Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:07 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sorin Ion, Secretar de Stat din Ministerul Educației, la UOC „Pentru a reveni cât mai repede la școală, sunt necesare trei lucruri- vaccinare, testare și respectare reguli“

ro

26 Apr, 2021 09:22 1405 Marime text

  • La eveniment sunt invitați reprezentanți ai instituțiilor care au fost partenerii Inspectoratului Școlar Județean Constanța în derularea procesului didactic într-un climat de siguranță în acest an școlar.
Luni, 26 aprilie 2021, ora 9.00, la Universitatea Ovidius din Constanța, are loc conferința tematică prilejuită de Campania Națională de Informare Vaccinare și testare pentru învățare!, în prezența lui Sorin Ion Secretar de Stat din Ministerul Educației.

Ministerul Educației, în parteneriat cu Consiliul Național al Rectorilor, Federația Națională Sindicală Alma Mater, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România, Uniunea Națională a Studenților din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți si Organizatia ,,Salvati Copiii”, lansează Campania Națională „Vaccinare și testare pentru învățare!”.
 
La eveniment sunt invitați reprezentanți ai instituțiilor care au fost partenerii Inspectoratului Școlar Județean Constanța în derularea procesului didactic într-un climat de siguranță în acest an școlar.

De mai bine de un an de zile pandemia ne-a schimbat viețile, iar educația este unul din cele mai afectate domenii. Tot sistemul a fost bulversat. Întoarcerea la școală trebuiă să se facă în condiții cât mai sigure.

La eveniment participă și prefectul Silviu Coșa, dar și rectorul UOC.

Principiul de bază al acestei campanii de promovare este acela conform căruia educația te învață să te protejezi de opinii neconsolidate, de prejudecăți, de știri false și de manipulare.

Suntem într-un moment în care trebuie să găsim modalitățile prin care să ne întoarcem la școală. Este ceea ce trebuie să se întâmple, și este ceea  ce se va întâmpla cu siguranță. 41,13% din colegii noștri sunt vaccinați. Trebuie în continuare să fim conștienți, că toate eforturile se îndrepată către această campanie de conștientizare. 

Este clar că trebuie că trebuie să avem acțiunile concentrate către intenția de a ne întoarce în școli. Trebuiă  să găsim căile. Este cea mai importantă situție a învățământului actual.  În județul Constanța, suntem într-o situație mai mult decât fericită! Am convingere că această campnie va deveni eficiență din ce în ce mai sporită în județul Constanța. precizat inspectorul școlar general Sorin Mihai.

Pierderile de materie sunt la un moment recuperabile, dar sunt unele pe care foarte greu le putem recupera

Pentru mine este aceasta o primă ocazie de a ajunge la mare. Ministerul Educației a militat pentru întorcerea copiilor în bănci. Învățământul online este o alternativă, o variantă , dar nu este ceea ce știm cu toții că înseamnă învățământ. Pierderile de materie sunt la un moment recuperabile, dar sunt unele pe care foarte greu le putem recupera. Am demarat această campanie, cu prezența fizică a secretarilor de stat în toate județele țării. Pentru a reveni cât mai repede la școalaă sunt necesare trei lucruri: vaccinare, testare și respectare reguli.  Școlile nu sunt focare de infecție! , a precizat Sorin Ion,  Secretar de Stat din Ministerul Educației.

În cadrul campaniei vor fi analizate toate aspectele de interes pentru desfășurarea activităților în sistemul de învățământ, precum pregătirea pentru susținerea examenelor naționale și a activităților de recuperare a pierderilor generate de predarea online, impusă de situația epidemiologică, organizarea simulărilor la nivel județean, plata burselor pentru elevi în cuantumul minim stabilit conform HG 1.064/2020, transportul elevilor, planurile-cadru pentru liceu, formarea continuă a cadrelor didactice, dezvoltarea competențelor digitale și a digitalizării educației, analiza necesității de extindere a perioadei de desfășurare a cursurilor în învățământul preuniversitar.


Totodată, vor fi analizate problemele specifice, de interes pentru elevi, studenți și cadre didactice, semnalate la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ și a inspectoratelor școlare județene/ISMB.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii