Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:08 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări ştiinţifice pentru elevi „Noi şi Economia”.

ro

27 Mar, 2024 18:38 1120 Marime text
Facultatea de Științe Economice (FSE) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, sâmbătă, 23 martie 2024, cea de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări ştiinţifice pentru elevi „Noi şi Economia”.

La competiția din acest an, organizată pe două secțiuni, sub forma unui concurs de eseuri, respectiv, de planuri de afaceri, au participat 88 de elevi și 24 cadre didactice, de la 13 licee din județele Constanța, Ialomița și Tulcea.

„Sesiunea de comunicări științifice dezvoltă colaborarea dintre învăţământul universitar şi cel preuniversitar din domeniul economic, prin promovarea de activități care invită elevii la o implicare activă în realizarea şi alegerea viitoarei profesii. În cadrul competiției din acest an, liceenii s-au remarcat prin atenția pe care au acordat-o unor subiecte de actualitate din domeniul economic și preocuparea pentru activitatea de cercetare științifică în documentarea temelor abordate. Am apreciat eforturile tinerilor economiști de a impresiona prin originalitatea ideilor exprimate, actualitatea informațiilor prezentate și abilitățile oratorice deosebite devoalate cu ocazia susținerilor publice”, a precizat conf. univ. dr. Gabriela Gheorghiu, prodecan al FSE pentru strategia de internaţionalizare, parteneriatul cu mediul socio-economic și relația cu studenții și absolvenții.

Comisiile de jurizare au fost formate din cadre didactice titulare de la Facultatea de Știinţe Economice și câte un reprezentant din partea sponsorilor concursului, BCR-Erste Bank și UNICREDIT Bank.

Cele mai documentate eseuri și cele mai viabile planuri de afaceri, realizate sub atenta îndrumare a cadrelor didactice coordonatoare, au fost recompensate cu premii în bani, în valoare totală de 2.600 lei, după cum urmează:

Secțiunea I.1: Marketing în afaceri, Turismul – provocări și perspective
  • Premiul I, în valoare de 400 lei – Bucur Emelian și Budeș Petre Cristian, de la Liceul Economic „Virgil Madgearu” din Constanța;
  • Premiul II, în valoare de 250 lei – Călin Clara-Maria și Ionescu Sara-Yael, de la Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța;
  • Premiul III, în valoare de 150 lei – Covalenco Andreea-Nicoleta, de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia;
  • Mențiune, în valoare de 100 lei – Cucone Cristian și Mihalache Adina, de la Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța;
Secțiunea I.2: Banii și economia, Antreprenoriat
  • Premiul I, în valoare de 400 lei – Lazăr Mario Tiberiu și Comșa Mihai Florentin, de la Liceul Tehnologic „Carsium” Hârșova;
  • Premiul II, în valoare de 250 lei – Toma Daria-Stefania, de la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța;
  • Premiul III, în valoare de 150 lei – Surubariu Denisa-Maria și Mihalache Georgiana, de la Liceul Economic „Virgil Madgearu” din Constanța;
  • Mențiune, în valoare de 100 lei – Cârstian Iuliana Elena și Lupu Andreea Jenica, de la Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” Medgidia;
Secțiunea II – Planuri de afaceri
  • Premiul I, în valoare de 400 lei – Ritco Robert-Adrian, de la Colegiul National „Spiru Haret” Tulcea;
  • Premiul II, în valoare de 250 lei – Devder Emanuel, de la Liceul de Marină Constanța;
  • Premiul III, în valoare de 150 lei – Banaga Alexia-Maria și Cristian Roxana-Elena, de la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța;
  • Mențiune, în valoare de 100 lei – Preda Daria-Georgiana și Serban Andra-Sofia, de la Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța.
Premiile în bani sunt completate de reduceri la taxa de școlarizare aferentă primului an de studii universitare de licență pentru viitorii studenți ai Facultății de Științe Economice (100% reducere – Premiul I, 50% reducere – Premiul II, 30% reducere – Premiul III și 15% reducere – Mențiune).

Citește și: 

Cine sunt câștigătorii celei de-a IV-a ediții a concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”? (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii