Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:55 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultatele, afişate pe 14 iulie Peste 200 de cadre didactice din Constanţa au susţinut examenul de Definitivat

ro

10 Jul, 2015 00:00 2874 Marime text
ISJ Constanţa a organizat, ieri, proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2015. La Constanţa, au fost admişi să participe la proba scrisă 307 candidaţi. Examenul a fost susţinut la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica“.
 
Potrivit ISJ Constanţa, 207 candidaţi au susținut proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, 24 au absentat și 76 s-au retras din examen.

Candidaţii admişi la examen au îndeplinit cumulativ cele trei condiţii prevăzute de metodologie: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine” şi minimum media 8 la cele două inspecţii speciale la clasă desfăşurate în perioada anului şcolar. În sesiunea 2015, examenul naţional pentru definitivare în învăţământ se organizează la 127 discipline. Proba scrisă conţine subiecte de specialitate, metodica predării, pedagogie şi elemente de psihologia educaţiei. Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind obiectivul examenului. Rezultatele vor fi afişate pe data de 14 iulie. Perioada 14 - 17 iulie este destinată înregistrării şi soluţionării contestaţiilor. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 18 iulie. Pentru evaluarea lucrărilor scrise şi soluţionarea contestaţiilor s-au constituit şase centre de evaluare/contestaţii la nivel naţional, prin arondarea disciplinelor de examen. Astfel, lucrările tuturor candidaţilor care au optat pentru o anumită disciplină de examen sunt evaluate în acelaşi centru. Subiectele de examen şi baremele de evaluare au fost elaborate, pentru fiecare disciplină în parte, de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare.

Cum s-a desfăşurat examenul scris de Definitivat 2015

Definitivatul 2015 a început la ora 10.00 şi a avut o durată de patru ore. Nici profesorii care au participat la examen, nici asistenţii supraveghetori nu au avut voie să intre în sala de examen cu genţi, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare. Candidaţii au fost supravegheaţi în fiecare sală de examen, de către 2 - 3 asistenţi. Metodologia prevede ca asistenţii supraveghetori care furnizează soluţii ale subiectelor de examen, falsifică lucrări, tolerează acţiuni sau intenţii de fraudă ale candidaţilor ori manifestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor răspund disciplinar, în conformitate cu art. 280 - 282 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, sau penal, după caz. Candidaţii care, în timpul desfăşurării probei scrise, sunt surprinşi copiind, primind sau transmiţând soluţii cu privire la subiecte, sunt eliminaţi din examen, încheindu-se un proces-verbal în acest sens de către asistenţii supraveghetori ori membrii comisiei de examen. Candidaţii eliminaţi pierd dreptul de înscriere la examen în sesiunea imediat următoare. Aceeaşi măsură se aplică şi pentru orice altă tentativă de fraudă, potrivit metodologiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii