7 decembrie-Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş

Astăzi facem pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia care înseamnă: „iubitoare de Dumnezeu”. O relatare de sinaxar tulburătoare la sfârşitul sec. al XIII-ea, în Sudul Dunării. 
 
Era de neam valah, mama ei fiind credincioasă ţinea toate rânduielile creştineşti, din care nu lipseau postul şi milostenia. Tot în credinţă şi respect faţă Hristos şi-a crescut  şi educat fiica, care nu lipsea de la sfintele slujbe din Biserica satului. Încercările şi greutăţile au venit deodată peste casa lor... şi mama ei pleacă la cele Veşnice. 
 
A rămas în grija tatălui care era  plugar, ostenindu-se de dimineaţă până seara pentru hrana zilnică. Cu gândul şi privirea doar în pământ şi fără a fi preocupat de cele sfinte şi cereşti, şi-a găsit o consoartă care nu era deloc credincioasă.
 
Şi a început calvarul pentru Filofteia, deoarece aceasta nu se purta nici măcar ca o mamă vitregă, ci ca o străină ce-şi dorea parcă să scape de ea: dar nu avea încotro! 
 
Filofteia  avea deprinderea faptelor bune moştenită de la buna ei mamă, şi de multe ori împărţea săracilor şi celor flămânzi din mâncarea pe care o ducea la câmp zilnic tatălui. Dar, necuratul care nu doarme şi este viclean, a găsit momentul potrivit ca să vâre discordia.
 
Şi s-a iscat ceartă şi nemulţumire în casa lor.
 
„Pentru ce nu-mi trimiţi bucate îndeajuns femeie? Eu totdeauna ţi-am trimis bucate destule. Dar ştiu eu ce face fiica ta cu ele? Poate după obiceiul ei, le împarte săracilor”. 
 
Şi s-a încuibat necuratul în inima lui şi a  început să pândească, aşteptând ,,clipa” să se lămurească! Când a văzut-o pe fată că îi înjumătăţea porţia bucatelor, a ,,turbat” de mânie... şi  vrând cu dinadinsul s-o pedepsească, a aruncat cu barda pe care o avea la brâu înspre ea. Şi dintr-odată lovită fiind la picior, copila a căzut la pământ, dându-şi sufletul lui Dumnezeu.

 
Neisprăvitul ucigaş văzând ce a făcut a dat să-i ridice  trupul care zăcea într-o baltă de sânge, dar nu a putut să-l ia de jos. Speriat a alergat la preotul satului povestind cele întâmplate: „cum o lumină din cer lumina trupul copilei nevinovate”.
 
A venit tot satul minunându-se de  strălucirea cerească. Au făcut slujbă  chiar cu arhiepiscopul cetăţii şi sobor de preoţi, ca Domnul să se milostivească şi să o poată îngropa. Dar nimic nu era cu putinţă! Au vrut să-i ducă trupul sfânt la Târnovo, dar nu asta era voia lui Dumnezeu!
 
,,O! sfântă a lui Dumnezeu Filoteio, dacă-ţi este urâtă patria ta, şi nu primeşti a te odihni într-însa şi s-o răsplăteşti cu faceri de bine, cu ocrotire de vrăjmaşi şi de primejdii - pentru că aici te-ai născut şi ai crescut şi aici bine ai plăcut lui Dumnezeu şi te-ai sfinţit - arată-ne unde binevoieşti a te înstrăina?” 
 
Şi au început să rostească ca la pomelnic nume de Biserici şi mânăstiri din împrejurimi, ca să afle care este voia Sfintei.  Şi veniseră  vlădici episcopi din tot ţinutul dunărean:  Dristor(Silistra), Caliacra (Balcic), Vicina , Argeş. Şi mare le-a fost mirarea, dar şi mulţumirea că Dumnezeu şi sfânta le-a ascultat rugăciunea şi nici un blestem să nu se abată asupra lor.
 

Şi când au pomenit numele Bisericii Sf. Nicolae de la Curtea de Argeş, au putut ridica trupul feciorelnic. Iar copila Filofteia avea doar 12 ani. Au trimis îndată soli la Radu Voievod ca să trimită slujitori şi dacă este cu putinţă, chiar el să vină la Dunăre. 
 
,,Cunoscând şi măria ta bunăvoirea sfintei, că voieşte să se dăruiască poporului măriei tale cel românesc, ca să o primeşti şi cu cinstea cea cuviincioasă să o duci şi să o aşezi în biserica cea numită din Argeş, dorită de ea." Istorie şi sfinţenie. 
 
Era în jurul anului 1218  şi până s-au făcut pregătirile, Sf. Moaşte au stat în Catedrala din Târnovo. Pericolul otoman dădea târcoale primejdioasă Balcanilor. 
 
Şi era spaimă mare  la gândul  unui drum aşa de lung. Se spune că a reuşit să vină mai întâi Tatomir, tatăl lui Negru - Vodă  cu o  raclă... şi au pus în ea şi din lucrurile sfintei: ulciorul, bucatele oprite, barda, marama care nu au putrezit niciodată. 
 
Toată lumea se temea şi nimeni nu dorea ca Sf. Moaşte să cadă în mâna profanatorilor, aşteptând vremuri mai bune. Se presupune că acestea au fost motivele care au pus ,,piedică”, ca sf.Moaşte să ajungă mai repede la Argeş.
 
Se crede că nu ar mai fi fost date niciodată, dacă nu veneau hoardele şi urgia păgână. Când Patriarhia de Târnovo este desfiinţată de turci, Mircea cel Bătrân (1386-1418) reuşeşte să recupereze Moaştele Sf. Cuv. Parascheva şi Moaştele sf. Muceniţe Filofteia, şi să le pună la adăpost de iataganul care părjolea sudul Dunării şi ameninţa Ţara Românească.
 
Domnitorul le-ar fi dorit pentru Cozia, mânăstire ctitorită de el, dar mitropolitul Antim povestindu-i care era dorinţa Sfintei, a renunţat.  Au urmat ani grei, deoarece Vidinul a căzut la 28 mai 1395 şi  deja ienicerii făceau incursiuni şi jafuri. Victoria de la Rovine din anul 1392 a mai adus puţină linişte şi atunci ar fi fost prilejul ca sf. Moaşte să ajungă acasă, în Biserica Domnească din Argeș.
 
După înfrângerea armatelor creştine la Nicopole (1396) Peninsula Balcanică era  deja paşalâc. 
 
Şi au coborât la Dunăre popor mult alături de Domnitor, mitropolitul Atanasie Severineanul, preoţi şi boierime cu lunânări aprinse. Şi cum Sfânta a trecut Dunărea au şi început să se săvârşească minuni, căci cei care auziseră de cele întâmplate alergau cu nădejde la sf. Moaşte şi se vindecau. 
 
Dacă nu ar fi aşa, să fiţi convinşi că după atâtea sute de ani, credincioşii nu s-ar mai înghesui la Moaştele Sfintei!
 
,,Ascultaţi-Mă pe Mine, voi care umblaţi după dreptate, voi care căutaţi pe Domnul! Nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi!” (Isaia 51, 1-7) 
 
Atunci mitropolitul Iachint de Vicina îşi mută reşedinţa la Argeş (1359). La 15 august 1517 pe timpul lui Neagoe Basarab (1512-1521), când Mânăstirea Argeşului este sfinţită de patriarhul Teolipt al Constantinopolului, deja Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia erau sub un baldachin, aşezate la închinare. Din anul 1893 au stat puţin timp la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti şi la  Biserica Olari, iar în  anul 1917 ajung la mânăstirea Antim din Bucureşti, până când pericolul

Războiului a trecut, şi în anul  1949 sunt mutate la Vâlcea,  în Cadedrala sf. Nicolae. 
 
Au fost momente  în istoria nostră când am rămas aproape singuri, neajutoraţi şi trădaţi. Curajul şi nădejdea izbăbirii au venit şi din mijlocirea Sfinţilor, care îşi au Moaştele pe pământ strămoşesc.  Şi cu vrerea lui Dumnezeu au trecut vicisitudinile împreună cu poporul, care şi-a găsit alinare şi puterea de a ajunge la liman. Pelerinajele care obosesc privirea unora, pentru noi înseamnă Credinţă şi Tradiţie Sfântă: o ,,zestre” care ne ocroteşte până la sfârşitul veacurilor.
 
Şi pentru cei care încă se fac că nu înţeleg fenomenul sfinţeniei şi Calea Sfinţilor, cu drag le amintim ,,fragmente” din Istoria înaintaşilor noştri, care în vremuri grele au izbândit prin credinţă. Contează enorm să ştii că Sfinţii şi Moaştele lor sunt în Biserică, şi oricând îi poţi chema în ajutor. 

Fericitul întru pomenire Patriarhul Justinian, având o evlavie deosebită pentru Sf. Filofteia, a înţeles mesajul visului pe care l-a avut în ziua Sf. Nicolae.  O copilă în faţa palatului patriahal  rostea: ,,Părinte Ioane, de ce m-ai izgonit din casa mea?”
 
Şi s-au întors din nou Moaştele Sfintei Filofteia în Paraclisul Mânăstirii, al cărui ctitor este domnitorul Neagoe Basarab. Sfântul Sinod al B.O.R  la 28 februarie 1950 a hotărât genealizarea cinstirii  Sfintei Muceniţe Filofteia, ca să fie sărbătorită cu slujbă în calendar în această zi de 7 Decembrie. 
 
Desprea viaţa Sf. Filofteia  avem mărturii încă din anul 1656 de la arhidiaconul Paul de Alep, care în suita patriarhului Antiohiei a venit în Ţările Române, şi de la Neofit mitropolit de Grecia (1746).  Se mai păstrează un document  a lui „Cosma, Milostiv Bogin - cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop Mitropoliei Ungrovlahiei”, care porunceşte lui Arhimandrite chir Parthenie, Igumen Argeşului să păzească cu mare atenţie Moaştele Sf. Filofteia (1791, mai 10).
 
Patriarhul Eftimie vorbeşte despre viaţa Sf.Filofteia, ce ocrotea Ţaratul bulgar:socotită în cuvânt de laudă păzitoarea Vidinului. 
 
O copie de pe un manuscris care se păstrează la Mânăstirea Rila din Bulgaria, are un panegiric intitulat: ,,Cuvânt de laudă şi parte din minunile şi viaţa preacuvioasei şi întreit-fericitei maicii noastre Filofteia" 
 
„Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, în bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre”.