Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Mirciştii Costin Dobrin și Diana Catană, pe podiumul Olimpiadei Internaționale de Științe ale Pământului (galerie foto)
Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile: Mirciştii Costin Dobrin și Diana Catană, pe podiumul Olimpiadei
01 Oct, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
5221
Marime text



Ca să ajungă pe podium, atât Diana, cât şi Costin au muncit în zece zile cât alţii într-un an. După ce au fost selectaţi în lotul lărgit al României, alături de alţi opt colegi din ţară, cei doi mircişti au învăţat intens, timp de zece zile, ceea ce se studiază la facultate. „Efortul elevilor români este mult mai mare, deoarece în şcolile din România nu se învaţă materii ca geologie, meteorologie, astronomie, oceanografie“, povesteşte George Costin Dobrin. „A fost o experienţă frumoasă, mi-am făcut mulţi prieteni. Am înţeles că, deşi suntem diferiţi, ne unesc pasiunile noastre. De asemenea, am vizitat mute locuri noi şi am învăţat multe lucruri“, ne-a dezvăluit Diana, care doreşte să-şi continue studiile în America. Şi George Costin Dobrin visează să urmeze o universitate din America. „Chiar dacă pe diplomă scrie numele meu, ştiu că succesul este şi al Colegiului «Mircea cel Bătrân», şi al profesorilor mei“, a declarat elevul. „Diana şi Costin au reprezentat România şi Colegiul «Mircea cel Bătrân» şi s-au întors câştigători, cu două medalii“, şi-a lăudat Lucian Oprea discipolii. Şi Claudia Dobrin, profesor de fizică la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, a ţinut să precizeze că munca celor doi elevi a fost răsplătită din plin. „Munca lor a fost recunoscută la nivel internaţional. Diana şi Costin formează o echipă şi nu este pentru prima dată când urcă pe podiumul unui concurs important. Perseveraţi şi veţi câştiga“, a spus profesoara Claudia Dobrin.
Palmares competiţional naţional şi internaţional

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii