4 Iunie - Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel

,,Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule" (tropar). 
Un pământ binecuvântat rodeşte şi sfinţi. Aşa a vrut Domnul, ca din început meleagurile Sciţiei Minor (Dobrogea) să fie binecuvântate de Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat la propovăduire.
,,Acta Sanctorum”  vorbeşte despre martirii de la Dunărea de Jos - la sfârşitul secolului al III-lea d. Hr. unde viaţa bisericească era cunoscută.



„Bărbaţi evlavioşi” şi „temători de Dumnezeu” mărturiseau credinţa în Iisus la Tomis, căci în anul 311 era Mitropolie cu 14 episcopate, iar creştinii refuzau să se înroleze în Legiunile romane. Îşi îngropau martirii cu cinste şi în ziua de pomenire se făcea slujbă ,,dies natalis”, aduceau jertfă la mormintele lor  rostind Crezul "Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică". 
În Cetatea veche Noviodunum (Isaccea), la 10 km. de localitatea Niculiţel din judeţul Tulcea, au fost descoperite în septembrie 1971 în urma unor ploi torenţiale Bazilica, în care este adăpostit martiriconul creştin cu Moaştele Sfinţilor  Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos, “Martirii lui Hristos”.
Despre ei pomenesc Martiriologiile siriac şi ieronomian, care ne mărturisesc că alături de alţi sfinţi, au pătimit şi suferit moartea în vremea împăraţilor romani Diocliţian şi Licinius, între anii 303-324 d. Hr.
Pe o lespede de calcar a Bisericii paleocreştine de la Niculiţel se găseşte şi inscripţia: “Aici şi acolo (se află) sângele martirilor”.
Istoricului Tertulian (150-220) ne spune că numele lui Hristos era cunoscut Sciţilor, „Codex Bernensis” (289) şi „Codex Epiternacensis” (Paris, lat. 10837), precum şi alţi comentatori şi istorici vorbesc de persecuţie, în vremea lui Iulian Apostatul (361-372) sau regelui got Athanaric, când au îndurat prigoană mulţi creştini.
Aşezămintele monahale de la Celic-Dere, Saon şi mănăstirea Cocoş (unde sunt  la închinare Moaştele Sfinţilor de la Niculiţel) încoronează ,,reflectă pătrunderea în satele romane de la gurile Dunării a creștinismului organizat” spune cercetătorul Victor Henrich Baumann - „coloanele care ridică spre cer comunitatea creștină” (Alexandra Ștefan, de la Institutul Arheologic București).
Racla de lemn care a purtat trupurile sfinţilor este cea mai veche raclă funerară şi se păstrează expusă în Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea.  
,,Voi cu sufletele înaintea Domnului staţi, iar prin sfintele voastre moaşte, laturile ţării noastre le împodobiţi. Fericit este străbunul nostru pământ, care s-a adăpat cu sângiurile voastre şi în care se odihnesc sfintele voastre moaşte. Drept aceea, cu credinţă, cu evlavie şi cu smerenie cădem către voi, adevăraţilor mucenici şi prieteni ai lui Hristos, cerându-vă să ocrotiţi prin sfintele voastre rugăciuni ţara aceasta şi Biserica noastră cea dreptmăritoare şi pe toţi cei ce cu bună cucernicie aleargă la sprijinul vostru” (rugăciune din acatist). 
Dobrogea noastră este plină de istorie şi mărturii sfinte, a plămădit sfinţi şi martiri, iar când Evanghelia a început să se propovăduiască, zeii mitologiei romane şi greceşti au început să se sfărâme; idolii au căzut după soclurile lor, semn că Dumnezeu nu mai suporta fărădelegea. Din Olimp până pe Colinele Romei s-a dat această luptă între pământ şi cer cu duhurile rele, ca omul să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu. 
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei X, 32). 
Aceştia sunt Martirii şi Sfinţii noştri! „Martyres tou Hristou”- Μάρτυρες του Χριστού. 
Veniţi, toţi credincioşii, să lăudăm pe Zotic, pe Atal, pe Camasie şi pe Filip, Mucenicii lui Hristos, care au propovăduit adevărata credinţă şi au primit cununa cerească.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mucenici, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! (Condac).

Sursa foto: arhiva pr. Iulian Zisu