mircea» ?

A. B.: Da, m-a marcat foarte mult anul în care liceul împlinea 100 de ani, 1996, în săptămâna acea ni s-au dat și anumite responsabilități. A fost o activitate atât de bine organizată, încât n-ai cum s-o uiți. Toți am avut de îndeplinit un rol și ideea de a face 100 de ani de educație, când alții de-abia deschideau ochii, o rețin cu plăcere.

Alte evenimete pe care mi le amintesc cu plăcere sunt legate de orele de curs. Rememorez cu emoție, de fiecare dată când mă gândesc la liceul acesta, ora de matematică, când intra în clasă cu solemnitate domnul profesor Caragea. Și-mi mai amintesc cu plăcere și momentele care, pentru unii, erau mai puțin plăcute. Domnul director Dumitru Țifrea impunea respect, chiar dacă era un tip minion, îți inspira o frică de parcă «te tăia», nu-ți zicea nimic, doar se plimba și se uita la tine, foarte pătrunzător. Eram, odată, singur pe culoar și s-a uitat la mine (urmează o parafrazare): «Cum te numești ?», la care zic eu «Alex», «Te cred Alex, dar este elegant să-i zici „Alex” unei domnișoare. Numele complet, te rog!», iar eu îi răspund «Alexandru Bobe”, «Am înțeles, vă salut!» Și a plecat. Scurt, elegant și am primit și o lecție. 

Revenind, cam acestea sunt aspectele care m-au marcat evident, săptămâna dedicată centenarului sărbătorit în 1996 și orele domnului profesor Caragea. A, și mi-am mai amintit o nostimadă, la una dintre orele extrem de plăcute ale doamnei profesoare de limba română Luminița Gurzu (Belcin), când am avut inspecție. M-a solicitat să răspund. Tema lecției era «Maitreyi» de Mircea Eliade. M-am scuzat că, spre rușinea mea, încă nu-l cititsem încă, dar știam doar ideile principale din roman. Sub presiunea inspecției condusă de domnul prof. Caragea, doamna profesoră a insitat și m-a încurajat, reușind să răspund la tema propusă. Acest tip de comportament de cadru didactic, care încurajează și ajută elevul atunci când este prins pe picior greșit este unul care face diferența dintre un adevărat dascăl și «un profesoraș». 

C. M. B. : Ce se întâmpla în pauze și care erau relațiile dintre colegi ?

A. B.: Este aproape identică atmosfera. Erau și atunci rivalități, dar erau mai frumoase momentele de socializare, uneori chiar mai frumoase decât unele ore. Din fericire, nu am fumat niciodată, dar stăteam cu ceilalți, cu fumătorii, mergeam în «Junimea» și ne alerga direcțiunea. Ușa era blocată, unul stătea de șase, îmi plăcea să fiu în compania celor care fumau fiindcă se socializa. 

Un moment așteptat era când ne vedeam la chioșc. Era ca la țară, mergeam aici la magazin și eram uimiți de noutăți. Aveam voie și să ieșim din curtea liceului, dar după derapaje de genul bătăi cu alte licee, ne închideau câteva luni. 
Veneau «bombardierii» de la acele vremuri și strigau pe la geam; i-am cerut permisiunea domnului Caragea să merg să rezolv situația; am ținut un discurs pe înțelesul lor și de atunci dădeau muzica încet când treceau pe aici, pe sub ferestrele liceului «Mircea». Aici era «zona de figuri», Quick, Beta. Indiferent de pătura socială, aici se venea.

D. N. : Dacă ați da timpul înapoi ați alege alt liceu ?

A. B. : Niciodată ! Îmi face mare plăcere când vin studenți de la C.N.M.B., am mândria de a ne susține între noi ca mirciști, mai ales că suntem oameni de calitate. 


Aș face tot posibilul să intru iar la o clasă de top. Mi-a fost frică la momentul când am dat admitere la liceu, deoarece s-a dat ușor la matematică, unde eram bun, și greu la română, dar am avut o zi bună. Și atunci, ca și acum, era această supremație a claselor de real.

C. M. B.: Ce le transmiteți actualilor și viitorilor mirciști, acum în pragul aniversării a 125 de ani de la înființarea instituției?

Revenind, cam acestea sunt aspectele care m-au marcat evident, săptămâna dedicată centenarului sărbătorit în 1996 și orele domnului profesor Caragea. A, și mi-am mai amintit o nostimadă, la una dintre orele extrem de plăcute ale doamnei profesoare de limba română Luminița Gurzu (Belcin), când am avut inspecție. M-a solicitat să răspund. Tema lecției era «Maitreyi» de Mircea Eliade. M-am scuzat că, spre rușinea mea, încă nu-l cititsem încă, dar știam doar ideile principale din roman. Sub presiunea inspecției condusă de domnul prof. Caragea, doamna profesoră a insitat și m-a încurajat, reușind să răspund la tema propusă. Acest tip de comportament de cadru didactic, care încurajează și ajută elevul atunci când este prins pe picior greșit este unul care face diferența dintre un adevărat dascăl și «un profesoraș». 

C. M. B. : Ce se întâmpla în pauze și care erau relațiile dintre colegi ?

A. B.: Este aproape identică atmosfera. Erau și atunci rivalități, dar erau mai frumoase momentele de socializare, uneori chiar mai frumoase decât unele ore. Din fericire, nu am fumat niciodată, dar stăteam cu ceilalți, cu fumătorii, mergeam în «Junimea» și ne alerga direcțiunea. Ușa era blocată, unul stătea de șase, îmi plăcea să fiu în compania celor care fumau fiindcă se socializa. 
Un moment așteptat era când ne vedeam la chioșc. Era ca la țară, mergeam aici la magazin și eram uimiți de noutăți. Aveam voie și să ieșim din curtea liceului, dar după derapaje de genul bătăi cu alte licee, ne închideau câteva luni. 
Veneau «bombardierii» de la acele vremuri și strigau pe la geam; i-am cerut permisiunea domnului Caragea să merg să rezolv situația; am ținut un discurs pe înțelesul lor și de atunci dădeau muzica încet când treceau pe aici, pe sub ferestrele liceului «Mircea». Aici era «zona de figuri», Quick, Beta. Indiferent de pătura socială, aici se venea.

D. N. : Dacă ați da timpul înapoi ați alege alt liceu ?

A. B. : Niciodată ! Îmi face mare plăcere când vin studenți de la C.N.M.B., am mândria de a ne susține între noi ca mirciști, mai ales că suntem oameni de calitate. 
Aș face tot posibilul să intru iar la o clasă de top. Mi-a fost frică la momentul când am dat admitere la liceu, deoarece s-a dat ușor la matematică, unde eram bun, și greu la română, dar am avut o zi bună. Și atunci, ca și acum, era această supremație a claselor de real.


C. M. B.: Ce le transmiteți actualilor și viitorilor mirciști, acum în pragul aniversării a 125 de ani de la înființarea instituției?

A. B. : Îi îndemn să cultive valorile autentice și buna-creștere dată de acest liceu, să țină viu spiritul mircist!“, de Cristiana Maria Burlibașa, clasa a XI-a G, și Dima Nancu, clasa a X-a F.

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul X, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“



Articol şi foto preluate de pe siteul revistei Zări Alb Astre