Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:51 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Săptămâna viitoare are loc simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național 2018 - 2019. Câți elevi s-au înscris la Constanța (document)

ro

15 Mar, 2019 08:02 2245 Marime text
În perioada 18 - 21 martie 2019, se desfășoară simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național 2018 - 2019, informează ISJ Constanța
 
Probele se derulează în 59 de unități de învățământ din județul Constanța (27 sunt în municipiu), cu participarea unui număr de 9753 de candidați, după cum urmează:
  • 4968 de elevi - clasa a XI-a (din care 4881elevi - învățământ de zi);
  • 4785 de elevi - clasa a XII-a (din care 4690 elevi - învățământ de zi). 
Calendarul desfășurării probelor este:
  • 18 martie 2019 - Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă
  • 19 martie 2019 - Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
  • 20 martie 2019 - Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
  • 21 martie 2019 - Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă (numai pentru elevii de clasa a XII-a) 
Probele încep la ora 9.00 și timpul destinat elaborării lucrării scrise este de 3 ore.
 
În funcție de profil și specializare, elevii vor susține:
Proba Ea) - 2 tipuri de subiecte - umanist/ real;
Proba Ec) - matematică/ istorie;
Proba Ed) - la alegere: fizică, chimie, biologie vegetală și animală, anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie. 

Conform prevederilor legale în vigoare, rezultatele obținute la simularea națională nu se contestă. Acestea sunt analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
 
Notele obținute la simulare nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele pot fi trecute în catalog.
 
În anul școlar 2017 - 2018 s-au înscris pentru susținerea simulării examenului național de bacalaureat 9663 de candidați - 4897 de elevi clasa a XI-a și 4588 de elevi clasa a XII-a.


În secțiunea Document puteți studia lista cu centrele de simulare a bacalaureatului din județul Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii