4 iunie 1920 – Ziua Tratatului de la Trianon „Document fundamental, de importanță europeană, ce a jalonat devenirea modernă a țării noastre“

„Document fundamental, de importanță europeană, ce a jalonat devenirea modernă a țării noastre – din perspectiva principiilor Dreptului Internațional și a recunoașterilor din partea Marilor Puteri”

La peste un secol de la semnare, Tratatul de la Trianon – „consacrare internaţională a legitimităţii unirii Transilvaniei cu România” (prof. Viorica Moisuc, 1976), totodată „«actul de deces» al Ungariei Mari. Ca urmare, din stat multinaţional, Ungaria de devenit stat naţional” (prof. Ioan Scurtu, 2020) – se situează în atenția preocupărilor unora dintre cercetătorii români, în continuarea preocupărilor – nu multe nici atunci (și acelea în contextul combaterii revizionismului) – din perioada interbelică. 
 
Ele sunt menite a readuce în memoria celor de azi (Legea nr. 256 din 18 noiembrie 2020, statuează ca la 4 iunie să fie marcată Ziua Tratatului de la Trianon) luări de poziție din partea unor persoane publice (nu și politicieni) și cunoscuți publiciști români care s-au pronunțat în presa interbelică, asupra:
semnificației și importanței pentru poporul nostru și pacea europeană a Tratatului de la Trianon;
relevării justeței istorice și juridice a prevederilor sale;
necesității ca autoritățile Statului, asociațiile național-culturale, oamenii de știință și liderii de opinie să combată cu mai multă articulație alegațiile și propaganda oficialităților, specialiștilor (istorici, etnografi, geografi) și publiciștilor maghiari ce desfășurau ample și continui campanii – interne și externe – în scopul cunoașterii istoriei Ungariei (inclusiv în străinătate), și, în particular, a revizuirii Tratatului;
contracarării campaniilor revizioniste budapestane în străinătate și a unor filomaghiari publiciști și politicieni europeni și americani;
necesității întăririi capacităților de apărare a Țării;
relevării caracterului românesc al Transilvaniei și egalului tratament al minorității maghiare (a etniilor conlocuitoare în general);
insuflării opiniei publice a convingerii în imuabilitatea și perenitatea actului semnat la 4 iunie 1920.
 



Întru rememorarea Actului Internațional semnat la 4 iunie 1920, pentru cetitorii României de la Mare readucem în actualitate un scurt interviu din vara anului trecut, respectiv câteva mărturii din anii interbelici, extrase din publicația tomitană „Agora”.Trimestrial de cultură și dialog interdisciplinar.
C.T.:În ce măsură, domnule profesor, rememorarea Trianonului este de actualitate, la peste un secol de la semnarea Tratatului cu Ungaria.
St.L.: Readucerea în memoria concetățenilor noștri a importanței și semnificației acestui document fundamental, de importanță europeană, ce a jalonat devenirea modernă a țării noastre – din perspectiva principiilor Dreptului Internațional și a recunoașterilor din partea Marilor Puteri –, ne apare de acută necesitate. Cel puțin din două motive: pe de o parte, în urmă cu trei ani, la marcarea Centenarului semnării Tratatului de la Paris/Trianon (4 iunie 1920), autoritățile administrative și științifice ale Statului nu au patronat și organizat manifestări cu largă audiență națională/internațională ce să releve importanța pentru România, ca și pentru întreaga Europă, a acestuia; pe de altă parte, în timpurile pe care le trăim – ale unor redimensionări privind reașezarea polilor Lumii multipolare –, în tectonica geopoliticii eurasiatice, arealul central- și sud-est european se cuvine a fi cât mai temeinic cunoscut în devenirea sa istorică.
C.T.: Pentru cercetătorii români, problematica Trianonului, este cunoscută, de-a lungul vremii apărând lucrări, cărți și studii, dedicate Tratatului și, în general, relațiilor româno-maghiare.
St.L.: În adevăr, tematica în speță este îndeobște cunoscută slujitorilor lui Clio; nu o voi reitera acum – readucând, însă, în atenția cititorilor „Agorei” o sinteză pertinentă, de dată mai recentă, a unui venerabil diplomat român, Ion M. Anghel (n. 12 decembrie 1927): „Tratatul de la Trianon este încă și va rămâne ca atare, de o covârșitoare importanţă și de acută actualitate pentru România, chiar dacă unii îl ignoră ori împiedică cunoașterea lui, iar alţii îi minimalizează importanţa sau chiar sugerează și cultivă ignorarea acestuia. Este cel mai important tratat din întreaga istorie a României – caput et fundamentum, mai important faţă de oricare dintre celelalte patru tratate pe baza cărora s-a înfăptuit România Mare: Tratatul de la Paris (referitor unirea Basarabiei), Tratatul de la Saint Germain (referitor unirea Bucovinei de Nord), Tratatul de la Neuilly (pentru Cadrilater) și Tratatul de la Sèvres (pentru delimitarea faţă de Iugoslavia), ca urmare a impactului substanţial pe care l-a produs unirea Transilvaniei cu România (reprezentând o treime din teritoriul și populaţia acesteia) și pentru că Transilvania (deși a fost ocupată o parte din ea în 1940) a rămas pe parcursul unui secol, componentă a României de astăzi; fără Tratatul de la Trianon, România ar fi mai mică decât era în 1916, la intrarea ei în război”.

Cum, nu mai puțin ilustrative sunt și conotațiile, mai vechi, ale profesorului clujean Camil Mureșanu (1927-2015), care releva în urmă cu peste două decenii dimensiunea multieuropeană și pacifică (relevată ca atare și de către comentatorii români interbelici – cum se va arăta în cuprinsul materialului de față) a actului semnat la la 4 iunie 1920, „un act foarte complex, care a reglementat mult mai multe lucruri decât numai problema frontierelor dintre Ungari a şiţările vecine cu ea. Trianonul – aceasta e prima realitate ce se impune a fi cunoscută în legătură cu el – n-a fost deci un tratat între Ungaria şiţările vecine, aşa cum apare, simplificat, în publicistica interesată în a sugera că el a fost o «reglare de conturi» impusă de câteva ţări, dornice să beneficieze de pe urma înfrângerii Ungariei în primul război mondial şi de pe urma «nedreptăţii istorice» a cărei victimă ar fi fost aceasta. Trianonul a fost un tratat între Ungaria şi restul lumii. Reglementarea prin el a contenciosului problemelor dintre Ungaria şi România ocupă un loc restrâns în ansamblul tratatului, deşi, desigur, nu lipsit de importanţă”.

C.T.: Prin urmare, problematica Trianonului se circumstanțiaza evoluției ansamblului relațiilor româno-maghiare?
St.L.: Este firesc să fie așa, istoricul acestor relații, de bună vecinătate, pe fondul lor, necesitând astăzi – când cele două țării își construiesc un destin comun în cadrul Uniunii Europene – o cunoaștere cât mai lipsită de patimă și dincolo de orice revizionism ori chiar declarațiuni cu iz iredentist sau de tensionare; este de subliniat, în acest sens – dat fiind caracterul specios al sintezei problematicii de față, subsumată unui capitol extrem de important în relațiile dintre țara noastră și statul vecin, din Vest –, că „Principala caracteristică a relațiilor dintre români și unguri, în perioada 1920-1938, a fost revizionismul, dinspre Budapesta, și antirevizionismul, dinspre București” și că – așa cum arăta (într-o sinteză tematic din 2018, în trei volume: Români și unguri) unul dintre cei mai laborioși și docți istorici români de azi, profesorul Petre Țurlea –„Acțiunea revizionistă ungurească asupra Transilvaniei – începută odată cu Hotărârea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 – a fost corelată de Budapesta cu o foarte intensă propagandă antiromânească în Occident, pentru a îndrepta opinia publică de acolo împotriva românilor și pentru a determina delegații Marilor Puteri la conferința de Pace să aibă o privire favorabil Ungariei. Istoria era denaturată, prezentându-se stăpânirea maghiară de până atunci ca una benefică pentru minoritățile naționale. Era prezentată denaturat și situația demografică a Transilvaniei. Autoritățile românești erau incriminate pe nedrept, fiind acuzate de politică discriminatorie față de minorități, ca și de lipsă capacității și voinței de a administra onest regiunea. Se făceau statelor occidentale promisiuni foarte largi de avantaje economice în cazul păstrării Ungariei Mari”.
 

C.T.: Ce ne puteți spune, în încheierea scurtei noastre convorbiri, despre cărțile oamenilor de știință români dedicate Centenarului?
St.L.: Revenind la întrebarea dumneavoastră, răspunsul este, din păcate, foarte lesne și ușor, dat fiind puținătatea titlurilor; mai întâi, să arătăm cititorului „clasicele”, ca ză zic așa, volume – aparținând lui C.Gh. Marinescu, Diplomaţia României și Tratatul de la Trianon, 1998 /362 pp./, Corneliu Mihail Lungu şi Ioana Grigorie (eds.), Trianon 4 iunie 1920. Un act de justiție pentru România. Documente, 2001; ediție anastatică în 2017), Lucian Leuștean (România, Ungaria și Tratatul de la Trianon: 1918-1920, 2002 /240 pp./), István József Polgár (Tratatul de la Trianon – impactul asupra istoriografiei române și maghiare (1920-2010), 2011 /256 pp./); apoi, în 2018, la Centenarul Marii Uniri, în afară de ediția anastatică amintită – Ion M. Anghel (Tratatele de la Trianon și Paris din 1920. Documentele prin care s-a consfințit înfăptuirea României Mari, 2018 /188 pp./); iar în anii 2020-2022, câteva valoroase volume (inclusiv de studii) – Ioan Lăcătuşuşi Vasile Stancu (eds.) (Recunoașterea internațională a Marii Uniri. Trianon 100, 2020 /738 pp./), Vasile Pușcaș, Ionel N. Sava (coord.) (Trianon, Trianon. Un secol de mitologie politică revizionistă, 2020 /404 pp./), Ioan Scurtu, Trianon, Trianon. 4 iunie 1920 – victoria principiului naţionalităţilor, 2020 /362 pp./); Sabin Drăgulin (coord.), Tratatul de la Trianon şi destinul României Mari, 2021 /396 pp./), Ion M. Anghel (coord.), Tratatul de la Trianon, Document esențial care stă la baza Marii Uniri (2021 /184 pp./) (și ediție în limba engleză – The Treaty of Trianon. The Fundamental Legal Instrument thatUnderliesthe Great Union, București, 2022 /242 pp./).
Miniconvorbire consemnată de Costache TUDOR
 
Contra revizuirii tratatelor - Discursul d-lui Stelian Popescu

Eri dimineață a avut loc în salateatrului comunal din orașul nostru [Brăila] un meeting național, organizat de „Liga culturală”, secția locală, împotriva tendinței ungurilor de a revizui tratatulde pace dela Trianon.
Discursul d-lui Stelian Popescu
Neamul nostru reușise după secole de sclavie să-și fixeze hotarele etnice în care vremsă trăimîn linișteși să ne vindecămrănile cu cari amieșit din luptele îndurate(Aplauze). Dar dușmanii nu ne lasă în pace. Și care trăesc încă și astăzi cu iluziile de altă dată, după ce au fost strânși prin voința tuturor popoarelor în granițele lor firești, țipă din răsputeri că au fost nedreptățiți și cer revizuirea tratatului dela Trianon.
La această campanie a lor noi am stat până astăzi cu brațele încrucișate. Nu ne este frică de pretențiunile ridicate la Budapesta, căci suntem mai numeroși decât adversarii noștri, dar ceea ce ne îngrijorează mult este faptul că propaganda lor în opinia publică mondială face ravagii.
Astfel în Anglia lordul Rothermere, ademenit de această propagandă, împrăștie prin ziarele sale un curent în favoarea revendicărilor nedrepte ale maghiarilor.
Această propagandă de rea credință a maghiarilor a început să sdruncine și în Italia credința în drepturile noastre sfinte. Era deci necesar să ieșim din rezerva de până acum și să arătămlumii de partea cui este dreptatea(Aplauze). Drepturile noastre au fost stabilite odată prin sabie și lege și ele nu mai pot fi revizuite după placul cuiva. Se pot revizui conștiințele maghiare și ungurii trebue să-și seama că vor trebui să trăiască de acum încolo prin muncă și ordine fiindcă numai în aceste condițiuni pot fi de folos civilizației omenești.
Lumea trebue lămurită printr’ocontrapropagandă onestă asupra dreptății noastre și atunci ușor se va vedea că între noi și Ungaria nu există decât invidia acestora, pentru prada care le-a scăpat din mâini.
 
Această propagandă trebue dusă și în țară și în străinătate.
Pregătirea de astăzi trebue sa constea în a arăta lumii că revizuirea înseamnă război și noi nu vremrăzboi, vrempace, căci un nou războiu va fi un cataclismasupra omenirii. Un nou războiu ar însemna întoarcerea la barbarie. Să ne pregătimdeci sufletele dacă ceasul va suna să ne găsim toți uniți și în stare de a face față primejdiei.
Iar dacă ungurii au uitat acel precept al evangheliei, care spune că: cine va trage sabia, de sabie va pieri, și dacă țin cu tot dinadinsul să ne provoace și să se întâlnească cu noi pe terenul sfintelor noastre, drepturi, noi le spunemrăspicat și cu curaj: „Să poftească” („Epoca”, 6 decembrie 1932).
 
Revizuirea tratatului dela Trianon este oare posibilă? - Un studiu juridic documentat al d-lui avocat S. Rosenthal

Sub acest titlu de avocat S. Rosenthal, fost consilier juridic al ministerului de externe şi fost membru al delegaţiunii române la conferinţa de pace a publicat în revista franceză„Revue Universelle” un articol de mare actualitate. D-sa,unul din cei mai eminenţijuriştiai ţării noastre, analizează din punctul de vedere special de drept, problema revizuirii tratatelor, ajungândla următoarele concluzii, care suntîntr’adevăr definitive:
O campanie nejustificată
Ungaria după ce a pus în mişcare mijloace de tot felul de cari putea dispune: relaţii politice, propagandă prin presă, conferinţe, broşuri etc. a crezut că este momentuloportun pentru a întreprinde campania în favoarea revizuirii tratatuluidela Trianon.
Care este fundamentul acesteicampanii şi justificarea ei?
Ungaria reclamă restituirea unorporţiuni limitrofe de teritoriu nedeterminate, unde ar fi importantenuclee de maghiari, precum şiinstituirea unui plebiscit pentrutoate regiunile desfăcute deteritoriul ei când cu încheerea tratatului.
Dar această chestiune a fost adesea examinată, studiată, prezentată de către unguri cu aceleaşi argumente şiaceleaşi dovezi şi rezolvată prin tratatul dela Trianon,semnat şi executat de către Ungaria.
 


Revizuirea Tratatului dela Trianon nu se poate face pe căi pașnice
Concluzie: Revizuirea tratatuluidela Trianonapare ca absolut imposibilă pe căile paşnice.
 Atunci?
Trebue să spunem şitrebues’o repetăm, că acei cari fac campaniepentru revizuirea tratatului, contrar pactului SocietăţiiNaţiunilor,acei cari susţin această campaniesau numai o încurajează, sunt ameninţaţi să aibă cu bună ştiinţătragica răspundere a riscurilor şiconsecinţelor cari vor rezulta dinaceasta („Adevěrul”, 29 iunie 1934).
 
Tratatul dela Trianon - Conferinţad-lui prof.univ. Gheorghe Sofronie

Sub auspiciile despărţământului Hunedoara al „Astrei”, d.prof. universitar Gheorghe Sofronie delafacultatea de dreptdin Cluj şi-a desvoltat, în faţaunui public numeros, interesanta sa conferinţă despre:„Tratatul dela Trianon”.
Tratatulde pace dela Trianondin 4 iunie 1920poate fidefinit: „Opera de dreptateîntre popoare”. Pe baza lui aluat fiinţăînsuşi statul naţional ungar, cuprins în graniţelelui fireşti, cu aproape 8 milioane de maghiari.
Eminentul conferenţiarîncontinuare spune ca deşi tratatul dela Trianoneste opera celor mai distinse personalităţicare n’au avut nici un interescând au stabilit graniţele statelor, ci au fost conduse deidealul cel mai sfânt de dreptate, totuşi ungurii, prin reprezentanţii lor, spun că „Tratatulde pace dela Trianon” nu aisvorît din ideia de dreptate cidin ideia de penalitate, de pedeapsă, ceea ce d.prof. Gh. Sofronie răstoarnă prin dovezi şiargumente zdrobitoare.
Ungurii, vecinii noştrineastâmpăraţi, mai atacă tratatuldela Trianoncând cer revizuirea prin conferenţiariişi misionarii trimişi prin diferite state,spunând că în acest tratat nus’aţinut cont de principiul enunţat de marele Wilson şi anume de principiul de auto-determinare.
La acest punct neîntemeiatal ungurilor, d.prof. Gh. Sofronie răspunde prin argumentelecă deşi nu s’a făcut un plebiscitla o dată fixă s’au făcut atâteaacte şi manifestări spontaneprin impunătoarele adunări naţionale. D. conferenţiar încheiespunând ca hotarele statuluinostru vor rămâne aşa cumsunt consacrate prin tratateatâta timp până când el va găsio altă formă de stat mai perfectă decât cel naţional („Universul”, 9 martie 1935).
 
Frați săteni și muncitori, hotarele țăriinoastre scumpe sunt sfinte! - Ele vor fi apărate cu prețul sângelui nostru!

La marea adunare antirevizionistă care a avut loc duminică [1936], 15 noembrie c., la Cluj, marele nostru istoric și luptător neînfricat național-creștin, d.prof. I. Lupaș, a ținut următoarea vibrantă cuvântare:
Dreptatea s’a făcut
Poate că nue o simplă întâmplare că, printre des repetatele strigăte asurzitoare „Dreptatea Ungariei”, a putut străbate chiar din Budapesta revizionistă și un glas al științei istorice, care spune căUngariei aevea i s’a făcut dreptate printratatul dela Trianonla 1933. S-a tipărit o carte de sinteză istorică, al cărei autor, Francis Eckhart, este profesor la universitatea din Budapesta. Eckhart face parte din tagma istoricilor, cari isbutesc a nu selăsa înduplecați săsacrifice adevărul de dragul unor preocupări, sau tendințe ale actualității politice. El mărturisește fără înconjur: „Să nu ne închipuim că au populat cetele lui Arpad țara întreagă. Numărul lor era prea mic. Pentru aceasta teritoriul ocupat de ei se potrivea aproximativ cu cel stabilit prin pacea dela Trianon, la care a fost redusă, după o mie de ani, Ungaria”. Iată deci cămult clevetitul tratat dela Trianon nueste decât actul internațional princare seaduce cuvenitul respect dreptății nemuritoare și adevărului istoric, mărturisit de însăși știința oficială maghiară, cuprivire la granițele teritoriului, pe care aufost în stare să-l ocupe și populeze ungurii lui Arpad, la sfârșitul veacului. Canație puțin prolifică și lipsită de vreo deosebită forță de expansiune, maghiarimea neaoșă nua fost în stare săîmpingă granițele acestea mai departe, spre Est, Nord și Sud, decât cuajutorul unei serii întregi de colonizări ale diverselor elemente etnice, în regiunile căzute treptat sub porunca și ascultarea coroanei ungare.
Dacă tratatul dela Trianona isbutit a spulbera o ficțiune seculară pentru ca săscoată din întuneric la lumină realitățile etnice ale Europei centrale, însemnează căa săvârșit înainte și mai presus de toate, o operă de dreptate istorică (Discursul d-lui prof. I. Lupaș la Cluj, „Apărarea Națională”, 17 noiembrie 1936).