12 iulie - Icoana Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos

La începutul secolului al XIV-lea în apropiere de Marea Lavră, pe locul numit Viglă, a văzut-o cuviosul Marcu pe când era la rugăciune pe Maica Domnului înconjurată de sobor îngeresc şi sfinţi împrejur.
Şi povestind cele petrecute stareţului Sf.Grigorie, acesta i-a tâlcuit că pe acest loc se va înălţa în cinstea Născătoarei de Dumnezeu un Sfânt Lăcaş de rugăciune: ,,Maica Domnului voieşte ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părţi un locaş dumnezeiesc, spre slava Sfinţiei sale." 


Lumea credincioasă ştia că Athosul este Grădina Maicii Domnului, pe care Mântuitorul a dăruit-o după cum spune Tradiţia bisericească Prea Sintei Maicii Sale. Şi mulţi trăitori ai Dreptei credinţe de-a lungul veacurilor şi-au dorit să vieţuiască în acest ,,Colţişor de Rai”.
Aşa au ajuns ,,sihaştrii din Carpaţi”, schivnici, călugări să pustnicească pe aceste meleaguri, nevoindu-se în scorburi, peşteri şi chilii cu post şi rugăciune pentru lume. Deja din secolul al XVIII-lea au zidit aici colibe, o bisericuţă din piată şi Chilia Prodromu.
Astfel viziunea s-a împlinit şi hrisoavele consemnează că la anul 1820, când mitropolit al Moldovei era Veniamin Costachi şi domnitor Alexandru Ghica, schitu a primit numele de Prodromu, unde se păstrează multe Moaşte de Sfinţi şi Icoane Făcătoare de Minuni ale Maici Domnului; „Înainte Vestitoarea” „Ctitoriţa”, „Prodromiţa”şi icoana hramului cu Sfântul Ioan Botezătorul dăruită, în anul 1853  de Domnul Moldovei. 
Domitorii valahi şi moldoveni începând cu Bogdan al III-lea, Neagoe Basarab, Radu de la Afumați, Sf. Constantin Vodă Brâncoveanu, Radu Șerban, Sf.Ștefan cel Mare, pentru această oază sfântă a ortodoxiei bizantine au făcut mari danii în bani mănăstirilor atonite. Şi cu toate acestea noi românii avem azi chilii în care sunt vieţuitori şi doar aceste 2 Schituri româneşti, Prodromu şi Lacu (17 Sf. Mănăstiri aparţin grecilor, Sfântul Pantelimon rușilor, Chilandari sârbilor, Zographou bulgarilor). 
Dar mângâierea în istorie o primim de la Sfânta Treime şi Maica Domnului care ne este ocrotitoare.
,,Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce eşti Una Binecuvântată”. (troparul)
Calendarul creştin ortodox în această zi de 12 iulie sărbătoreşte Cinstirea Icoanei numită Prodromiţa sau Înaintemergătoare, deoarece atunci s-a petrecut o minune despre care vorbesc sinaxarele şi bătrânul zugrav pictor: ,,Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iașilor, am zugrăvit această sfântă icoană a Maicii Domnului cu însăși mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit din potrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoana. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune”. 
În anul 1863 ctitorii schitului Prodromu de la Muntele Athos au vrut să împodobească Sf. Aşezământ şi cu icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. Au auzit de acest iconar iscusit care nu picta decât în post şi rugăciune, având o viaţă duhovnicească aleasă. Pe acele vremuri mănăstirea Bucium din Iaşi era închinată Metocului de la Schitul românesc  de la Prodromu: „Sfântul Ioan Botezătorul“. Şi aşa a ajuns ca renumitul pictor să înceapă pictarea icoanei chiar aici în ţară. Mare i-a fost mirarea, dar şi teama l-a cuprins, că sub ochii lui s-a petrecut această minune: Chipul Maicii Domnului şi Pruncului Mântuitor ,,nefăctut de mână omenească”. 
La 29 iunie 1853 lasă scris documentul pe care l-aţi citit ca mărturie peste veacuri .
,,Tu ești Dumnezeu care faci minuni” (Psalmul 76, 15).
Icoana este din lemn 100/70 cm. iar Chipurile sunt dumnezeieşti şi se potrivesc întocmai cu normativele iconografice şi cu descrierile apostolice păstrate, aşa cum vorbesc  Sfinţii Epifanie şi Nichifor despre Maica Domnului: ,,Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu”.

Şi de atunci această Sf. Icoană este Făcătoare de Minuni. Oameni curioşi şi sceptici o privesc cu multă atenţie, îi urmăresc parcursul în istorie, au pus-o sub lupa  microscopului  cercetărilor şi sunt surprinşi, că într-adevăr chipurile nu sunt lucrate cu pensula mâinilor omeneşti. ,,Mare eşti, Doamne!”
În drumul lor părinţii călugări au însoţit Icoana. Mai întâi s-a făcut popas la Bârlad şi apoi la Galaţi, fiind dusă cu un vapor austriac în Athos. Aşa  consemnează şi documentele  din Schitul românesc Sf. Ioan din Prodromu. Şi pe drum s-au făcut multe minuni, lumea povestind;„Maica lui Dumnezeu, de-mi este de folos să mai trăiesc, însănătoşeş-te-mă!”
„Cu adevărat, pe această Sfântă Icoană o am văzut astă-noapte în vis”. (Prodomu – Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, Bucureşti, 2004) 
Am călătorit şi eu ca preot duhovnic împreună cu două persoane dragi, fiind pelerini timp de 3 zile la Muntele Athos (Άγιο Όρος).
Era la începutul lunii septembrie anul 2002  la slujba de Miezonoptică pe la orele 2 noaptea, când se face priveghere la Schitu Prodromu. Zăreai doar siluietele călugărilor la lumina lumânărilor din sfeşnice şi candelabre. Neobişnuiţi cu astfel de rugăciuni în toiul nopţii, stăteam într-o strană.
Deodată credinciosul  Constantin care ne însoţea,trecut de 72 ani, uimit ne-a întrebat:,,N-aţi văzut-o pe Maica Domnului.?” Noi  am pus-o pe seama orei târzii şi a vârstei. După slujbă ne-a povestit că i-a zis pe nume: - Costele, ce faci aici? Din acel moment taicu a rămas profund marcat de ,,clipa minunată”. Anii au trecut.  Era credincios şi venea în duminici şi sărbători  mereu la Sf. Liturghie. Postea şi se împărtăşea şi a muncit mult pentru zidirea Bisericii din cartierul său.
În data de 12 iulie la orele 14.00 Constantin a plecat la cele veşnice, iar în ultimile zile într-un colţ al camerei o vedea pe Maica Domnului. L-am înştiinţat şi pe ing. Eugen în ziua când a murit şi l-am rugat să se uite în calendar.
Era 12 iulie... Cinstirea  Sf. Icoane Prodromiţa. Doar a rostit: "Tataia, n-a glumit!” şi i-a adus ca rămas bun icoana Prodromiţa. Oare o fi  fost întâmplare?
Deoarece acest episod pe noi ne-a marcat profund, am găsit de cuviinţă să vorbesc despre el. Indiferent de  nuanţa ,,interpretărilor” pentru noi rămâne un ,,semn”.

,,Chipului tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ne închinăm credincioşii, cinstindu-l după vrednicie; căci ne păzeşti şi ne izbăveşti din ispite şi din toate relele întâmplări. Pentru aceea, mulţumind, grăim ţie: Bucură-te, Fecioară, Nădejdea şi Slava creştinilor”. (Condacul)
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti păstrează în copie Icoana Făcătoare de Minuni Prodromiţa şi este zi de hram :,,un semn al purtării de grijă a Maicii Domnului pentru toţi credincioşii ortodocşi români“. Icoana a fost sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 24 octombrie 2011, cu cântare în glas, ca în Acatistul  Maicii Domnului Prodromiţa: „Bucură-te, ceea ce ai arătat minunile tale tuturor“ / „Bucură-te, cea căreia vestitorii minunilor tale îţi sunt bineplăcuţi“.

Lacrimi în Icoană şi miros de smirnă şi tămâie... Maicii Domnului mereu o rugăciune!
,,O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale...Arată-ţi milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău ...şi mântuire tuturor, în vecii vecilor” Amin. (acatist)

Sursa foto: Arhivă personală pr. Iulian ZISU