Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:23 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trupa „Alexandru Giugaru” din Huşi şi-a adjudecat premiul I Festivalul Internaţional de Teatru pentru Elevi „Aplauze” s-a încheiat (galerie foto)

ro

22 Apr, 2016 00:00 3372 Marime text

 
Cea de-a opta ediţie a Festivalului „Aplauze”, organizată în perioada 18-20 aprilie de Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, s-a încheiat. Ca în fiecare an, pe lângă reprezentaţiile elevilor, au avut loc ateliere de lucru susţinute de actori profesionişti.
 
Trupa „Alexandru Giugaru“ din Huşi a obţinut premiul I la Festivalul „Aplauze”, competiţie internaţională de teatru pentru elevi. Juriul, format din Daniela Hanţiu, decanul Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, Bogdan Caragea, directorul de scenă al Teatrului de Stat Constanţa, şi Daniel Niţoi, actor şi regizor în cadrul  companiei de teatru Perform ART din Bucureşti, a acordat premiul II Trupei Fără Nume, care a reprezentat Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” din Tulcea, şi premiul III trupei Arthesium, de la Liceul „Hyperion” din Bucureşti. De asemenea, au mai fost acordate următoarele premii:
 
- Premiul special al juriului a fost obţinut de trupele: Fekal Theatre Group, de la Liceul „Fatma Emin Kutvar”, din Balikesir, Turcia, Step by Step, de la Liceul „P.R. Slaveikov”, Dobrici, Bulgaria, trupa Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Chişinău, Republica Moldova, şi Olzhych Tavriitsy, de la Şcoala nr. 1 Mykolaiv, Ucraina.
 
- Premiul de interpretare a fost adjudecat de: Cristina Ciulei - trupa de teatru „Alexandru Giugaru” (Huşi), Eduard Caraenache - Trupa Fără Nume (Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea), Larisa Suciu - trupa de teatru „Alexandru Giugaru” (Huşi) şi Teodora Pintilie - Talent Art (Constanţa).
 
La festival au participat 19 trupe de teatru: 15 din România (Bucureşti, Baia Mare, Huşi, Craiova, Iaşi, Galaţi, Tulcea, Constanţa) şi patru din afara ţării: Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina şi Turcia. Cele 19 trupe participante au pus în scenă piese inspirate din dramaturgia naţională şi internaţională, precum şi scenarii originale.
 
Citeşte şi
 
Trei zile de teatru şi ateliere de lucru

A început Festivalul Internaţional de Teatru pentru Elevi „Aplauze“
//www.ziuaconstanta.ro/stiri/invatamant/trei-zile-de-teatru-si-ateliere-de-lucru-a-inceput-festivalul-international-de-teatru-pentru-elevi-aplauze-590877.html
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii