9 februarie - Sfântul Mucenic Nichifor

Era pe timpul împăraţilor romani Gallienus (259-268 d. Hr.) şi Valerian (253-259 d. Hr.) în Antiohia Siriei un preot creştin pe nume Saprichie şi un om de rând ce se numea  Nichifor. 
 
Sinaxarele vorbesc despre prietenia lor nedespărţită, fiind uniţi la bine şi la rău.
 
Dar necuratul îşi vârî coada, încât au devenit duşmani de moarte. În zadar a trimis bietul om vorbe de împăcare, că în ruptul capului preotul nu mai dorea vechea prietenie.
 
Văzând aceasta într-o bună zi îi ţinu calea şi i-a căzut în genunchi implorându-l: ,,Iartă-mă pentru Domnul!” 
 
Şi a plecat Nichifor ruşinat, deoarece nu a primit iertarea. 
 
„Cel ce nu rabdă lucrurile supărătoare, nu suferă pe cele întristătoare şi nu le îndură pe cele dureroase, umblă în afară de dragostea dumnezeiască şi de scopul providenţei”. (Sf. Maxim)
 
La  anul 257 o mare persecuție împotriva creștinilor s-a stârnit şi mulți episcopi, preoți, inclusiv Saprichie au fost întemniţaţi. S-a făcut precum ştim  din istorie şi în acea parte prigoană asupra creştinilor care-l mărturiseau pe Hristos.
 
Aşa a ajuns Saprichie în faţa ighemonului (demnitar) care-l forţa să se lepede de credinţă. 

 
La început a îndurat toate chinurile cu bărbăţie şi nădejde. 
 
Auzind de pătimirea prietenului său, Nichifor i-a ieşit în drum şi-l ruga: ,,Mucenice a lui Hristos, iartă-mă că ţi-am greşit!” 
 
Însă cu inima împietrită acesta nimic nu zicea. Cei din jur, şi ostaşii care-l chinuiau se mirau şi se întrebau ce rost mai are iertarea acestuia, şi la ce mai foloseşte tocmai acum! 
 
,,Om nebun ca tine niciodată n-am văzut. Iată acesta merge la moarte, iar tu cu tot dinadinsul ceri de la el iertare. Oare după moarte va putea să te vatăme cu ceva? Ce trebuinţă îţi este să te împaci cu cel ce va muri îndată?” (sinaxar) 
 

Şi ajungând la locul de osândă s-a încuibat  pe neaşteptate frica  în preotul Saprichie şi a început cu putere a striga: ,,Să nu mă ucideţi, că voi face ceea ce poruncesc împăraţii, mă voi închina zeilor şi le voi aduce jertfe”.
 
Văzând Nichifor că şi-a pierdut aşa de uşor cununa muceniciei şi credinţa, cu lacrimi îi zicea: 
 
,,Să nu faci asta frate, să nu-ţi pierzi cununa împletită cu atâte chinuri. Iată, Hristos stă lângă uşă, pentru El ai venit în locul acesta!” 
 
Dar nici de data acesta preotul nu-l asculta. Mare le-a fost mirarea  tiranilor chinuitori la ceea ce vedeau şi auzeau: ,,Eu sunt creştin şi cred în Domnul nostru Iisus Hristos de care Saprichie s-a lepădat! Deci, tăiaţi-mă pe mine în locul lui”. 
 
Înmărmuriţi nu îndrăzneau să pună mâna pe el, până când au auzit:,,Sunt creştin şi zeilor voştri nu voi jertfi”.
 
Atunci i-au tăiat capul în ziua de 9 februarie, neştiind că îl fac martir. 
 
Este Sfântul Nichifor, cel care a dobândit  cununa muceniciei! 
Îţi iartă fratele şi uită
Că a greşit din vina sa
Căci măreţia stă-n puterea
De a ierta şi de-a uita.

Sfinte Nichifore, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!