Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:54 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Răzvan Ursu, elev la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, medaliat cu argint în Estonia (galerie foto)

ro

18 May, 2016 00:00 3704 Marime text


Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ (CNMB) Constanţa îşi sporeşte sistematic valoarea prin performanţele deosebite ale elevilor săi. Unul dintre ei, Răzvan Ursu, elev în clasa a X-a, este o mărturie fermă a calităţii învăţământului românesc de la malul mării. Performanţele acestuia confirmă că talentul, dublat de motivaţie, perseverenţă şi dăruire, reprezintă întotdeauna cheia succesului personal şi profesional.
 
Răzvan Ursu a obţinut o medalie de argint la unul dintre cele mai importante concursuri mondiale din domeniul fizicii, Olimpiada Europeană de Ştiinţe pentru Juniori. Competiţia s-a desfăşurat în oraşul Tartu, din Estonia, în perioada 7-14 mai, şi a adunat 150 de participanţi din 25 de ţări. România a trimis în Estonia şase dintre cei mai buni elevi la fizică, iar Răzvan, singurul participant din judeţul nostru, reprezintă acum nu doar mândria liceului constănţean unde învaţă, ci şi a întregului sistem de învăţământ românesc.
 

„Am avut de făcut, împreună cu două colege de la biologie şi chimie, două probe experimentale de patru ore, desfăşurate în două zile diferite. Pentru primul experiment, a trebuit să studiem nişte mostre de lapte, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere chimic şi biologic. Eu a trebuit să determin diametrul unor globule de grăsime din lapte. Cel de-al doilea experiment a constat în realizarea unei baterii din aluminiu. Cu ajutorul acestei baterii, trebuia să pun în funcţiune o maşină mică şi să cronometrăm în cât timp parcurge o anumită distanţă. Totodată, a mai trebuit să studiem şi caracteristica acestei baterii“, a afirmat elevul CNMB, Răzvan Ursu.

 
De altfel, acesta nu este singurul premiu obţinut de Răzvan. Încă din clasa a V-a, acesta participă la concursurile organizate de NASA. În acel an, elevul a obţinut premiul al doilea. În acest an, Răzvan Ursu a obţinut şi medalia de aur de la Societatea Română de Fizică, prin participarea la Olimpiada Naţională de Fizică. Pe de altă parte, elevul a participat de-a lungul timpului şi la concursuri internaţionale din domeniul roboticii sau al sateliţilor. 
 

„Îl cunosc încă de când era în clasa a V-a la o altă unitate şcolară. Încet-încet, a devenit unul dintre cei mai buni fizicieni din ţară. Participarea sa la această olimpiadă arată cât de bine s-a structurat în acest sens. El are abilităţi deosebite şi asta se vede foarte bine. Rezultatele lui sunt o încununare, care se constituie într-o trambulină pentru viitorul său. Îl aşteaptă o viaţă foarte grea, dar foarte frumoasă!”, a declarat profesorul de fizică al elevului, Ion Băraru.

 
Rezultatele de astăzi ale tânărului au însă o reţetă sigură. Încă din şcoala gimnazială, acesta a parcurs, în proporţie de 80%, programa şcolară pentru fizica de liceu, dezvoltând o adevărată pasiune pentru acest domeniu. Astfel, în vacanţele sale, Răzvan, citeşte cărţi de specialitate, pentru a-şi forma o viziune mai amplă asupra fizicii. Pe de altă parte, acesta spune că nu se plictiseşte nici la cursuri, deoarece întotdeauna „se găsesc experimente ingenioase”, care pot fi văzute doar în laborator. 
 
Pentru viitor, tânărul spune că nu are încă planurile făcute, dar crede că va alege să studieze tot domeniul fizicii. De asemenea, acesta nu exclude posibilitatea ca, după terminarea studiilor de licenţă, să lucreze pentru lansarea laserului de la Măgurele.

Tânărul nu este nici singurul, nici primul premiant la fizică al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“. Instituţia se poate lăuda cu mai mulţi elevi care au obţinut rezultate spectaculoase la diverse competiţii naţionale şi internaţionale din domeniu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii