151 ani de la nașterea lui Nicolae Iorga Profesorul Constantin Buşe - editor a 12 volume dedicate vieţii şi operei „Istoricului şi Dascălului Nicolae Iorga, un mare European”

5/17 iunie 1871 – zi astrală în istoria Neamului românesc, data la care a văzut lumina zilei personalitatea polivalentă cea mai copleșitoare – alături de Mihai Eminescu – a culturii și istoriei noastre, NICOLAE IORGA. O zi de reamintire a neuitării...
 
Prin osârdia şi în coordonarea („ştiinţifică”) a profesorului de la Universitatea din București Constantin Buşe  (27 septembrie 1939 – 15 decembrie 2019), susținut de către dăruitul medic stomatolog – licenţiat şi în Istorie – Constantin Găucan (/14 iunie 1940 – 22 august 2020/), au fost publicate, în 2001 şi, respectiv, între 2006 şi 2011, sub titlul Nicolae Iorga. Studii şi documente, nu mai puţin de 12 volume – expresie a devoţiunii sale pentru istoricul-emblemă al Neamului, o îndatorire  de conştiinţă şi de profesiune asumată.
 
Aşa cum se exprima un alt reputat editor contemporan al Apostolului de la Văleni, regretatul profesor Gh. Buzatu, această „serie în ansamblu constituie, prin amploarea programului şi calităţile-i ştiinţifice intrinsece, un veritabil monument, întrutotul pe măsura savantului onorat şi celebrat. Trebuie să menţionăm, de asemenea – se arăta în cuprinsul vol. X/2010 –, că sub raport tematic, seria acoperă cvasi-integral aria extrem de largă a preocupărilor istoricului total care a fost Nicolae Iorga, tot astfel, după cum, în privinţa colaborărilor, ea apelează la studiile unora dintre cei mai prodigioşi specialişti români şi străini”.
 
Prin parcurgerea conținuturilor celor 12 volume, se poate constata că profesor-editor Constantin Buşe este prezent în şapte dintre acestea:

            Constantin Buşe, Nicolae Dascălu, Nicolae Iorga, revizionismul şi relaţiile româno-ungare: 73-93 (vol.[ I]/ 2001); Constantin Buşe, Omagiul unui mare istoric adus înaintaşului său de geniu. Gheorghe I. Brătianu despre Nicolae Iorga şi opera sa: 9-17 (vol. II-1/2006); Constantin Buşe, Gheorghe I. Brătianu despre Nicolae Iorga: 49-74 (vol. II. Partea a 2-a/2006); Constantin Buşe, Pe urmele lui Nicolae Iorga în Statele Unite: 59-72 (vol. III/2007); Constantin Buşe, Unele aspecte privind relaţiile româno-polone în viziunea lui Nicolae Iorga: 37-50 (vol. IV/2007); Constantin Buşe, Opinii şi judecăţi ale lui Nicolae Iorga despre problemele vieţii politice interne şi internaţionale din vremea sa: 145-155 (vol. V/2008); Constantin Buşe, Tentaţia exoticului. Începuturile cunoaşterii lumii japoneze: 67-76 (vol. XI/2011).
 
Iată, întru știința generațiilor mai tinere, şi câteva dintre aprecierile şi sintezelor sale relative la personalitatea și semnificația operei Apostolului dela Văleni:
 
III/2007 – „Înainte să cunoască direct oamenii şi realităţile nord-americane, Nicolae Iorga era cunoscut în marea republică prin scrierile sale ajunse pe rafturile bibliotecilor şi prin reputaţia sa în lumea ştiinţifică internaţională.


            Despre legăturile istoricului cu Statele Unite vorbesc mărturisirile sale cuprinse în mai multe lucrări, evident, mărturii centrate pe cele văzute şi constatate în lunga sa călătorie în Statele Unite, desfăşurată între 27 ianuarie şi 20 martie 1930.

            Este de înţeles dorinţa lui Nicolae Iorga de a cunoaşte direct lumea atât de diversă, compozită şi specifică din Statele Unite, cu precădere a oamenilor simpli, pe lângă cei din clasa din care el însuşi făcea parte – cea a culturii şi ştiinţei. În acelaşi timp, o constantă a călătoriei savantului a fost contactul nemijlocit dorit şi căutat cu comunităţile şi asociaţiile românilor din America, între locurile de întâlnire cu aceştia nelipsind lăcaşurile religioase de care aparţineanu bisericile ortodoxă şi greco-cxatolică.

            Cunoaşterea acestor comunităţi l-au îndreptăţit pe Nicolae Iorga să le aprecieze munca, realizările şi comportamentul lor, de unde apelul repetat de a-i convinge să se întoarcă în ţară pentru ca prin ceea ce au învăţat şi obţinut, prin muncă cinstită şi tenace, să contribuie la dezvoltarea patriei lor de origine. O altă constantă a activităţii atât de laboriaosă desfăşurată de Iorga în această lungă, obositoare, dar plină de învăţăminte călătorie, a fost preocuparea sa manifestată de a exprima în faţa auditoriului american o problematică variată, complexă, probă clară a universului său de cunoaştere, din care au prevalat în conferinţele susţinute temele privitoare la istoria României şi a zonei Sud-Est-Europene. Apoi, în mai multe rânduri, din proprie iniţiativă sau la solicitarea auditoriului, Nicolae Iorga a vorbit despre situaţia din ţară, economică politică, poziţia sa în lumea contemporană.

            Putem identifica strădania lui Iorga de a descoperi, înţelege şi defini spiritul american, încercând să găsească similarităţi cu sufletul românesc, aşa cum se poate constata în mod special în scrierea sa memorialistică America şi românii din America. Între altele, Iorga identifică asemănări între fermierul american şi ţăranul sau agricultorul român, aşa cum constată diferenţe sensibile între sistemul de învăţământ şcolar din America şi cel din România, aprecierile favorabile fiind pentru cel din urmă.

            Poate că, pornind de la felul în care profesorul Nicolae Iorga a înţeles şi judecat societatea americană, marele om de cultură de mai târziu, Petru Comarnescu să accentueze asemenea comparaţii, asemănări şi deosebiri între români şi americani, în scrierea care a făcut careieră la vremea sa Homo Americanus (1933).


            Personalitatea lui Nicolae Iorga era cunoscută în mediile academice, ştiinţifice din Statele Unite cu mult înainte de călătoria savantului peste ocean, care a contribuit pe de o parte la o mai bună cunoaştere şi înţelegere de către marele dascăl a ceea ce reprezenta atunci Statele Unite şi pe de altă parte la confirmarea, la faţa locului, printre şi de către americani a geniului lui Nicolae Iorga, colegii de specialitate şi nu numai văzând în el «marele înţelept al României, un geniu atotcuprinzător, un extraordinar fenomen balcanic, o remarcabilă personalitate a lumii moderne» [apud acad. Cornelia Bodea]”.
           
IV/2007 – „Nicolae Iorga a dorit, a vrut şi a reuşit să cunoască cât mai bine istoria diferitelor ţări europene de la sursă, vizitându-le, certcetându-le arhivele, muzeele şi monumentele cu valoare istorică şi arhitecturală, cunoscând direct oamenii, preocupările lor, obiceiurile şi tradiţiile lor. Obiectivul urmărit de istoric, cu obstinaţie, a fost să afle şi să pună în evidenţă locul şi rolul românilor în istoria universală (subl.n.).

            Foarte devreme, istoricul avid de cunoaştere a străbătut continentul de la est la vest şi de la sud la nord şi tot ceea ce a văzut, a constatat şi a reţinut  aşezat în scris şi a publicat, fie sub formă de cărţi sau broşuri de sine stătătoare, cum a fost culegerea de note şi însemnări Pe drumuri depărtate (Minerva, 1904), fie incluse în scrierile cu caracter autobiografic cum au fost Memoriile (7 volume, 1931-1938) sau O viaţă de om aşa cum a fost (3 volume, 1934).

            Profesorului şi istoricului literar Valeriu Râpeanu i se datoreşte republicarea în ediţii critice a acestor scrieri, dedicate lui Nicolae Iorga nenumăratelor călătorii pe care le-a întreprins între 1890 şi 1940.

            În călătoriile sale, Nicolae Iorga nu a rămas niciodată dator gazdelor sale, cu precădere medii academice şi universitare, deoarece el nu a făcut excursii rezervate delectării sau satisfacerii unor curiozităţi, ci s-a informat, s-a documentat şi a scris istoria locurilor şi oamenilor cu care a venit în contact şi, programatic, a susţinut sute de conferinţe şi comunicări, acoperind epoci şi descriind fenomene fundamentale care aparţin istoriei universale, cu avalanşa de date şi aspecte insolite, cu totala dezinvoltură şi bucuria mărturisită de a împărtăşi din vasta sa cultură – istorie şi artă, literatură şi economie, curente de gândire şi moduri de viaţă, tradiţie şi modernitate, ideea de democraţie şi ideea imperială etc.

            A devenit fapt comun a spune că Nicolae Iorga, de peste tot pe unde l-au călăuzit paşii, a cules impresii, a înmagazinat imagini, a strâns documente, a legat prietenii, a făcut risipă de ştiinţă, de cultură, de umanism. Prin el, interlocuitorii săi au putut afla ceva mai mult, mai concret şi mai corect despre poporul român, despre istoria şi cultura sa.

            Periplul european al lui Nicolae Iorga a început în 1890 şi s-a încheiat în 1939, astfel spus «a petrecut trei ani de străinătate şi a efectuat multe drumuri străine..., toate călătorii de studii şi de cercetări în arhive»”.
 
V/2008 – „În universul preocupărilor cotidiene, în imensitatea spaţiului şi timpului pe care gândul şi condeiul sau le-au străbătut, în înţelegerea pe care Nicolae Iorga a avut-o pentru tot ceea ce a însemnat omul, viaţa lui, viaţa şi istoria comunităţilor cărora a aparţinut, natura şi filosofia legăturilor dintre naţiuni şi state, drumul tuturor către progres, armonie şi împliniri, aflăm, mereu şi mereu, idei, aprecieri, sfaturi, interpretări noi, originale, uitate sau omise de analizele şi studiile efectuate până acum, din ignoranţa sau din cauza vremurilor, cel mai adesea ostile sau neprielnice.

            Aria preocupărilor, a interesului ştiinţific, s-a extins, între multe altele, de la politica de stat la starea raporturilor sociale, interumane, de la viaţa economică la instrucţie şi educaţie, de la viaţa spirituală, religioasă, la tradiţii, obiceiuri, folclor şi familie, de la relaţia dintre majoritate şi minoritate, la raporturile dintre naţiuni şi state, de la muncă şi sărăcie, la artă şi frumos, de la înţelepciunea strămoşilor la elanul şi visurile contemporanilor.

            În tinereţe, precum mulţi alţi tineri intelectuali europeni de la sfârşit de veac XIX, Nicolae Iorga s-a simţit atras de doctrina socialistă, a corespondat cu Constantin Dobrogeanu-Gherea, a apreciat Partidul Socialist drept «încă un strigăt de suferinţă pe care nimic şi nimeni nu-l poate înăbuşi, dar ceva îl face să înceteze şi anume: dreptatea deplină, politica, socială şi culturală» [apud Petre Ţurlea].

            În intervalul 1918-1922, Nicolae Iorga, în presă şi în Parlament, a luat apărarea socialiştilor, a greviştilor tipografi asupra cărora a fost asmuţită armata, s-a plasat de partea greviştilor din serviciile poştale şi a socialiştilor arestaţi în timpul grevei generale din octombrie 1920, a protestat faţă de arestarea participanţilor la congresul de constituire a Partidului Comunist şi a celor care au fost judecaţi în procesul din Dealul Spirii. Între cei care, în ziare şi în Parlament, l-au criticat cu asprime pentru aceste gesturi, s-au aflat Alexandru Averescu şi A.C. Cuza. S-a putut merge până la a i se atribui calificativul de «bolşevic».

            Nicolae Iorga nu a confundat ideile şi acţiunilor socialiste şi umanitare, pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale mulţimilor, ale maselor muncitoare, cu doctrinele comunistă-bolşevică sau nazistă, aşa cum nu a acceptat niciodată regimurile dictatoriale şi totalitare, antiumane, de tip bolşevic-stalinist sau nazist-hitlerist. În nenumărate scrieri şi discursuri, istoricul a condamnat aceste regimuri totalitare, ca şi excrescenţele lor de pe trupul naţional.

            Pe nedrept şi din motive străine de etică, adevăr şi bun simţ, Nicolae Iorga nu a încetat să fie acuzat, din timpul vieţii şi până astăzi, de naţionalism şi de anti-semitism, din partea celor care nu s-au obosit să-i urmărească activitatea şi să-i studieze opera, să intre în intimitatea gândurilor sale, acolo unde a fi naţionalist a însemnat şi înseamnă şi astăzi (în ţările în care, aproape fără să ştim care este realitatea, le luăm drept repere şi model), afirmarea şi ocrotirea personalităţii, a valorilor, sub toate aspectele, a trăsăturilor proprii ale poporului său, a obiceiurilor şi a elementelor sale structurale originale care, toate, contribuie la civilizaţia zis-europeană. Toate acestea, fără a minimaliza, a dispreţui, a duşmăni alte neamuri. Oricum, nu putea s-o facă Nicolae Iorga, care a găsit de cuviinţă să scrie istoriile tuturor popoarelor europene, scoţând în faţă, precumpănitor, valorile acestora, specificul civilizaţiei lor şi contribuţia fiecăruia la civilizaţia europeană. Îndrăznesc să spun că Istoricul şi Dascălul Nicolae Iorga a fost un mare European, înainte ca acest calificativ, atât de onorabil, să fie atribuit unui alt mare român – Take Ionescu. Adică un om care-şi înţelegea epoca, ştia să judece faptele celor care determinau destinele naţiunilor, cântărea cu grijă cu grijă ceea ce era bun sau nu pentru ţară, nu se apleca să accepte, fără să cumpănească şi să judece, adevărul unuia sau altuia, indiferent de popularitatea sau faima acestora, adevăr în care nu credea şi care nu era, cel mai adesea, adevărul lui.

            Spre sfârşitul vieţii, socotesc necesar să mă repet, Nicolae Iorga a fost, din cauza atitudinii sale intransigente privind democraţia, drepturile statelor, justiţia internaţională, ţinta unor atacuri şi acuizaţii nedrepte, de naţionalism sau de antisemitism. Ceea ce a înţeles el şi a promovat prin naţionalism, fără să atingă personalitatea, istoria şi valorile altor popoare, a fost cunoaşterea, respectarea, conservarea şi afirmarea valorilor naţionale, a civilizaţiei româneşti în lume.

            Nicolae Iorga, trebuie accentuat acest lucru, nu a acuzat oamenii, popoarele, nu a subapreciat cultura, ştiinţa şi contribuţia altor naţii la progresul material şi spiritual al umanităţii, dimpotrivă, a preţuit aceste popoare şi valorile lor, cum nu a mai făcut nimeni înainte şi după el, precum numeroase personalităţi atinse de harul genialităţii, fie că au fost literaţi sau jurişti, istorici, ingineri sau medici, oameni politici şi de stat, militari şi economişti, creatori în domeniul artelor etc., Nicolae Iorga, în extraordinara sa viaţă şi activitate, nu a fost ocolit de îndoieli, de ezitări, de erori chiar, de judecăţi, uneori pripite, însă, aşa cum face mărturie activitatea sa, prodigioasa şi uriaşa operă pe care a creat-o, toate accestea se pierd în Universul Iorga, încă destul de puţin cunoscut şi ne repus, nici pe departe, în adevărata sa valoare până astăzi.

            De aceea, Clubul istoricilor «Nicolae Iorga», şi aici trebuie să repet, şi-a propus să încerce să valorifice, cât de cât, din acest Univers, dată fiind uitarea voită, comandată sau pur şi simplu inconştientă, în care a fost abandonat decenii la rând acest Univers”.

Citește și:
210 ani de la Pacea de la București (16/28 mai 1812) Sfârtecarea națională-teritorială a teritoriului românesc - Anexarea de către Imperiul Rus a teritoriului de est al Moldovei - Basarabia