29 August Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

În istoria pământenilor s-au petrecut fapte înspăimântătoare, începând cu fratrigidul lui Cain. Din lumea atinsă de  sindromul păcatelor strigătoare la cer, au ieşit la iveală ca la drumul mare tot felul de tâlhari, care au lăsat în urma lor sânge şi lacrimi.
 
Satan înverşunat, şi-a năpustit cohorta asupra oamenilor providenţiali, ce aveau misiunea să aşeze lumea din nou cu faţa spre Dumnezeu.
 
Oamenii drepţi, prorocii şi sfinţii au vorbit în numele Domnului şi mai toţi au plătit cu viaţa pentru Adevăr.
 
Sf. Scripturi  păstrează în scurte biografii ,,repere sacre”, cu oameni Sfinţi, care nu au contenit să arate lumii, că deasupra tuturor este Dumnezeu.
 
Luna august din calendarul bisericesc, poartă în cele 3 sărbători înscrise cu roşu, un timp liturgic al mântuirii noastre, având semnificaţia eshatologică.
 
Pe Tabor ni se aminteşte că în a 6-a zi a fost creat omul, iar trăirea acelui moment de Apostoli la Schimbarea la Faţă a Domnului, anticipează Raiul.
 
În 15 august este Adormirea Maicii Domnului care merge în Împărăţie: ,,Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii.”
 
Ortodoxia prezintă chipul îngeresc al unui ascet numit Sf. Ioan Botezătorul, care mustră pe cei ce fac ticăloşii şi fapte înspăimântătoare.

 
Iohanan, adică ,,Dumnezeu s-a milostivit spre neam”, nu este un mister, pentru că viaţa şi activitatea lui sunt publice şi misiunea începe la sihăstria Iordanului, unde Îl Botează pe Domnul nostru Iisus Hristos.
 
Şi de atunci lumea credincioasă vine la Bobotează pentru a lua Aghiasmă Mare, convinşi că apa sfinţită este darul Sf. Treimi. ,,Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
 
Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină”. (Ioan 1,6)
 
Comportamentul şi înfăţişarea lui sunt în contrast cu lumea şi apucăturile ei. Ţinuta şi discursul sobru, sunt icoana de monah între cele două Testamente, ca toţi să ne întâlnim  la Înviere.
 

,,Iată trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea Ta". (Maleahi III,1)
 
Cruce Mică în august este această Sărbătoare, la sfârşit de an bisericesc.
,,Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare ca Ioan...  şi de care lumea nu era vrednică". (Matei XI,11)
 
Dacă citiţi Evangheliile veţi înţelege de ce unii s-au încârdăşit cu irozii  şi nelegiuiţii vremurilor,  uneltind împotriva  lui Ioan.
 
Sângele lui Abel  vărsat pe nedrept din începuturi, precum şi sângele drepţilor şi mucenicilor, strigă şi azi: Doamne, cât vei mai  răbda!
 
Imoralitatea a cuprins din vechime pe bogaţi, pe săraci, pe slugi şi pe împăraţi, şi numai Dumnezeu ştie câţi s-au păstrat pentru nunta Fiului de Împărat.
 
Vorbele lui Ioan nu dădeau linişte cuplului spurcat şi se aştepta momentul adecvat.
 
,,Căci Irod trimiţând, prinsese pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Însă Ioan îi zicea lui Irod: nu-ţi este îngăduit să ai de nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia şi voia să-l omoare.” (Marcu VI.17-19)
 
Poporul îl iubea pe profet şi nu avea ,,Provincia” nevoie de răsmeriţă. În fiecare an la iudei era obiceiul ca regele lor impus de stăpânirea romană, să-şi sărbătorească aniversarea. Şi totul se întâmplă în istoria noastră cu personaje reale, anul al 15-lea al domniei lui Tiberiu Cezar.
 
Evenimentul a avut loc în timpul tetrarhului Irod Antipa, care conducea Galileea şi Pereea. El era fiul regelui Irod cel Mare.
 
Era o zi relaxată cu jocuri şi întâlniri în vechea Cetate. Personalităţile regatului se adunau la palat şi cu dansuri specifice, orgii şi dezmăţ mare ,,petreceau”. O zi macabră, tumultoasă, între extaz şi turbare.
 
Prin zaiafet şi desfrâu urzeşte satana planul de a ascăpa de marele Ioan.
 
Ierusalimul arăta ca un bastion roman, căruia Iulius Caesar îi lăsase doar religia tradiţională şi familia regală să fie ereditară. Degeaba erau urmaşi ai fraţilor Macabei,  fiindcă poporul era nemulţumit şi partidele ,,tradiţionale” făceau jocul  cuceritorilor.
 
Mulţi care se se împotriveau stăpânirii s-au retras în munţi şi crăpăturile pământului, ducând cu ei papiruşi şi pergamente din Tora,  care păstrau  năzuinţele înaintaşilor începând de la Avraam.
 
Îşi doreau şi voiau înapoi  dreptatea şi sfinţenia de odinioară. Poporul era dezbinat, terorizat şi asuprit, iar cărturarii şi farisei instigau.
 
Irod profită şi simte că acum e momentul să scape de incomodul Proroc, deşi: ,,se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt...” (Marcu VI,20)
 
Era o aşteptare întunecată şi o încleştare înverşunată. Complotul era urzit şi Irod fiind  pătimaş cade în cursă.
 
,,Promite” în faţa oaspeţilor cu jurământ în schimbul unui dans al Salomei, fiica Irodiadei:
,,Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul”. (Marcu VI,23-25)
 
Când Necuratul te aduce pe buza prăpastie, cazi singur.
Degeaba i-a părut rău, că s-a ,,conformat”. Patimile luxul, plăcerile întreţin  slăbiciunile firii.
 
În istoria lumii păcatele se rostogolesc, facând prăpăd cu ajutorul lui Sarsailă şi cuprinde toate epocile cu exemple înfiorătoare.
 
Minciuna şi destrăbălarea trebuiau să înceteze.
Toţi care stăteau în jurul acestei ,,vulpi viclene” (Irod), dacă nu-i acceptau mârşăviile parşiveniile, intriga, complotul şi dezmăţul plăteau cu moartea.
 
Senzualitatea şi pornogafia erau ca la Sodoma şi Gomora. Un context păcătos în mrejele căruia cad cei fără de Dumnezeu. Păcatele şi nedreptăţile  fac ravagii şi astăzi, iar din ,,miriştea” cuprinsă de ,,vâlvătaie” mirosul se simte până la noi.
 
Crimele ordonate de Irod au ajuns la urechea Romei. Nici Senatul nu l-a înţeles, şi în loc să-i reînoiască mandatul, îl exilează în Spania. Irodiada ajunsă în mizerie şi lipsuri, ascunde o vreme Capul Sf. Ioan, care de pe tipsia de aur o mustra strigând: ,,Nu ţi se cuvine"!
 
,,Blestemul” cade peste ei şi se alege praful. Dezmăţata Salomia este răpită de piraţi şi făcută sclavă. Se îneacă într-un râu, gheaţa retezându-i capul.
 
Pentru moment doar Michiduţă a triumfat.

Ucenicii i-au înmormântat trupul Sf. Ioan în Samaria.
 
Ioan nu tace când are de spus Adevărul, şi strânge toate virtuţile drepţilor şi profeţilor care rostesc: Dumnezeu!
 
Este zugrăvit în Icoana Deisis cu aripi îngereşti, Maica Domnului stând în partea dreaptă a Mântuitorului Iisus Hristos,  iar Ioan în partea stângă.
 
Zi de Post aproape cât Vinerea Mare. Evenimentul petrecut este o piesă dramatică care încă se joacă pe scena lumii, însă are alte personaje.
 
Amintiţi-vă, de cei întemniţaţi pentru credinţă, care au primit sentinţe nedrepte de la prigonitori..! Cât timp ne mai este frică de cei vicleni? De ce facem mereu compromisuri? Glasul conştiinţei nu trezeşte dracii, ci doar oamenii care mai au în ei Suflet. Este păcatul mai tare decât înclinaţia spre bine?
 
Degeaba i-a părut lui Irod rău, căci Necuratul îşi făcuse jocul.

Mândria, ruşinea, promisiunea deşartă, fac tovărăşie şi clică cu răul.
 
Dacă Irod, laolaltă cu dregătorii din culise şi ,,oaspeţii” conspiratori ar fi coborât la Iordan cu mulţimile, azi creştinătatea nu era  în doliu.
 
Toate nenorocirile din istorie se puteau evita, dacă lumea ar fi crezut cu adevărat în Dumnezeu. Postim aspru azi ca să nu mai greşim mâine şi poimâine. Cumpătarea este o mare virtute care lipseşte multora.
 
Despre Ioan Botezătorul vorbesc nu doar sf. evanghelişti, ci şi  istoricul iudeu din sec. I, Iosif Flavius (Antichităţi iudaice 18, 5, 1-3).
 
Este  o zi de rugăciune şi pomenire pentru cei care cred în trimisul Cerului ca Înaintemergător, dar poate fi  şi un ,,memento”, dacă nu trăieşti după Legea lui Dumnezeu.
 
Ioan face început tuturor martirilor care vor suferi pentru Evanghelia Crucii lui Hristos.
 
Curajul, demnitatea şi mărturisirea sunt virtuţi nobile  care păstrează nealterat Chipul primordial.
 
Din tradiţie aflăm că a  fost înmormântat în Samaria. Moaştele sale (mâna neputrezită) sunt duse din Antiohia la Constantinopol de  către diaconul Iov.
 
Istoricii Rufinus şi Teodoret ne spun că la 27 mai 362 împăratul Iulian Apostatul i-a profanat mormântul, iar o parte din sf. Moaşte ajung în Alexandria, şi Ierusalim, iar capul sfântului la Emesa şi Roma. Datorită prigoanelor de trei ori s-a pierdut şi s-a aflat capul sf. Ioan, iar Biserica în sinaxar vorbeşte cu date precise despre cele întâmplate atunci. (Proloage sau Vieţile Sfinţilor 24 februarie şi 25 mai).
 
Îl cinstesc nu doar creştinii ci şi gnosticii mandeeni, nazoreni  şi Islamul.
 
În Coran, Ioan şi Zaharia tatăl său, sunt profeţii pe care însuşi Mahomed i-a întâlnit în drumul spre cele 7 ceruri. Chiar susţin că în Moscheea Imrahor Camii din Istanbul (fosta Mânăstire Studion) şi Moscheea Umayaad sau Marea Moschee din Damasc, ridicată la anul 634 pe locul unei Biserici închinate sf. Ioan, păstrează fragmente din capul Botezătorului.
 
Se spune că au vrut să-l scoată din Biserică pe sf. Ioan şi au lovit în mormânt, dar sânge a început să ţâşnească şi n-a contenit decât după rugăciunile partriarhului, chemat să se roage pentru a fi iertaţi.
 
În temniţa fortăreţei Maherus se curmă glasul Prorocului, dar deasupra se aude zgomotul şi tropăitul de incest care voia să acopere strigătul dreptăţii.
 
Aveţi grijă  cei care chibzuiţi şi socotiţi lucrurile şi ,,destinele” oamenilor, pentru că în creştinism şi ortodoxie, ziua are sensul ei şi este diferită, deoarece avem Liturghie Sfântă!
 
,,Pomenirea dreptului cu laude, iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit şi decât proorocii. Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup: pe Cel
 
Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă..” (cântare numită troparul zilei)