9 mai - Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari
9 mai - Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari
09 May, 2019 14:40
ZIUA de Constanta
3219
Marime text
,,Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei” (Psalm XV, 3).
Pentru a nu pierde ,,timpul’ trebuie să ţinem Calea cea dreaptă, care duce la Împărăţia Sfintei Treimi. Sfinţii sunt ,,plămada” Învierii, a Bunătăţii divine şi ne arată că iubirea lui Dumnezeu este Veşnică. Şi astfel Drumul spre Cer este străbătut cu uşurinţă prin rugăciunile sfinţilor. Pe Scara văzduhurile este o mişcare continuă între Biserica noastră luptătoare şi cea Triumfătoare, deoarce timpul curge în Veşnicie; Panta rei -,,Τα Πάντα ῥεῖ”. S-au îmbogăţit cu virtuţi pe care le-au strâns în această viaţă trecătoare prin dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. În cuptorul ispitelor au împlinit Evanghelia, lepădându-se de patimile acestei lumi. Au alungat mândria şi au căutat smerenia ,,făcându-se tuturor toate”. Ei sunt Sfinţii noştri! Purtători de Dumnezeu (Teofori) şi mult folos aduce,, rugăciunea stăruitoare a dreptului”( Iacob V,16).
Martirologiile, sinaxarele şi calendarele pomenesc numele, sfinţenia şi ziua acestora. Ca mărturie avem sfinte moaşte cusute în sfântul Antimis, fără de care nu se poate sluji Sfânta Liturghie. Creştinii, de-a lungul veacurilor le-au socotit ca pe un odor de preţ:,,mai cinstite decât pietrele preţioase şi mai scumpe decât aurul”. După încetarea persecuţiilor sfintele moaşte au fost scoase din catacombe şi împărţite comunităţilor creştine de pretutindeni. Mare parte s-au rânduit în capitala Bizanţului (Constantinopol), care era considerat locul cel mai sigur de păstrare şi cinstire. Odată cu devastarea oraşului de către Latinii Cruciaţi (1204) şi căderea sub turci (1453), obiecte sfinte şi moaşte de sfinţi au luat drumul Apusului, fiind aşezate în relicvare sau ,,negustorite”.
Martirologiile, sinaxarele şi calendarele pomenesc numele, sfinţenia şi ziua acestora. Ca mărturie avem sfinte moaşte cusute în sfântul Antimis, fără de care nu se poate sluji Sfânta Liturghie. Creştinii, de-a lungul veacurilor le-au socotit ca pe un odor de preţ:,,mai cinstite decât pietrele preţioase şi mai scumpe decât aurul”. După încetarea persecuţiilor sfintele moaşte au fost scoase din catacombe şi împărţite comunităţilor creştine de pretutindeni. Mare parte s-au rânduit în capitala Bizanţului (Constantinopol), care era considerat locul cel mai sigur de păstrare şi cinstire. Odată cu devastarea oraşului de către Latinii Cruciaţi (1204) şi căderea sub turci (1453), obiecte sfinte şi moaşte de sfinţi au luat drumul Apusului, fiind aşezate în relicvare sau ,,negustorite”.
Istoricul sărbătorii
Sfântul Nicolae i se arată în vis unui preot din Bari, spunându-i să-l aşeze la adăpost de păgâni: „Mergi şi spune poporului acestuia şi la tot soborul bisericesc ca, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaştele mele şi, aducându-le aici, să le pună în această cetate a Bariului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; aşa voind Domnul Dumnezeul meu”. Folosindu-se de navigatorii veneţieni care ştiau drumul şi Biserica din Lichia, au săpat sub pardoseală unde era mormântul Sfântului. Moaştele purtate de preoţi pe braţe le-au dus la corabie şi mirul care curgea l-au pus în vase. După 28 de zile de călătorie, le-au aşezat la ţărmul mării în Biserica Sf. Ioan Botezătorul, în ziua de 9 mai 1087; unde a ieşit popor mult care a cântat cu soborul slujbe alese Sfântului Nicolae, ajuns la Bari. Cei care se atingeau de raclă se vindecau şi episcopul locului zideşte o Catedrală cu hramul Sfântului, ale cărui moaşte rânduite în acest loc se cinstesc încă de la anul 1098. Părticele sfinte vor ajunge la Veneţia, în Franţa, Rusia, Grecia. Mâna dreaptă a ierarhului Nicolae se găseşte la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti îmbrăcată în argint şi împodobită cu diamante. Este dăruită de domnitorul Mihai Viteazul, care o primise de la cardinalul din Bari. Să ne rugăm şi în această zi cu cântare de tropar: ,,În Mira, sfinte, sfinţitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind-o cuvioase, ţi-ai pus sufletul pentru poporul tău. Mântuit-ai pe cei nevinovaţi din moarte, pentru aceasta te-ai sfinţit ca un mare tăinuitor al harului lui Dumnezeu”.
Fii ai Învierii şi Prieteni ai Lui, sfinţii se roagă pentru noi şi săvârşesc minuni. Rugăciunile lor sunt în cădelniţele celor 24 de bătrâni în faţa tronului dumnezeiesc, mijlocind cererile noastre. ,,Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor" (Apocalipsa VIII,3-4).
Face o mare greşeală omul care se lipseşte de acest ajutor. Primii creştini au zidit Biserici pe moaşte, au cântat psalmi şi au făcut slujbe pe mormintele lor.
Hotărârea Sinodului VII ecumenic (787) este defintivă: ,,Domnul, Apostolii, profeţii, ne-au învăţat că trebuie să cinstim pe Sfânta Maică a lui Dumnezeu - care e mai presus decât toate puterile cereşti -, pe sfinţii îngeri, apostoli, profeţi, martiri, pe sfinţii părinţi şi pe toţi sfinţii. Ei s-au unit cu Hristos şi s-au sfinţit printr-Însul, găsindu-se astfel în jurul slavei dumnezeieşti, ei pot să ne ajute şi pe noi”.
,,Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”(Evrei XIII,7).
Pr.Iulian Zisu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii