30 august - Sfântul Ierarh Varlaam
30 august - Sfântul Ierarh Varlaam
30 Aug, 2019 19:13
ZIUA de Constanta
2157
Marime text
„Trimis ai fost de Dumnezeu la vreme de strâmtorare să fii mărturisitor și apărător al credinței strămoșești; nouă, celor ce săvârșim cu dragoste sfântă pomenirea ta, roagă-te lui Dumnezeu să ne dăruiască izbăvire din nevoi și din necazuri, stinge răzvrătirile...și depărtează de la noi certurile și dezbinările, ura și defăimarea” (Acatist).
Ortodoxia românească face azi pomenirea Mitropolitului Varlaam, pe care Sfântul Sinod l-a canonizat în data de 12 februarie 2007 la mânăstirea Secu şi astfel a trecut în rândul sfinţilor.
Sursele istorice spun că provenea din neam de răzeş, din Borceşti-Neamţ şi s-a născut în anul 1590, aşa cum vorbeşte Dimitrie Cantemir în lucrarea sa ,,Descriptio Moldaviae”, având numele de botez Vasile: ,,Credința cea dreaptă având, ai făcut-o lucrătoare prin iubire în sufletul tău și, luminat fiind de harul Duhului Sfânt, ai trăit pe pământ, încă din fragedă pruncie, asemenea îngerilor, cântând neîncetat lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Aliluia!” (condac).
În 1602 a întrat în obştea mănăstirii Secu, iar la călugărie a fost numit Varlaam. În Schitul Zosim a învăţat carte, vorbind greaca şi slavona şi ca egumen traduce Scara (Leastvița) Sfântului Ioan Scărarul (1618). Vrednic, iscusit, cărturar înţelept care şi-a însuşit studiile teologice este numit arhimandrit, duhovnic recunoscut de toată Moldova: „Înzestrat de Dumnezeu cu minte veghetoare și înțeleaptă, fericite Părinte, te-ai arătat sârguitor împletind ostenelile călugărești cu deprinderea limbilor în care s-au scris învățăturile și dogmele Sfinților Părinți. Drept aceea, ai tâlcuit, în limba poporului tău”.
Apropiat al domnitorilor Miron Barnovschi şi Alexandru Iliaș, care îl alege împreună cu ierarhii şi poporul Mitropolit al Moldovei la 23 septembrie 1632.
Trimis în Rusia aduce icoane pentru mănăstirea Dragomirna şi face popas în Lavra Pecerska (Kiev), unde era egumen Petru Movilă.
După ce domnitorul Vasile Lupu ctitoreşte Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi (16 mai 1639) şi Mitropolitul Varlaam a sfințit-o la 13 iunie 1641, sunt aduse Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Strălucit cărturar şi vrednic gospodar reuşeşte înfiinţarea unei Tipografii, unde se tipăresc Cărţi pentru sufletul poporului şi păstrarea credinţei ameninţată de învăţături greşite: „Şapte Taine ale Bisericii” (1644), „Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu” (1645), „Pravilele împărăteşti” (1646), „Răspunsuri” (1656), contribuind și la tipărirea Pravilei lui Vasile Lupu (1646).
Apărător al ortodoxiei pune stavilă prozelitismului catolic şi calvin, şi întruneşte Sinodul de la laşi în 6 septembrie 1642 (numit de Nicolae Iorga ,,soboras") statornicind împreună cu ceilalţi episcopi „Mărturisirea de credință” a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului, pe care o aprobă aducând două îndreptări: ,,Înțelepțiți de Dumnezeu, ierarhii Sinodului de la Iași s-au arătat apărători ai dreptei credințe și luptători pentru unitatea Bisericii Ortodoxe, iar cu luminarea Sfântului Duh au cercetat Mărturisirea de credință a Sfântului Mitropolit Petru Movilă, care a fost apoi îndreptar pentru toată Ortodoxia”.
Cazania lui Varlaam (1643) este prima Carte de învăţătură românească, „Predoslovie”- Cuvânt impreuna catre toata semintia romaneasca, domnitorul Vasile Lupu", scoasă pe cheltuiala domnului Moldovei. Păstor de suflete aduce Pacea de la Trârgovişte între Vasile Lupu și Matei Basarab, voievodul Țării Românești şi se ctitoreşte mănăstirea Soveja. Este apropiat de Mitropolitul Transilvaniei, Ilie Iorest şi trimite manuscrise şi cărţi pentru ca fraţii români să nu-şi piardă limba şi credinţa de o parte şi alta a Carpaţilor, şi tipăreşte „Răspunsul la Catehismul calvinesc” (1645).
Școala Domnească de la Mănăstirea „Trei Ierarhi”, este puntea de legătură cu prietenul cărturar Petru Movilă (ajuns Mitropolit al Kievului), sprijinitor de cultură şi Vatră românească. Apreciat de Lumea vremurilor, de Domnitori şi de Patriarhia Ecumenică, Varlaam rămâne în slova şi pravila ,,Vechilor Cazanii”, retrăgându-se în tăcere şi linişte la Mănăstirea Secu în anul 1653, după cum povesteşte cronicarul Miron Costin.
,,Râvna pentru cele sfinte, vieţuirea şi apărarea ortodoxiei sunt agoniseala şi averea vieţii sale pe care o împarte cu poporul dreptcedincos”.
Este înmormântat în zidul mănăstirii Secu la 18 august 1687, de unde străluceşte lumină duhovnicească Bisericii strămoşeşti: ,,Mormântul tău ... izvorăște lumină și vindecări. Pentru aceea, de veacuri, monahii iscusiți și râvnitori țin aprinsă candela rugăciunilor în biserica odihnei tale. Ocrotește țara în care se pomenește numele tău; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos! (rugăciune din Acatist).
Sursa foto: crestin-ortodox.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii