Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:39 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2021- „Spațiul – ultima frontieră“ de Riana-Florentina Mazilu, clasa a X-a F

ro

28 Feb, 2023 08:51 1254 Marime text
Redăm în cele ce urmează articolul scris de Riana-Florentina Mazilu, clasa a X-a F, publicat în numărul 1 din anul X al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 


National Space Society este o organizație americană independentă non-profit, interesată de educație și științe, iar deviza este: «Oameni care trăiesc, lucrează în comunități înfloritoare dincolo de Pământ și utilizează vastele resurse ale spațiului pentru bunăstarea umanității.» Scopul declarat al acesteia este crearea unei civilizații spațiale.

Obiectivul NSS atât de ambițios nu poate fi decât o provocare pentru tânăra generație, capabilă să depășească, prin imaginație și putere de muncă, limite aparent de netrecut.

Vladimir-Ioan Petrescu, Nicolas-Raul Niță, Tiberiu-Andrei Popescu de la Liceului Internațional de Informatică și Andrei Culerda, Riana-Florentina Mazilu, Maria-Alexandra Pătrașcu, Elena-Antonia Gagara, Mădălina Diaconescu-Cărbunescu, Maria-Alexia Balcan, Alexia Niculiță, Alina-Nicoleta Cupcea, Maria Bodea de la Colegiului Național «Mircea cel Bătrân» din Constanța au obținut rezultate incredibile la concursul NSS Space Settlement Contest.

În ciuda celor 1619 de proiecte, realizate de 6862 de elevi din 22 de țări din întreaga lume, echipa a câștigat premiul al doilea la categoria «large group».

Activitatea grupului a fost coordonată de domnul Adrian-Eracle Nicolescu, profesor de fizică la Colegiul Național «Mircea cel Bătrân» Constanța. Trebuie menționat că dumnealui înscrie și îndrumă echipe de adolescenți pasionați de științe, creative și inventive la acest concurs de 15 ani și a avut întotdeauna rezultate deosebite.

Proiectul echipei premiate dezvoltă ideea curățării spațiului pentru lansare în siguranță a navelor spațiale. Cu ajutorul unor drone special create în acest scop, deșeurile spațiale vor fi adunate de pe orbita Pământului si vor fi reciclate. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, elevii au proiectat trei stații: stația principală, localizată pe orbita Pământului, stația care orbitează în jurul Lunii și o bază lunară aflată la Polul Sud al Lunii. Cele două din urmă sunt folosite pentru exploatarea și transportul resurselor de pe Lună, precum apa din craterele Lunii, iar stația principală servește ca loc de depozitare al dronelor, cât și locuință permanentă a personalului.


Deșeurile colectate vor fi reciclate pe stația principală. Materialele reciclate vor fi folosite pentru a construi sateliți noi, care vor fi lansați ulterior pe orbită. Personalul constă în 1500 de oameni care vor fi aduși pe stație pentru a munci și a locui acolo. Populația poate fi extinsă până la 3000 de locuitori, deoarece pe stație se află toate resursele necesare, datorită culturilor acvaponice.

Curățarea spațiului de astfel de deșeuri este o misiune importantă, deoarece ciocnirea cu un astfel de deșeu poate provoca daune majore unui satelit sau unei nave, punând în pericol viața echipajului uman. În timpul unei ciocniri, deșeurile spațiale se fragmentează, astfel multiplicându-se. În momentul în care deșeurile vor atinge un anumit număr, probabilitatea de coliziune va fi de 100%, ceea ce înseamnă că orice obiect care va ajunge pe orbita Pământului va fi lovit de un astfel de deșeu.

Niciun satelit nu va mai rezista pe orbită, iar nicio navă nu va mai putea fi lansată. Această reacție în lanț a fost denumită «Sindromul Kessler», purtând numele savantului care a avertizat comunitatea științifică despre acest pericol.

Realizarea întregului proiect a fost posibilă în aproximativ șase luni. În acest interval de timp, echipa a 37 adunat o multitudine de informații din domenii diferite pentru a îndeplini cerințele impuse de cei de la NSS.

Echipa a dat dovadă de un nivel ridicat de organizare, întrucât tot proiectul a fost realizat în mediul online, din cauza restricțiilor impuse în urma situației epidemiologice curente.


Elevii liceului nostru își propun să participe la acest concurs și anul viitor, sperând la rezultate și mai bune“, de Riana-Florentina Mazilu, clasa a X-a F



Sursă foto: Revista Zări Alb Astre


Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul X, din Biblioteca Virtuală 


Citește și:


„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 


Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“




Articol şi foto preluate de pe site-ul revistei Zări Alb Astre
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii