Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:34 20 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța. Atelier de lucru pe tema adaptării comunităților locale la consecințele schimbărilor climatice

ro

19 Mar, 2025 14:03 215 Marime text
sursa foto: Freepick.com

Institutul pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie (INSAE) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în colaborare cu Primăria Orașului Ovidiu, organizează joi, 20 martie 2025, Atelierul de lucru cu tema „Soluții de creștere a rezilienței comunităților locale în vederea adaptării la consecințele schimbărilor climatice”.

Potrivit unui comunicat pus la dispoziție de UOC, manifestarea se va desfășura începând cu ora 14.00, la Centrul Cultural „Elena Roizen” din orașul Ovidiu, județul Constanța. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului DTEClimate - Act4D-Eutrophication, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (Apel: PNRR-III-C9-2022 – I5. Înființarea și operaționalizarea Centrelor de Competență), Contract nr. 7/16.11.2022.

Potrivit organizatorilor, la întâlnire vor participa reprezentanți ai Consiliului Local al orașului Ovidiu, specialiști din UAT-urile Ovidiu, Năvodari, Lumina și Municipiul Constanța, reprezentanți ai comunităților locale, experți din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului, Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, Administrației Canalelor Navigabile, ADI Zona Metropolitană Constanța, Direcției pentru Agricultură Județeană Constanța, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Prezentările vor fi susținute de cadre didactice ale Universității Ovidius din Constanța, alături de profesori de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București și invitați de la instituțiile partenere în proiectul DTEClimate - Act4D-Eutrophication, din Italia și Africa de Sud.

„Specialiștii din echipa de implementare vor prezenta procedurile care au fost dezvoltate în cadrul proiectului pentru colectarea de date, procesarea și analiza acestora, dezvoltarea de modele de simulare și prognoze cu privire la evoluția ecosistemelor acvatice în contextul schimbărilor climatice, precum și soluții de atenuare a acestor efecte, de adaptare a comunităților, prevenire și planuri de acțiune pentru diferite scenarii”, precizează prof. univ. dr. ing. Eden Mamut, directorul proiectului DTEClimate - Act4D-Eutrophication.




Citește și:

Ziua internațională a Francofoniei, celebrată la Universitatea „Ovidius” din Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii