Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:26 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța organizează prima ediție a școlii de vară CyberSecurity Ovidius Camp

ro

27 Jun, 2023 12:08 1079 Marime text
Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Facultatea de Informatică a Universității „Titu Maiorescu” din București, Centrul Național Cyberint și companiile din domeniul IT - Acronis, Crucial Systems&Services și Softbinator Technologies organizează prima ediție a școlii de vară CyberSecurity Ovidius Camp.

Cursurile se vor desfășura în perioada 26 – 30 iunie 2023, în campusul universitar – sala 214 din Corpul A (Aleea Universității, nr. 1).

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al universității Ovidius Constanța, în cadrul școlii de vară vor fi prezentate teme legate de securitatea informației, elemente de criptografie, instrumente pentru testarea securității sistemelor informatice, blockchain și criptomonede și securitate Web.

La această ediție a CyberSecurity Ovidius Camp participă peste 40 de studenți din ambele universități, de la programe de licență, master și doctorat în domeniile Informatică și Securitate cibernetică.

„Obiectivul școlii de vară este acela de a sublinia importanța domeniului securității cibernetice și impactul, din punct de vedere practic, în multe alte domenii de activitate, cursurile propuse în agendă fiind orientate către aplicații concrete, prezentate de experți în domeniu. Este o bună ocazie pentru studenții de la programele de licență să lucreze împreună cu studenții de la programul nostru de master - Cyber Security and Machine Learning, care sunt deja familiarizați cu problematica și provocările acestui domeniu atât de actual. În perspectivă, ne propunem ca acest eveniment să devină unul anual, organizat în mod tradițional vara, care să implice parteneriate și cu alte instituții din țară, facilitând, astfel, interacțiunea între studenți și cadrele didactice, respectiv experții din domeniu”, precizează conf. univ. dr. Gabriela Badea, prodecanul FMI.


Detalii despre agenda școlii de vară sunt disponibile accesând https://fmi.univ-ovidius.ro/wp-content/uploads/2023/cyber-security-Ovidius-camp/Agenda-Cyber-School.pdf

Citește și: 

Universitatea „Ovidius” din Constanța este implicată într-un proiect finanțat de NASA
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii