Sub auspiciile Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România La şcolile „Ciprian Porumbescu” din Constanţa şi „Mihail Sadoveanu” din Medgidia s-a omagiat Centenarul Bucovinei (galerie foto)
Sub auspiciile Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România: La şcolile „Ciprian Porumbescu”La Şcoala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu” a avut loc ieri o serbare omagială, sugestiv intitulată „Dulce Bucovină, dulce Românie!”, ofrandă afectiv-testimonială pentru 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, Centenarul Marii Uniri, dar şi pentru Unirea Bucovinei, act istoric petrecut pe 28 Noiembrie 1918.
Cu acest prilej, elevii au recitat, au cântat, au pregătit o mică scenetă, un moment interactiv despre „Ce simţim noi, elevii, la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri?”, precum şi o expoziţie culinară cu produse tradiţionale.
Prezent la eveniment, profesorul Stoica Lascu, preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, a declarat pentru ZIUA de Constanţa:
„La malul Mării, Unirea «dulcei» Bucovina, «necondiționată și pentru vecie» cu ţara de la trupul căreia fusese răpită la 1774 de către Austria, a fost omagiată, în acest an centenar, într-o atmosferă sărbătorească şi patriotică de către elevii şi cadrele didactice ale şcolii constănţene patronate spiritual de bucovineanul Ciprian Porumbescu. Cântece, recitări, scenete, referate, expoziţii de desene şi fotodocumentare, o paradă a costumelor populare, ca şi o bogată şi diversificată expoziţie de standuri cu produse culinare (disponibile şi a fi degustate!) – realizate de elevii fiecărei clase, inclusiv grupa pregătitoare, aproape toţi în straie cu motive folclorice reprezentând toate zonele ţării – au constituit componentele unei autentice manifestări de suflet – în prezenţa şi a numeroşi părinţi şi... bunici – din partea viitorilor cetăţeni maturi ai României din cadrul Uniunii Europene. A fost realmente o manifestare naţional-patriotică care a făcut cinste elevilor şi profesorilor, în Anul Centenarului, demnă în a onora şi numele lui Ciprian Porumbescu – simbol al Bucovinei şi românismului”.
Tot sub auspiciile Societăţii de Ştiinţe Istorice din România - Filiala Constanţa, la Şcoala Gimnazială nr. 4 „Mihail Sadoveanu” din Medgidia a fost organizat Simpozionul aniversativ-centenar: 28 Noiembrie 1918 – 1 Decembrie 1918. 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu Ţara-Mamă; 1 Decembrie 1918. 100 de ani de la la Unirea Transilvaniei cu Ţara-Mamă.
Cu acest prilej a fost semnat un parteneriat între cele două entităţi organizatoare, nu înainte de a fi oferit un program artistic, coordonat de prof. Elena Pascu.
De asemenea, elevii au susţinut referate, iar prof. Stoica Lascu, împreună cu prof. Marian Zidaru le-au vorbit celor prezenţi despre „Unirea Ţării de Sus a Moldovei (Bucovina) cu Patria-Mamă, bornă în făurirea Marii Uniri”, respectiv „Aspecte politico-diplomatice şi militare ale participării României la Primul Război Mondial şi Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920)”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp