Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:42 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța Cea de-a IX-a ediție a seminarului internațional „Religie, Cunoaștere, Societate”

ro

20 Jun, 2024 11:51 886 Marime text

Facultatea de Teologie din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează,  în perioada 23 - 26 iunie 2024, cea de-a IX-a ediție a seminarului internațional „Religie, Cunoaștere, Societate – Reality and Virtual Space. Philosophical and Theological Approaches”.

Potrivit organizatorilor, manifestarea va avea loc la Vatra-Dornei, iar la eveniment vor participa profesori și cercetători de la renumite centre universitare din SUA, Slovenia, Turcia, Portugalia, România, a transmis UOC prin intermediul unui comunicat de presă. 

„Seminarul își propune o dublă analiză, teologică și filosofică, a raportului dintre realitatea fizică și realitatea virtuală, căutându-se răspunsuri la întrebări precum: «Ce face ca un lucru să fie real sau virtual?» , «Cât de real este spațiul virtual?» , «Care sunt reperele etice în folosirea noilor tehnologii?»”, precizează conf. univ. dr. Ioan Dura, organizatorul evenimentului.


Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe site-ul: https://conferencerks.wixsite.com/event.



Citește și:

O nouă etapă a unui proiect NASA derulat în Universitatea Ovidius din Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii