Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:42 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vernisajul expoziției „Mărturii sacre”, la Universitatea Ovidius din Constanța

ro

11 Apr, 2023 12:28 1110 Marime text
Foto: Universitatea Ovidius ConstanțaUniversitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează miercuri, 12 aprilie 2023, de la ora 18.00, vernisajul expoziției „Mărturii sacre”.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Universității Ovidius Constanța, evenimentul aflat sub egida Centrului de Cercetare Ştiinţifică și Creaţie Artistică „Euxin” va avea loc la parterul corpului A din campusul universitar și va fi precedat de un concert de muzică corală, interpretat de Corul Facultății de Arte alcătuit din studenţii specializării Muzică, programele de licenţă şi master, coordonaţi de lect. univ. dr. Mirela Voicu și lect. univ. dr. Andreea Bratu.

Expoziția „Mărturii sacre” cuprinde lucrări realizate de studenţii și cadrele didactice de la specializările Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative şi Educaţia Vizuală prin Studiul Figurii şi al Peisajului, din cadrul Facultăţii de Arte.

„Fiecare dintre noi are propria sa conexiune cu ideea de sacru şi propria sa imagine a acestei dimensiuni a existenţei. Structura interior-exterior-Înalt este una dintre cele mai intime şi mai familiare compoziţii întâlnite în natură, în special în cea umană, iar artiştii au darul de a o mărturisi, vizual, prin intermediul percepţiilor şi experienţelor lor. Expoziția „Mărturii sacre” reprezintă o invitaţie la mărturisire, admiraţie şi energii pozitive, adresată publicului constănțean”, precizează conf. univ. dr. Alina Cristea, ofițerul de presă al Facultății de Arte.

Curatorii expoziţiei „Mărturii sacre” sunt conf. univ. dr. Sînziana Cuciuc Romanescu şi conf. univ. dr. Ovidiu Felipov.

Profesori: prof. univ. dr. Florin Stoiciu, conf. univ. dr. Gheorghe Caruțiu, conf. univ. dr. Ovidiu Felipov, conf. univ. dr. Sînziana Cuciuc Romanescu, lect. univ. dr. Venera Dincă, lect. univ. dr. Lelia Rus, lect. univ. dr. Florentin Sîrbu, lect. univ. dr. Alexandru Șerbănescu, asist. univ. dr. Claudiu Argeşean.

Studenţi: Hakan Ali, Cristiana Bîrsan, Ramona-Loredana Brici (Ciocoiu), Iulia Călinescu, Astin-Ştefan Chiran, Diana Cîrjaliu, Georgiana-Elena Clinciu (Văru), Ştefan Aurelian Constantin, Silviu Cotoban, Diana-Mihaela Darea, Anamaria Encică, Cătălina-Emanuela Ene, Elena Enică (Sîrbu), Daniela Filip, Sorin Florescu, Andreea-Mălina Iacob, Florentina Iluţă, Diana-Elena Ion, Arina Ionescu, Kristine Ispas, Simona-Ana Maftei, Irina-Elena Manu, Cristiana-Nicola Marchidon, Bianca-Valentina Martin, Adeline Măriuţă, Alexandra-Ioana Militaru, Alina-Daniela Moisescu, Cristina Munteanu, Andreea-Magdalena Necula (Varlam), Aurelia Neculai, Mihai-Alexandru Petrof, Casiana-Ioana-Miruna Petrovici, Cristina-Maria Popescu, Ramona-Cristina Popescu, Roxana-Nicoleta Sărbuşcă (Ilăşoaia), Adriana-Ştefania Soare, Irina-Ioana Şincan, Bogdan-Andrei Tilibaşa, Andreea Tudoroiu, Alexandra Viţelaru, Raluca-Aura Voicilă (Munteanu).

Invitaţi speciali: Valya Andonova, Petyo Damyanov, Ivelina Ivanova, Denitsa Katelieva, Galya Petkova, Denitsa Spasova, Svetlan Stefanov, Delyana Teneva.

Expoziţia este deschisă publicului până în data de 10 mai 2023. Intrarea este liberă, cu respectarea programului UOC.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii