Universitatea Maritimă din Constanța participă la sărbătorirea Nopții Cercetătorilor Europeni
Universitatea Maritimă din Constanța participă la sărbătorirea Nopții Cercetătorilor EuropeniPotrivit unui comunicat al UOC, Universitatea își deschide porțile, pentru a răspunde curiozităților elevilor constănțeni privind simulatoarele specifice domeniului maritim (Punte de Comandă de Navigație, Simulator de Motoare Navale, ECDIS – Hărți Electronice, Simulator Poziționare Dinamică, CyberSecurity Simulator, Platforma de Măsurare a Sistemelor Radiante etc), și organizând ateliere de lucru cu elevii în fața universității.
„Impactul pe care știința și cercetătorii l-au avut în istoria umanității este un fapt cunoscut. Evenimentul subliniază rolul cheie pe care îl deține un cercetător și cât de interesantă, provocatoare, dar și dificilă poate fi munca de cercetare. Domeniul maritim este sufletul orașului Constanța, sărbătorind și Ziua Mondială Maritimă în aceste zile, iar accesul elevilor la simulatoarele de ultimă generație nu poate decât să îi apropie de această meserie de viitor” a declarat coordonatoarea echipei Noaptea Cercetătorilor UMC, Conf. Univ. dr. Corina Varsami.
ctivitățile se vor desfășura la Universitatea Maritimă din Constanța (Str. Mircea cel Bătrîn, Nr. 104) între orele 17:00 - 20:00, programul regăsindu-se pe [ https://cmu-edu.eu/nceu2022/ | https://cmu-edu.eu/nceu2022/ ] . Totodată, online, pe [ https://noapteacercetatorilor.educatiepentrustiinta.ro/ | https://noapteacercetatorilor.educatiepentrustiinta.ro/ ] și [ https://noapteacercetatorilor.ro/ | https://noapteacercetatorilor.ro/ ] , puteți accesa atelierele partenerilor din toată țara.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp