Șoc la București! Doi medici de la o clinică oftalmologică făceau trafic de organe! Au adus ilegal în țară peste 300 de cornee
Șoc la București!: Doi medici de la o clinică oftalmologică făceau trafic de organe! Au adus ilegal în țară
13 Jul, 2023 13:29
ZIUA de Constanta
1195
Marime text
- Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au trimis în instanță o clinic oftalmologică din București cu suspiciunea de trafic de organe.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a unei clinici oftalmologice din Bucureşti şi a celor doi medici care administrează unitatea sanitară, pentru săvârşirea infracţiunilor de introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi ori celule de origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de Transplant, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 1 58 alin. I din Legea 95/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal (I 09 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal (293 acte materiale).
În rechizitoriu s-a reţinut că, în perioada 2019 - 2022, în realizarea obiectului de activitate, în numele şi în interesul clinicii oftalmologice, medicii asociaţi au introdus pe teritoriul României ţesuturi de origine umană, respectiv 303 cornee, fără a deţine autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională. de Transplant.
Legea Sănătăţii condiţionează legalitatea importului de ţesut uman de existenţa unei autorizaţii speciale pe care o poate emite doar Agenţia Naţională de Transplant, organism aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii. Pentru nicio operaţiune de import din cele 109 menţionate în rechizitoriu, Agenţia Naţională de Transplant nu a emis autorizaţia specială în beneficiul clinicii oftalmologice.
Într-un număr de 293 de documente (formulare de import cornee), unul dintre medicii asociaţi a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că deţine autorizaţia specială de import ţesuturi de origine umană - cornee, în vederea producerii de consecinţe juridice constând în importul de la Banca Fondazione Degli Occhi Del Veneto - Onlus (Italia) a ţesuturilor de origine umană, a mai precizat sursa citată.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului l Bucureşti.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, mai punctează sursa menționată.
Citește și:
Zeci de percheziții, derulate de polițiști la locuințele unor suspecți din București! Prejudicii de milioane de euro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii