Riseproject.ro #COLECTIV - Incursiune în fabrica morții (video)

Majoritatea contractelor de chirie prin care ruina fabricii Pionierul a fost transformată în centru cultural-artistic nu ar fi trebuit să fie încheiate niciodată, indiferent de existența unor autorizații pentru protecția la incendii.

Deși era în răspunderea lui să oprească metamorofoza ilegală a întreprinderii în platforma de divertisment care a devenit astăzi, fostul primar Popescu Piedone nu a fost pus încă sub acuzare pentru această vină.

---

S-a scris, deja, în lunile care s-au scurs de la dezastrul care a îmbrăcat România în haine de doliu, în toate felurile despre seara aceea înspăimântătoare de 30 octombrie.

Procurorii și presa au izolat, rând pe rând, verigile slabe ale sistemului care a făcut posibil accidentul cu cel mai mare număr de victime din istoria recentă a României.

Un fir important din cele care au condus la tragedia de toamna trecută a fost până acum lăsat în plan secund.

El lipsește din toate comunicatele de presă ale procurorilor care se străduiesc să desfacă ghemul vinovățiilor care au provocat catastrofa de la Colectiv.

Din ziua în care a început sarabanda arestărilor preventive și până astăzi, toți funcționarii publici inculpați în dosarul Colectiv au fost puși sub acuzare pentru nerespectarea legii privind protecția la incendii.

Cei doi pompieri, pentru că au verificat localul într-un mod superficial. Iar cei trei reprezentanți ai Primăriei Sectorului 4, inclusiv fostul primar Popescu-Piedone, pentru că le-au eliberat patronilor de la Colectiv autorizația de funcționare fără să le ceară o autorizație PSI.


Peisajul vinovăției autorităților statului este însă mai amplu.
Clădirea care găzduia clubul Colectiv (o secție a fostei fabrici de încălțăminte) nu a fost niciodată transformată – în mod legal – în sală de concerte.
Chiar dacă, prin absurd, patronii de la Colectiv ar fi avut autorizație PSI, acolo tot nu ar fi trebuit să exite un club, în lipsa unor lucrări de reamenajare a spațiului, realizate în baza unei autorizații de construire.
Prima lege în ordinea cronologică în care legile au fost încălcate în cazul tragediei de la Colectiv este legea construcțiilor (Legea 50/1991).


Una dintre prevederile elementare ale acestei legi spune că destinația unui imobil nu poate fi schimbată decât prin autorizație de construire. Eliberarea unei autorizații de construire nu ar fi fost doar un obstacol birocratic în plus, ci actul care i-ar fi constrâns pe patronii clubului să facă toate lucrările necesare pentru ca respectiva clădire să devină compatibilă cu noul ei scop.

Arhitectul Dan Marin explică cum ar fi curs pașii premergători eliberării acestui act și cum ar fi fost preîntâmpinată tragedia:
„Autorizația de construire pentru schimbarea destinației acelei clădiri ar fi presupus realizarea unui proiect tehnic compus din trei secțiuni: arhitectură, instalații și rezistență. În partea de arhitectură, ar fi fost descrisă viitoarea destinație a spațiului și toate materialele folosite la reamenajarea lui – plafoane, uși, ferestre, pereți, pardoseli; dimensionarea căilor de evacuare și de acces. În partea de instalații, sistemele de avertizare și de stingere a incendiului – sprinkelere, hidranți, chiar și rezervor de apă, în caz că presiunea din rețea nu ar fi fost suficientă, sisteme de ventilare și de evacuare a fumului. În partea de rezistență, o expertiză a structurii de rezistență și un studiu referitor la protecția ei la foc. (…) Toate aceste elemente nu ar fi fost luate în considerare la emiterea autorizației de construire decât cu aviz ISU. (…) Dacă acest proiect ar fi fost realizat în toate elementele lui, chiar dacă acele artificii ar fi fost folosite – deși sunt interzise la interior – clubul nu ar fi luat niciodată foc. Iar dacă, într-o situație excepțională, ar fi luat, totuși, foc, lumea ar fi avut suficiente căi de evacuare și instrumente cu care să stingă flăcările”.
  Clădirea care găzduia clubul Colectiv e cea mai veche din cele peste 20 de imobile care alcătuiau, în trecut, secțiile și subsecțiile întreprinderii Pionierul.

A fost ridicată acum o sută de ani, în 1916, iar în interiorul ei s-au fabricat, chiar și după Revoluție, cel mai puțin complicate încălțări care ieșeau pe poarta întreprinderii: cizmele și galoșii de cauciuc.


Inspectoratul de Stat în Construcții spune că a luat act de faptul că această clădire a fost transformată, fără autorizație de construire, în sală de spectacole, încă din primele zile de după incendiu și că și-a transmis raportul de control la procuratură. (Răspunsul ISC, AICI).
  Întrebat cine anume ar fi trebuit să observe încălcarea legii construcțiilor în cazul Colectiv, înainte de dezastrul de pe 30 octombrie, inspectorul-șef al ISC susține că Primăria Sectorului 4 era instituția care avea această responsabilitate. (Răspunsul ISC, AICI)
În replică, primarul interimar al Sectorului 4 alege să nu comenteze punctul de vedere al ISC, până la finalizarea anchetei penale.

Căutat să își exprime părerea, la rândul lui, în această privință, fostul primar Cristian Popescu-Piedone (2008-2015), nu a răspuns la telefoanele și nici la mesajele RISE Project.

La un e-mail prin care am cerut Direcției Națională Anticorupție să ne spună care sunt capetele de acuzare susținute astăzi împotriva funcționarilor de la Sectorul 4, DNA ne-a invitat să citim comunicatele de presă publicate anul trecut, în momentul arestării lui Piedone și a două dintre subalternele sale.

Sunt patru comunicate în total, și nici unul nu se referă la violarea legii construcțiilor.
  Cazul imobilului care găzduia clubul Colectiv e doar o piesă de puzzle în întregul tablou al fabricii Pionierul.
Într-un răspuns acordat RISE Project, administrația Sectorului 4 afirmă că, din 1992 până astăzi, nu a eliberat nicio autorizație de construire pentru vreunul dintre imobilele care alcătuiesc arhipelagul de peste 20 de clădiri ale fostei fabrici de încălțăminte. (Răspunsul PS4, AICI).

Cu toate astea, începînd cu primăvara lui 2007, momentul în care Pionierul și-a oprit producția de pantofi, abandonându-și activitatea tradițională, în fostele ei secții s-au mutat zeci de firme a căror activitate n-are nimic de-a face cu manufacturarea încălțămintei.
Săli de dans, de bodybuilding, studiouri de înregistrări audio, companii de PR, agenții imobiliare, baruri și-au stabilit sediul aici, plătind o chirie cuprinsă între 3 și 6 euro/mp/lună.

Astfel, în decembrie 2015, numărul chiriașilor care ocupau halele fostei întreprinderi se ridica la 49 – potrivit unei informații depuse în dosarul în care se judecă insolvența Pionierul, la Tribunalul București.

Una dintre aceste firme, Ydeal Dance, a amenajat o sală de sport într-o hală de 85 de mp.

Ca să își stabilească sediul aici, Ydeal Dance a primit o hârtie de la directorul Pionierul, Eugen Voicu (64 de ani), pe care a folosit-o la Registrul Comerțului.
În hârtie, Voicu a scris că încăperea avea „destinația” de „spațiu activități sportive”. (Documentul, AICI).
Administratorul Ydeal Dance, Gabriel Melinte, nu dorește să spună dacă sala respectivă chiar fusese transformată, printr-un proiect tehnic, în spațiu de activități sportive; sau era doar o hală industrială din care utilajele de pantofi fuseseră scoase pe afară. Melinte consideră discuția inutilă, iar Eugen Voicu, director la Pionierul vreme de 19 ani, până la 1 ianuarie 2016, refuză orice fel de dialog cu RISE Project: „Nu accept nicio întrebare”.

Instalată bine la Pionierul, Ydeal Dance obține bani de pe urma acestei „săli de sport” dând-o în chirie mai departe.
Printre clienții ei se numără și școala de tir cu arcul Vulturii Valahiei. Alexandru Matei, coordonatorul școlii, spune că e foarte mulțumit de condițiile pe care le are la dispoziție.

În trecut, cu Pionierul a semnat un contract de închiriere și PR4 You Relații Publice, firmă deținută pe jumătate de Raluca Moianu, fosta prezentatoare a emisiunii „Iartă-mă!”. Chiria lunară era de 5.200 de euro, pentru un spațiu de 1.400 de mp.

Interesant e și cazul unui bar deschis în 2015 de societatea 4 Ever MC Club. Ca să-și amenajeze localul aici, 4 Ever MC Club a închiriat de la Pionierul, contra 900 de euro/lună, două încăperi în care, pe vremuri, funcționa ștanța întreprinderii.
  Toate aceste activități au permisiunea să se desfășoare și astăzi la Pionierul, deși ISC a descoperit, prin controalele efectuate aici, că nu doar clădirii clubului Colectiv, ci și altor imobilele ale fostei fabrici de încălțăminte le-a fost schimbată destinația în mod ilegal.
Comentând acest aspect, ISC spune că a solicitat autorităților de la Sector 4 să extindă verificările privind legalitatea felului în care a fost schimbată destinația acestor clădiri și apoi să reconsidere autorizațiile de funcționare acordate firmelor de acolo.

Din chirii precum cele de mai sus, Pionierul a încasat circa 1,65 de milioane de euro, în ultimii opt ani, deși activitatea imobiliară a fostei fabrici de pantofi nu a avut niciodată un temei legal.

De cei 1,65 de milioane de euro a dispus israelianul Gideon Zelivanski (55 de ani), cel care a preluat controlul întreprinderii, prin fraudă, în 2007.

La câteva săptămâni după incendiul de la clubul Colectiv, reporterii RISE Project au mers la fabrică spunând că vor să închirieze și ei o hală pentru amenajarea unui cinematograf.

După două vizite făcute în van – când directorul Eugen Voicu (64 de ani) era prins în discuțiile cu procurorii veniți să-i ia declarații – am reușit să ne așezăm față în față. Fără chef de tranzacții, dar și fără remușcări pentru muntele de cadavre cu care fabrica lui îngrozise România, directorul de la Pionierul ne-a oferit singurul spațiu pe care îl avea disponibil: un grup de trei săli, cu trecere dintr-una în alta, în suprafață de circa 280 de mp. Prețul cerut: 5 euro/mp/lună.  1.400 de euro/lună, în total.

Erau sălile în care, până de curând, funcționase clubul 1st Class Dance Studio, administrat de membrii trupei de dans a rapperului Connect-R.

– Avem voie să facem modificări, în caz că ni le impune legea?, am întrebat.
– Da, dacă le faceți pe banii dumneavoastră, ne-a răspuns.

Politica Pionierul era să nu investească nici un ban, pentru că – accentua Eugen Voicu – firma este în insolvență.
În insolvență, însă, Pionierul a ajuns în mod artificial, nu în urma activității sale economice.

Patronul israelian Gideon Zelivanski a cerut intrarea în insolvență a companiei pentru a-l împiedica pe iranianul Mostafa Gozal (61 de ani) să îi scoată la vânzare activele, în contul unei datorii de circa 1,8 milioane de euro.

Datoria se referea la un pachet de 27 la sută din acțiuni pe care Zelivanski le-a preluat de la Mozal și nu le-a mai plătit niciodată.
Deși datoria de 1,8 milioane de euro a încetat să mai greveze asupra întreprinderii – după o hotărâre dată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Pionierul continuă și astăzi să fie în insolvență.

Astăzi, în mod hilar, cele mai mari datorii ale Pioierul, pentru achitarea cărora încă se găsește în insolvență, provin din indemnizațiile uriașe pe care cei trei membri ai Consiliului de Administrație, Gideon Zelivanski, Eugen Voicu și Lucia Chelmuș (61 de ani), și le-au votat singuri: 10.000 de euro net, pe lună.
  Asta deși întreprinderea pe care cei trei o administrează are doar zece salariați și nu e decât o ruină industrială, colonizată la întâmplare de firme și firmulițe care au avut nevoie să-și deschidă puncte de lucru în centrul orașului.

Indemnizația a fost mărită la acest nivel, imediat după ce întreprinderea dăduse de greu și își încetase activitatea de producție.
Mai exact, în iunie 2007, la una dintre primele ședințe ale adunării generale a acționarilor la care a participat noul patron, Gideon Zelivanski.

Nivelul remunerației a fost justificat de însărcinarea complicată care li s-a pus în spate celor trei: aceea de a găsi „o soluție de dezvoltare a societății”, după ce nu-și mai putuse păstra activitatea de bază.

În ședința respectivă a fost hotărâtă și deturnarea obiectului de activitate al fabricii către afacerile imobiliare. (Procesul verbal al acelei ședințe, AICI).

În 2007, principalul activ al fabricii – terenul de 15.700 de mp pe care sunt înșirate fostele secții – valora 15,9 milioane de euro, potrivit unui raport de evaluare întocmit  pentru a pregăti vânzarea lui.

În lunile scurse până la primele semne ale crizei economice, patronul Pionierul a conceput tot felul de strategii pentru a-l înstrăina – pe bucăți, deodată etc.  – consemnate, în parte, în Monitorul Oficial.

Terenul nu a mai fost însă vândut: mai întâi din cauza opoziției proprietarilor antebelici ai fabricii, care au depus o acțiune de revendicare în instanță; apoi, din cauza crahului imobiliar. În discuția cu reporterii RISE, care s-au dat drept investitori interesați de amenajarea unei săli de cinema, directorul Voicu a spus că suma care ajunsese să fie vehiculată pentru o eventuală vânzare a terenului, în perioada de boom imobiliar, era amețitoare: „În 2007, am avut o ofertă de 2.500 de euro pe mp. Cu banii jos!”.

Asta ar fi însemnat un preț final de 39 de milioane de euro.
Felul în care Zelivanski a ajuns acționar majoritar la Pionierul – păcălindu-l pe Mostafa Gozal – a fost anchetat de DNA.
În 2013, omul de afaceri evreu a fost trimis în judecată, pentru înșelăciune și evaziune fiscală, iar în noiembrie 2015 a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare.

Deși fusese inculpat pentru fraudă, ianuarie 2014 l-a găsit pe Gideon Zelivanski pe cai mari.
Împreună cu armatorul grec Yiannis Vontas, patronul Pionierul a zburat până în Georgia, ca să negocieze la Ministerul Economiei de la Tbilisi preluarea unei curse de transport maritim între Constanța, Ilicevsk și Batumi.

Ilia Giorgadze, ambasadorul georgian la București, i-a însoțit atunci pe cei doi.
Diplomatul minimalizează importanța afaceristului israelian în ansamblul negocierilor purtate cu acel prilej: „Au fost mai multe oferte depuse la Ministerul Economiei. Cea făcută de Zelivanski și Yiannis Vontas a fost una dintre ele. Vontas era partenerul principal în echipa pe care o formau cei doi. Până la urmă, altcineva a ajuns să exploateze această cursă”.    

Mai mult decât atât, el continuă să participe, prin reprezentanți, la ședințele adunării generale a creditorilor Pionierul, la care se discută reorganizarea întreprinderii.

Cum cea mai mare datorie pentru care Pionierul se află acum în insolvență provine dintr-un cumul al indemnizațiilor lui de administrator – 660.000 de lei –  Zelivanski controlează întreprinderea și în această etapă, când, teoretic, managementul e deținut de un lichidator numit de instanță.

La ultima ședință a adunării creditorilor, Zelivanski a desemnat-o pe avocata Elena Alina Stănescu din București să îl reprezinte.
Contactată de RISE Project, aceasta spune că și-a primit împuternicirea prin „poșta electronică” și că afaceristul israelian nu se află în țară.

Cluburile Fabrica și B52, amenajate tot fără autorizație de construire

Situația întreprinderii Pionierul, convertită, prin indulgența autorităților, în centru de afaceri și agrement are o replică fidelă, la doar trei străzi distanță. Tot în Sectorul 4.

Câteva clădiri ale unei alte ruini industriale – întreprinderea de șosete Apollo – au fost transformate, tot fără autorizație de construire, în cluburi de noapte, baruri, restaurante și magazine la care se vând mâncare vegetariană, schiuri și echipamente pentru motocicliști.
Clădirile se află în proprietatea Gatedoor Holdings, o companie cu acționariat grecesc, care a pus mâna pe mai multe carcase industriale din România.

Gatedoor Holdings le-a cumpărat în 2005, contra sumei modice de 97.000 de euro de la societatea muribundă Apollo, iar în 2010 le-a închiriat către Fabrica Extreme Events – una dintre firmele care administrează astăzi activitățile de divertisment de la această adresă.
Proprietarii Fabrica Extreme Events au renovat imobilele pe la suprafață și au amenajat aici cluburile Fabrica și B52, foarte populare printre iubitorii de muzică rock.

Spațiile de care nu aveau nevoie le-au subînchiriat unor magazine cu o clientelă de nișă.
Adresa la care funcționează Fabrica și B52 este Intrarea Ovidiu nr. 6.

Potrivit Primăriei Sectorului 4, aici nu a fost eliberată niciodată o autorizație de construire pentru schimbarea destinației imobilelor. Într-un răspuns adresat RISE Project, proprietarii cluburilor Fabrica și B52 afirmă:

„Până în ianuarie 2016, nu ni s-a solicitat de către nimeni schimbarea de destinație, de aceea de abia în ianuarie 2016 am demarat procedura de schimbare de destinație. Avem documentația depusă din 11 ianuarie 2016, și, până acum, am primit un răspuns în care ni se solicită o completare/modificare, adică radierea unui litigiu deja soluționat al proprietarului din cartea funciară.
În prezent, așteptăm radierea de la cartea funciară a acelui litigiu pentru a completa documentația deja depusă. Radierea poate fi făcută doar de către proprietar”.

Interesant este că, deși statul a ținut ochii închiși în privința acestor două cluburi – timp de șase ani – chiar și acum, când i-a deschis,  impunându-le patronilor să-și amenajeze localurile pe cale legală, profitabilitatea afacerilor și-a păstrat primatul asupra securității oamenilor.

La Fabrica și la B52 se țin concerte în lanț, week-end după week-end, cu cele mai apreciate trupe de rock, deși existența cluburilor, la ora actuală, e ilegală.

Ca detaliu, după accidentul de la Colectiv, una dintre încăperile în care formațiile rock își susțin recitalurile la Fabrica a fost botezată „Claudiu Petre”, în amintirea tânărului care a murit încercând să-i salveze pe cei rămași între zidurile clădirii în care concertase „Goodbye to Gravity”.

Ionuț Stănescu
Video: Sergiu Brega, Vitalie Brega
Au contribuit: Matt Sarnecki, Biro Attila 

Sursa: riseproject.ro