Terenul de sport din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Maria Montessori Constanța, inaugurat oficial
Terenul de sport din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Maria Montessori Constanța, inauguratProiectul de reabilitare s-a realizat în parteneriat cu Asociația Art-Music for people - Campania Music for Autism și Asociația Construim Împreună, alături de numeroși sponsori și a avut ca obiective:
- renovarea și echiparea terenului pentru educație fizică și transformarea acestuia într-un spațiu sigur și atractiv;
- promovarea incluziunii sociale a elevilor cu CES prin sport și joacă în aer liber;
- diminuarea și compensarea deficiențelor motrice, sociale și de comportament prin sport.
La eveniment au participat membrii trupei CARGO, ambasadori ai Campaniei “Music for Autism”, precum și membrii trupei BOSQUITO.
Citește și:Proiectul de reabilitare reprezintă un model de colaborare comunitară de succes în direcția promovării educației incluzive. Reprezentanții diverselor domenii de activitate- autorități publice, agenți economici, artiști consacrați- și-au unit eforturile pentru a oferi acestor elevi un spațiu în care să se manifeste social, în care să exerseze stilul de viață sănătos. Inspectoratul Școlar Județean Constanța le mulțumește tuturor celor implicați pentru contribuția la valorificarea principiului fundamental al învățământului, dreptul la educație, precum și exersarea acestuia într-un spațiu atractiv pentru elevii noștri, a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general.
Desemnarea unui reprezentant pentru Centrul „Maria Montessori”, pe ordinea de zi (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp