Universitatea Ovidius din Constanța, gazda celei de-a XIII-a ediție a Sesiunii de comunicări știinţifice pentru elevi „Noi și Economia”
Universitatea Ovidius din Constanța, gazda celei de-a XIII-a ediție a Sesiunii de comunicări știinţifice pentru


La competiția din acest an, organizată pe două secțiuni, sub forma unui concurs de eseuri, respectiv, de planuri de afaceri, au participat 83 de elevi și 28 cadre didactice, de la 15 licee din județele Constanța și Ialomița.
Comisiile de jurizare au fost formate din cadre didactice titulare de la Facultatea de Știinţe Economice și un reprezentant din partea sponsorilor concursului.„Sesiunea de comunicări științifice facilitează colaborarea între învățământul universitar și cel preuniversitar în domeniul economic, în cadrul unor activități care îi motivează pe elevi să se implice activ în alegerea și construirea viitoarei cariere. La competiția din acest an liceenii s-au remarcat prin interesul acordat subiectelor de actualitate din sfera economică și prin rigurozitatea cercetării științifice în documentarea temelor alese. Am apreciat eforturile tinerilor economiști de a impresiona prin relevanța informațiilor prezentate, originalitatea ideilor și abilitățile oratorice excepționale demonstrate în cadrul susținerilor publice”, a precizat conf. univ. dr. habil. Gabriela Gheorghiu, prodecan al FSE pentru strategia de internaţionalizare, parteneriatul cu mediul socio-economic și relația cu studenții și absolvenții.
Cele mai documentate eseuri și cele mai viabile planuri de afaceri, realizate sub atenta îndrumare a cadrelor didactice coordonatoare, au fost recompensate cu premii în bani oferite de Unicredit Bank, în valoare totală de de 3.300 lei, respectiv, premii sub formă de bonuri valorice oferite de Kaufland, în valoare totală de 1.500 lei după cum urmează:
Secțiunea 1 – Subsecțiunea 1.1. Turismul - provocări şi perspective; Banii şi economia
- Premiul I, în valoare de 200 lei și un bon valoric Kaufland (500 lei) – Cristiana Chelbea Aida, de la Liceul Teoretic „Carol I” Feteşti;
- Premiul II, în valoare de 400 lei –Marian Cristian Răduț, de la Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța;
- Premiul III, în valoare de 300 lei – Ebru Aptula (150 lei) și Cosmina Gabriela Ichim (150 lei), de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” Constanța;
- Mențiune 1, în valoare de 100 lei – Cristiana Luminița Gheorghe (50 lei) și Cleopatra Andreea Șerban (50 lei), de la Liceul Economic „Virgil Madgearu” Constanța;
- Mențiune 2, în valoare de 100 lei – Irina Claudia Munteanu, de la Liceul Teoretic „Decebal” Constanța;
Universitatea „Ovidius” Constanța a cumpărat servicii de consultanță pentru managementul unui proiect de peste 27 de milioane de euro (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp