Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:59 31 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. Sönke Langner, de la Universitatea de Medicină din Greifswald

ro

28 Mar, 2025 13:02 417 Marime text
 Sursa foto: UOC Universitatea Ovidius din Constanța a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. Sönke Langner, de la Universitatea de Medicină din Greifswald Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), la propunerea Facultății de Medicină, a decernat vineri, 28 martie 2024, titlul de „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. Sönke Langner, de la Universitatea de Medicină din Greifswald, expert în radiologia europeană, care a câștigat recunoaștere atât în mediul academic, cât și în comunitatea științifică internațională.



Cine este Sönke Langner

Potrivit unui comunicat pus la dispoziție de UOC, Sönke Langner s-a născut pe data de 4 ianuarie 1975, a absolvit liceul în anul 1994, apoi a studiat medicina la Christian-Albrechts - University of Kiel. După absolvire, în 2001, și-a început cariera profesională în Departamentul de Neurochirurgie.

Ulterior, Sönke Langner s-a specializat în radiologie diagnostică și intervențională, la Centrul Medical Universitar Greifswald, unde, după finalizarea specializării în radiologie diagnostică și intervențională, a fost medic senior. În urma supraspecializării în neuroradiologie, acesta a preluat rolul de medic senior în domeniul neuroradiologiei diagnostice și intervenționale. În 2017, prof. Langner s-a mutat la Rostock, unde a devenit șef al departamentului de diagnostic și neuroradiologie intervențională.

Din 2020, a ocupat funcția de profesor de cercetare la Centrul Medical Universitar Greifswald și profesor asociat de cercetare la Centrul Medical Universitar Rostock, cu accent pe neuroradiologie.

Totodată, Sönke Langner deține atât Diploma Europeană în Radiologie, cât și Diploma Europeană în Radiologia Capului și Gâtului și este un formator certificat pentru radiologie intervențională conform standardelor germane și europene. Sönke Langner a obținut titlul de doctor în 2002 și a finalizat abilitarea în 2012, pe tema „Diagnostic neurovascular folosind angiografie CT și perfuzie CT”, sub supravegherea prof. univ. dr. Norbert Hosten. În același an, prof. Langner a fost distins cu venia legendi pentru neuroradiologie. În paralel cu activitatea didactică, de predare şi îndrumare, prof. Sönke Langner a desfăşurat o asiduă activitate de cercetare, concretizată în peste 150 articole, 11 monografii și capitole de carte și peste 200 de lucrări prezentate la conferințe naționale și internaționale, se mai arată în cadrul comunicatului. 

De asemenea, acesta a fost cercetător principal în 12 studii multicentrice naționale și internaționale. Importanța activității prof. Langner este subliniată de impactul cercetării științifice, prin cei doi indicatori Hirsch: 36 (Google Scholar), 32 (Web of Science și Scopus). Prof. univ. dr. Sönke Langner este membru în prestigioase organizaţii profesionalștiinţifice, printre care: Societatea Europeană de Radiologie, Societatea Nord-Americană de Radiologie, Societatea Europeană de Radiologie a Capului și Gâtului, Societățile Germane de Radiologie și, respectiv, de Neuroradiologie.


Începând cu anul 2023, prof. Sönke Langner este președintele Grupului de lucru pentru radiologia capului și gâtului al Societății Germane de Radiologie, iar din anul 2018 este membru de onoare al Societății Române de Radiologie. Simultan, prof. univ. dr. Sönke Langner s-a dedicat educației și activității didactice. În anul 2020 a fost cooptat în programul de mentorat al Societății Europene de Radiologie, sprijinind, astfel, de-a lungul timpului, numeroși medici în dezvoltarea lor profesională și științifică. În semn de apreciere pentru devotamentul său în domeniul formării și al instruirii, prof. Langner a fost distins de către Societatea Germană de Radiologie cu Premiul „Eugenie și Felix Wachsmann”, în anul 2024.

Angajamentul educațional al prof. univ. dr. Sönke Langner a inclus Universitatea Ovidius din Constanța, unde, începând cu anul 2015, a organizat peste zece evenimente de formare pentru medici români aspiranți, cu speakeri de prestigiu din Germania, Belgia, Austria sau Elveția. Aceste evenimente au fost susținute de Societățile Română și Germană de Radiologie, în strânsă colaborare cu membrii Disciplinei de Radiologie ai Facultății de Medicină din cadrul Universității Ovidius din Constanța.



Citește și:


Campusul Universității Ovidius din Constanța se extinde! Au fost semnate contractele de finanțare pentru două clădiri noi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii