Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:32 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Dobrogei – 2020. Celebrăm mereu Dobrogea, fie și online În sfârșit, ISJ Constanța publică astăzi rezultatele concursului „Tinerii Dobrogei”

ro

22 Dec, 2020 00:00 2318 Marime text

 
„Istoria și educația nu abdică nici în situații de criză!” a fost motto-ul de anul acesta al acțiunilor dedicate Zilei Dobrogei și derulate în perioada 14-23 noiembrie, în cadrul unui program județean integrat, cu titlul „Dobrogea online. Istoria și educația rezistă crizei”.
Inițiat de Primăria municipiului Constanța, împreună cu Instituția Prefectului – județul Constanța, Consiliul Județean Constanța și în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Universitatea Ovidius Constanța și ziarul ZIUA de Constanța, programul integrat de acțiuni cultural-științifice s-a desfășurat în spațiul virtual / online spre a celebra și în acest an, în ciuda contextului extrem de grav, Ziua Dobrogei (14 noiembrie).
Principalele activități organizate de Primăria municipiului Constanța în cadrul acestui program, au fost gândite pe trei paliere.

I. VOCILE DOBROGEI
Eveniment online de tip integrat “Vocile Dobrogei. Culturi, comunități, instituții”: mesaje de salut cu ocazia Zilei Dobrogei (format video), postate pe paginile web și Facebook ale Primăriei, pe întreaga perioadă de derulare a programului:
http://www.primaria-constanta.ro/, https://www.facebook.com/PrimariaConstanta/

II. TINERII DOBROGEI
Concursul școlar tematic de creație literară (eseuri și compuneri), desene, grafică, fotografie, afișe și logo-uri cu tema „Dobrogea în care trăiesc”, dedicat elevilor din județul Constanța, desfășurat de Primăria municipiului Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Tineret și Sport a Județului Constanța.

III. VIITORUL DOBROGEI
Chestionar online cu tema „Orașul în care vreau să trăiesc”, adresat locuitorilor municipiului Constanța, derulat în perioada 16-23 noiembrie. Chestionarul are ca obiectiv colectarea de propuneri privind îmbunătățirea calității vieții acestora și valorizarea patrimoniului Constanței.

 

Părinți dezamăgiți de atâta așteptare


Ieri, am primit la redacție un apel din partea unor părinți dezamăgiți de faptul că în ciuda anunțului că rezultatele la concursul școlar „Tinerii Dobrogei” vor fi făcute publice pe data de 30 noiembrie 2020, acestea nu sunt de găsit nici la această dată. „Am descoperit că organizatorii de la Tulcea le-au făcut publice încă de pe 12 decembrie, cu toate că ei au demarat mai târziu concursul”, ne spunea respectivul părinte.
De altfel, aveam să constatăm și pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Constanța alte asemenea comentarii.

 
Motiv pentru care am încercat să dezlegăm... misterul.
La Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, directorul Mariana Solomon ne-a declarat că rezultatele la singurul concurs propus și agreat în cadrul acestui proiect, cel de șah, au fost afișate demult.
Iată clasamentul general, în caz că nu l-ați aflat:
-         Locul I Cazan Mircea Andrei     ACS Fianchetto Constanta

-         Locul II Jitea Andrei Cristian    ACS Fianchetto Constanta
-         Locul III Dima Victor Gabriel   ACS Fianchetto Constanta
 
Grupa U14: Locul I Benczedi Raluca-Elena        CS Navodari
Grupa U12 : Locul I Tudor Henry Eduard           ACS Fianchetto Constanta
Grupa U10: Locul I Satmaii Rares Stefan          ACS Fianchetto Constanta
Grupa U08: Locul I Tuzlaru Darius           ACS Fianchetto Constanta
Grupa U06: Locul I Otvos Mihnea            ACS Fianchetto Constanta
 
Categoria fete: Locul I Criveanu Maria               ACS Fianchetto Constanta
Menţiuni pentru sportivii participanti la competiţie şi neclasaţi pe podium.
 
La Inspectoratul Școlar Județean Constanța, am luat legătura cu prof. Marinela Mrejeru, inspector pentru activități extracurriculare, care ne-a adus la cunoștință că astăzi fiecare inspector de specialitate va afișa pe forumul isjcta.ro rezultatele concursului. Ce coincidență!?!

Citește și:

Universitatea Ovidius din Constanţa Prima ediție a concursului „Puterea cuvintelor” și-a desemnat câștigătorii
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii