Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:26 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Mondiala a Educatorilor, marcata la Cumpana

ro

03 Oct, 2009 03:16 1983 Marime text
cumpana.jpgCopiii de la Grupul Şcolar din localitate au susţinut un recital de poezie în semn de mulţumire

Dascălii din comuna Cumpăna au simţit, ieri, că nu sunt neglijaţi de toate autorităţile statului şi că doleanţele le sunt ascultate de primăria din localitate. În timp ce colegii lor se pregăteau să intre în grevă, educatorii din Cumpăna au simţit că locuiesc într-o comunitate în care drepturile le sunt recunoscute.

La iniţiativa Consiliului Local al Comunei Cumpăna, reprezentat de primarul Mariana Gâju, a fost marcată Ziua Mondială a Educatorului. Partenerii acţiunii care a avut loc ieri, în sala de şedinţe a Casei de Cultură din localitate, au fost reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Ioan N. Roman din Constanţa şi ai Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie. Evenimentul a fost organizat drept semn de mulţumire faţă de contribuţia la dezvoltarea educativă pe care o aduc an de an dascălii, dar şi pentru devotamentul de care dau dovadă în instruirea celor mici.

Manifestarea a început cu o prezentare istorică a comunei Cumpăna, susţinută de Traian Cliante, de la Muzeul de Istorie şi Arheologie. Printre invitaţi s-a numărat şi Ştefan Pleşoianu, reprezentant al Bibliotecii Judeţene Ioan N. Roman.

Într-o sală amenajată ca pentru o acţiune festivă, Traian Cliante a evocat importanţa pe care a avut-o localitatea încă din antichitate şi legătura strânsă cu cetatea Tomis. De asemenea, a punctat descoperirile arheologice care s-au făcut de-a lungul timpului la Cumpăna, de la amfore la inscripţii. Reprezentantul instituţiei muzeale a atins şi subiectul vechimii pe care o are localitatea Cumpăna. Prezentarea a fost urmată de un eveniment artistic, ai cărui protagonişti au fost elevii Grupului Şcolar din Cumpăna. Îmbrăcaţi în uniforme, ce mici au susţinut un recital de poezie şi le-au mulţumit cadrelor didactice pentru dăruirea cu care îi pregătesc pentru viitor. Iniţiativa primarului Mariana Gâju a fost una de-a dreptul reuşită, readucând zâmbetul pe faţa cadrelor didactice, fapt dovedit de reacţia pe care au avut-o educatoarele pe parcursul evenimentului, dar şi de numărul mare de dascăli care au dat curs invitaţiei.

La sfârşitul evenimentului, atât cei mici, cât şi educatoarele reunite la Casa de Cultură din Cumpăna au primit câte o carte în dar.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii