Salariile cadrelor didactice, în pericol? Au fost sau nu achitate contribuţiile către stat? Ce spune Gabriela Bucovală, şefa ISJ Constanţa
Salariile cadrelor didactice, în pericol? Au fost sau nu achitate contribuţiile către stat? Ce spune Gabriela
15 May, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
5734
Marime text



Situaţia este cunoscută şi de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa. Liderul SLSIP Constanţa, Mitică Iosif, a explicat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, cum s-a ajuns în această situaţie.
„În mod normal, angajaţii din învăţământ primesc salariile pe data de 14 a lunii. Contribuţiile se achită până pe data de 25 a lunii. Am discutat cu inspectorul şcolar general Gabriela Bucovală, care a dat asigurări că nu vor exista probleme. Inspectoratul a solicitat de la Ministerul Educaţiei deschidere de finanţare pentru suplimentarea bugetului cu 2,8 milioane de lei, necesară plăţii contribuţiilor către stat pentru luna aprilie. Sper să nu se mai întâmple astfel de situaţii. În ţară sunt probleme mult mai mari decât la Constanţa. Unii directori au refuzat să achite plata integrală a salariilor nete“, a explicat de liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, Mitică Iosif.

La rândul lor, unităţile şcolare au acţionat în mod diferit: unele aşteaptă diferenţele de bani pentru a vira integral, altele au acordat drepturi salariale, mai puţin contribuţiile la stat, acestea urmând să fie virate până pe 25 ale lunii, la primirea diferenţelor.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat că a făcut toate demersurile necesare, astfel încât cadrele didactice să nu aibă de suferit. „Aşteptăm deschiderea de finanţare de la Ministerul Educaţiei. Calculele sunt deja făcute. Ministerul Educaţiei face deschidere de creditare estimată. Diferenţele sunt mici. Apoi, Inspectoratul Şcolar solicită suplimentare de bani“, ne-a spus Gabriela Bucovală, inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa.
Într-adevăr, în cazul neplăţii contribuţiilor către stat, au de suferit angajaţii. Directorii care, din lipsa banilor, nu plătesc mai departe contribuţiile angajaţilor, sunt responsabili? Ce face un angajat care ar avea nevoie de servicii medicale, iar în sistem apare că nu este asigurat? Va scoate bani din buzunar. Iar altul care iese la pensie ar putea să nu prindă în calcul lunile pentru care nu i s-a achitat contribuţia la fondul de pensii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii