Universitatea „Ovidius” Constanța îi va acorda lui Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București, titlul de „Doctor Honoris Causa”
Universitatea „Ovidius” Constanța îi va acorda lui Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină şi
20 Nov, 2023 15:12
ZIUA de Constanta
1147
Marime text
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), la propunerea Facultății de Medicină, decernează, miercuri, 22 noiembrie 2023, titlul de „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București, personalitate remarcabilă a comunităţii academice din România, profesor şi cercetător ştiinţific de reputaţie internaţională.
Festivitatea va avea loc începând cu ora 11:00, în Sala Senatului din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1).
Cariera profesională a prof. univ. dr. Viorel Jinga a debutat cu stagiatura în anul 1988, urmată de toate etapele profesionale medicale: medic specialist, medic primar, astfel încât acesta este, în prezent, medic primar urologie în Clinica Urologie a Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” București.
În decursul carierei sale, prof. univ. dr. Viorel Jinga a ocupat funcţii de mare prestigiu, dar şi cu o deosebită responsabilitate, din care amintim: șef de secție - Secția Urologie III, Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” (octombrie 2007- septembrie 2009), director medical al Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” (septembrie 2009 – aprilie 2016), consilier extern pe proiecte din programul cadru H2020 și proiecte naționale.
Din punct de vedere al carierei didactice, a parcurs fiecare pas al evoluției academice, fiind profesor universitar din anul 2013 și conducător ştiințific de doctorat, cu 12 teze de doctorat finalizate şi susţinute.
Calităţile de dascăl, de cercetător şi, nu în ultimul rând, cele de organizator, i-au permis prof. univ. dr. Viorel Jinga să se implice în activităţi de conducere de înaltă responsabilitate, fiind prodecan al Facultății de Medicină (iunie 2012 - martie 2016), prorector al UMF „Carol Davila” (martie 2016 - februarie 2020), rector al UMF „Carol Davila” (martie 2020 - prezent).
În paralel cu activitatea didactică, de predare şi îndrumare, prof. univ. dr. Viorel Jinga a desfăşurat o asiduă muncă de cercetare, caracterizată prin abordări originale și care se constituie într-o importantă sursă bibliografică pentru lumea academică.
Activitatea de cercetare s-a concretizat în publicarea a 20 cărţi, tratate și monografii și a peste 80 articole cotate ISI, în prezentarea a peste 200 de lucrări la conferințe și congrese de specialitate în străinătate și în ţară. A coordonat peste 21 de proiecte și granturi de cercetare naționale și internaționale.
Dovadă a recunoaşterii prodigioasei sale activităţi stau numeroase premii și distincții naționale și internaționale pentru activitatea profesională și cercetarea științifică, dintre care amintim: Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler oferit de Președinele României – decembrie 2019, Premiul „Carol Davila” pentru Medicină – iunie 2019, Premiul Congresului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” - iunie 2013.
De asemenea, prof. univ. dr. Viorel Jinga este Doctor Honoris Causa al altor universități de prestigiu: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” - Chișinău, Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova, Universitatea Pitești, Universitatea din Oradea.
Citește și:
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) UOC a participat la a treia întâlnire transnațională în cadrul proiectului european PLAYS
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii