Studentii medicinisti au in palmares proiecte pe teme medicale
Studentii medicinisti au in palmares proiecte pe teme medicaleÎn prezent, Asociaţia studenţilor medicinişti are colaborări importante atât cu Colegiul Medicilor din Constanţa, cât şi cu Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, cu care desfăşoară acţiuni pe teme medicale sau pe sănătate publică.
Printre proiectele cu care studenţii medicinişti s-au evidenţiat de la începutul anului până în prezent se numără Cursul de prim ajutor, Cursul de abilităţi pentru viitor, Campania de donare de sânge „Nu trebuie să fii doctor pentru a dona sânge", dar şi Campania de informare pentru vaccinul împotriva cancerului de col uterin. Potrivit preşedintelui asociaţiei, Sebastian Vasilescu, cursul de prim ajutor a ajuns la a treia ediţie, una dintre ele ţinându-se în limba engleză, unde au participat şi studenţi străini. „Cursul a fost foarte bine organizat. S-au îmbinat părţile teoretice cu cele practice, iar studenţii au fost încântaţi", a explicat Vasilescu.
În urma campaniei „Nu trebuie să fii doctor pentru a dona sânge", s-au oferit să doneze sânge un număr de 62 de studenţi medicinişti. Aceştia s-au arătat interesaţi, de asemenea, şi de cursul de diabet zaharat, organizat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde au fost invitaţi să participe şi medici specialişti.
Cât despre proiectele viitoare, membrii Asociaţiei studenţilor medicinişti au în vedere să organizeze, în anul următor, un Congres Medical Studenţesc. „Ne bucură enorm activităţile pe care aceşti studenţi le-au desfăşurat până acum şi ne mândrim cu ei. Pot spune cu mâna pe inimă că sunt iniţiativele lor, noi doar le-am oferit spaţiul şi materiale necesare. Este foarte bine că în aceste activităţi s-au implicat şi studenţi străini", a conchis decanul Facultăţii de Medicină Generală, dr. Petru Bordei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp