Aniversări la Tomis în 2022 (I) În urmă cu 85 de ani – „înfăptuirea unei idei mari în cartierul românesc al Călăraşilor din Constanţa” - târnosirea Bisericii „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”

 
            Spre sfârșitul acestui an, sub semnul Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, o „răpede ochire” a momentelor evocatoare ce au marcat trecutul spiritual-civic al urbei și zonei noastre poate releva câteva momente ce merită – la prilej de împlinire a unor ani mai rotunzi, nemarcați public în zilele noastre – a fi readuse, totuși, în memoria celor de azi.
            Astfel, în urmă cu 85 de ani, într-o zi de blând brumărel, pentru creștin-ortodocșii constănțeni – mai cu seamă pentru locuitorii noului cartier, de dincolo de șoseaua-șanț a extremității nordice a orașului (ce se va numi bd. Regina Maria) – era o zi de mare praznic: se târnosea un mult dorit locaș al Domnului (într-un oraș cu foarte puțin biserici ortodoxe – 5-6 la acea dată), cu o arhitectură de pionierat în Țară, cum avea să releve Î.P.S.S. Patriarhul Miron Cristea, prezent la eveniment.
            Ecoul în Țară al impunătorului monument avea să fie pe măsură – presa vremii va consemna, pe larg, desfășurarea ceremoniilor (în prezența Patriarhului, a Înaltului locului, a unui emisar al regelui Carol al II-lea, a autorităților înalt-ministeriale și ale urbei), așa cum rezultă din materialul pe care reproducem întru desfătarea sufletească a enoriașilor și îmbogățirea informativă mai adecuată a iubitorilor de cultură și spiritualitate de astăzi.
 
------------------

 
Târnosirea bisericii „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Constanţa

ASISTENŢA

Cum s’a desfăşurat solemnitatea

Documentul bisericii

            Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, ridicatula acest sfânt şi dumnezeesc locaş în oraşul Constanţa, Cartierul Călăraşi şi s’a afiorosit sfinţilor de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, împăraţi Constantin şi Elena, în zilele Înălţatului nostru Rege Carol al II-lea, in al unsprezecelea an de glorioasă domnie a Maiestăţii Sale;
            Părinte duhovnicesc al României fiind Prea Fericitul D.D.Dr. Miron Cristea, întâiul patriarh al Sfintei noastre biserici ortodoxe, iar al eparhiei Constanţa (Vechiul Tomis şi Durostorul) P.S.D.D. Gherontie Nicolau, întâiul episcop ales Canonic, conform legii de reorganizarea bisericească şi în al unsprezecelea an de păstorie;

            Preşedinte al consiliului de miniştri şi ministru de interne fiind d. Gh. Tătarescu, ministrul al cultelor şi artelor Victor Iamandi, ministrul al justiţiei şi ad-interim la ministerul agriculturii şi domeniilor d. Vasile P. Sassu din Constanţa.
            Zidirea s’a început în luna octombrie anul mântuirei una mie nouă sute treizeci şi cinci, datorită evlaviei şi osârdiei consiliului municipal al Constanţei sub primariatul d-lui Horia P. Grigorescu şi al colaboratorilor săi, Scarlat Huhulescu, Scipio Vulcan, Maria Dumitriu-Castano, dr. Elena Botez, pr. Ion Roşculeţ, Dumitru P. Beloiu, Nicolae Negru, Gheorghe Tibacu, Leon Balin, dr. V. Vasilescu, Iosif Atanasiu, Ion Bulgărea, Alecu Zacmary, Ion Negulea, Aurel Tonca, Zainea Ichim, Gh.I. Popa, Vasile Lepădatu, Gheorghe S. Popescu, Ion St. Radovici, Ion Bentoiu, Cristu Frangopol, Alexandru Șteflea, Elena Botez, Ion C. Banciu, Ion Butucescu, Victor Fiacescu, Petre Caragea, Ion Berberianu, pr. Al. Moroianu, Eudoxie Sireteanu, Nicolae Pascu, Vasile I. Sassu, Nicolae Ștefan, Dumitru T. Sandu, Gheorghe Golea, după ingeniosul plan romano-bizantin, iscodit de tânărul arhitect al consiliului central bisericesc, d. Dimitrie Ionescu-Berechet.
            Antreprenori au fost d-nii: arhitect Gh. Andriescu şi Aristide Iacob.
            În Octombrie una mie nouă sute treizeci şi şapte s’a terminat.
            Pictura în fresco şi stil bizantin, s’a executat de către d-na Nina Arbore.
            Construcţia, mobilierul şi pictura au costat: 11.455.794 lei.
            Actul sfinţirei (târnosirei) s’au săvârşit, cu ritualul canonic, de P.S. Episcop Gherontie, înconjurat de clerul episcopal în ziua de şaptesprezece Octombrie, anul Domnului una mie nouă sute treizeci şi şapte, in prezenţa autorităţilor locale şi a mulţimei de credincioşi din Constanţa şi din judeţ.
            Veşnică pomenire ctitorilor sfântului locaş acestuia, amin.
            Scrisu-s’a acest document in patru exemplare, dintre care unul sʼa pus împreună cu sfintele moaşte şi aromatele în piciorul sfintei mese, unul se va păstra în arhiva municipiului cu titlu de ctitorie, unul s’a lăsat la oficiul eparhial, iar al patrulea s’a înaintat Sf. Episcopii.

CUVÂNTĂRILE

            „Sărbătorim astăzi înfăptuirea unei idei mari, realizarea unei opere monumentale a acestei frumoase biserici, aşteptată cu multă sete sufletească de aproape un şir de 17 ani, de credincioşii acestei parohii. Dar odată cu sărbătorirea acestui monument spritual, implicit sărbătorim şi pe autori, pe ctitorii ei. Municipiului Constanţa, i-a revenit cinstea şi fericirea de a fi marele ctitor al acestui sfânt locaş. Personal şi în numele Consiliului Parohial, mulţumesc fericitului primar, d-lui Horia Grigorescu, colaboratorilor domniei sale şi tuturor membrilor consiliului acestui municipiu care au pus în slujba cultului nostru ortodox tot sufletul domniilor lor ca să ne dea astăzi acest giuvaer de biserică aşa de preţios împodobit şi făcut cu mări sacrificii. Dumnezeu să-i ţie sănătoşi pentru binele obştesc. În același timp ţin să mulţumesc prea Sfinţitului Gherontie, Episcop al acestei de Dumnezeu păzite Eparhii pentru deosebita grijă ce a arătat bunului mers al lucrărilor întru desăvârşire acestui locaş, pe care astăzi a avut deosebita fericire să-l tărnosească, predăndu-mi-l în grija păstoriei mele, pentru care îmi voi depune toate silinţele să corespund chemărei mele păstorale.
            Mulţumesc deasemenea şi celor care prin meşteşugul, priceperea, concepţia şi talentul d-lor, şi-au dat silinţa muncind cu tot devotamentul pentru a ne da acest mândru sfânt locaş.
            Cu aceste gânduri rog pe bunul Dumnezeu să mă învrednicească a aduce la indeplnire înalta mea misiune”.

Cuvântarea P.Sf. Episcop Gherontie

            „Ideia creştină a întâmpinat rezistenţă şi a întâlnit adversari necruţători încă din clipa lansării ei în lume de către Fiul cu Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos. Sunt îndeobşte prea cunoscute, ca să le mai reamintesc cu de amânuntul acum, vrăjmăşiile din trecutul istoric îndepărtat ale păgânilor, mai ales, împotriva bisericii creştine.
Totuşi, doctrina creştină şi instituţia ocrotitoare şi păstrătoare a acesteia, biserica, au străbătut veacurile, temeluindu-se în vecinicie pe jertfa tuturor mucenicilor, care şi-au dat tot ce au avut mai scump, viaţa pentru ele.
            Biserica a văzut în desfăşurarea – de două ori milenară – a istoriei sale ridicându-se împotrivă-i şi duşmani implacabili, dar nu-i mai puţin adevărat că dacă «porţile iadului nu au biruit-o» a fost pentru că Dumnezeu i-a trimis la vreme şi proteguitori puternici.
            Păstrându-se pe linia trasată de iluştrii săi înaintaşi, Majestatea Sa Regele Carol al II-lea a binevoit, de la suirea pe Tron, să împânzească ţara cu biserici şi catedrale ortodoxe. Pentru aceasta îmi îngădui în aceste momente solemne a numi pe Majestatea Sa, Eu, arhiereul trimis în fruntea ortodoxiei din părţile dobrogene şi ale Ialomiţei, prin graţia lui Dumnezeu şi cu voia Marelui Rege Ferdinand I, nu numai «Voevod al culturii» precum este ci şi Voevod al credinţei ortodoxe româneşti, precum o dovedeşte prin gând şi fapte. Cu mare înţelepciune şi pricepere cu care M.S. Regele Carol II a fost dăruit cu prisosinţă de bunul creator, a intuit – ca şi Constantn cel Mare – şi întregul şir de Voevozi naţionali, sfârşind cu cei doi nemuritori Regi, ce L’au precedat – importanţa neasemuit de mare pentru un stat, în speţă pentru statul român a religiei creştine-ortodoxe. Într’adevăr concepţiile şi sistemele politice economice cele mai fericite nu vor fi în stare niciodată să aducă deplină mulţumire pentru norod, dacă nu au la temelie şi ideia religioasă, care este veşnicul insufleţitor spre mai bine, spre ideal, al popoarelor. Un neam fără credinţă religioasă este ca şi un trup fără scânteia divină a sufletului într’însul şi e menit periciunei. Numai prin religie, care e ruptă din eternitatea lui Dumnezeu se veşnicesc neamurile. Majestatea Sa a înţeles rolul acesta înalt al religiei şi ca un adevărat «Voevod al credinţii», cum mi-am permis a-L numi, a pornit, a presărat plaiurile ţării cu catedrale şi biserici măreţe care să fie tot atâtea cetăţi inexpugnabile ale sufletului românesc.
            Mărturisesc că sufletul meu este năpădit de o nespusă bucurie acum, când am avut fericitul prilej de a târnosi o nouă biserică în oraşul Constanţa. Sunt pe deplin bucuros fiindcă acest oraş în care întâlneşti – în mic –  aproape toate naţiile pământului cu diferitele lor credinţe, are nevoie de încă 6-7 lăcaşuri ortodoxe de închinăciune, care să fie aşa cum bine a spus d. profesor Nicolae Iorga cândva, ca nişte insule de românism – şi eu adaug: ca nişte oaze naţionale, în jurul cărora să se formeze puternice şi frumoase zone autohtone din mijlocul unei continue năvale a străinismului. Noi înşine ne-am străduit cu reduse mijloace de care dispune săraca Eparhie a Tomisului să aducem la bun sfârşit Palatul Episcopal, conceput în stil românesc, am reparat pe ici pe colo ctitoria nemuritorului Rege Carol I, astăzi Catedrala episcopală în oraşul nostru, am temeluit trei mănăstiri în cuprinsul eparhiei noastre care să fie cuiburi de pildă şi vie evlavie creştină şi ne-am ostenit a clădi cât mai multe biserici în Cadrilater, unde ar fi nevoie să se ridice, cu concursul binevoitor al autorităţilor civile, în fiecare sat o bisericuţă cât de modestă. În Dobrogea cosmopolită, lăcaşurile ortodoxe de închinăciune vor fi întotdeauna redute naţionale de cari se vor sfărâma toate valurile curenţilor subversivi şi ale oricărei tentative de înstrăinare a sufletului românesc.
            Exprim cu acest prilej de bucurie duhovnicească, vii mulţumim municipiului Constanţa, în frunte cu vrednicul primar Horia Grigorescu care a înţeles să întărească ortodoxia naţională în oraşul Constanţa prin ridicarea acestui frumos locaş dumnezeesc.
            Rugăm pe toţi binevoitorii şi conducătorii ţării să-şi arate preţioasa solicitudine şi faţă de Eparhia Constanţa şi biserica ei”.
            P.S. Sa îşi închee astfel cuvântarea: „Bucuria noastră creşte înmiit când părintele duhovnicesc al ţării Preafericitul nostru Pariarh, Domn Doctor Miron Cristea ne face onoarea, nu numai de a participa dar chiar de a sfinţi noul lăcaş al Domnului la Constanţa.
Trebue să-l fim recunoscători pentru acest părintesc gest şi să-L admirăm pentru energia tinerească pe care o desfăşoară în ocaziuni înălţătoare ca cele de alaltăeri şi de azi. Prea fericirea sa ca un alt Mihai, a pus alaltăeri un picior în Cetatea veşnică a românismului de la Alba Iulia şi azi altul în cetatea Tomitană pentru ca, cu aceasta, să arate lumii şi credincişilor noştri, că biserica ortodoxă română este una cu naţiunea şi prezentă, în mod activ, la toate manifestările patriotice şi religoase. Strigaţi, cu mine: Să ne trăiască!”

Cuvântarea d-lui primar Horia Grigorescu

„Cu ajutorul Domnului, cu înţelegerea şi sprijinul oamenilor de bine, s-au săvârşit astăzi târnosirea bisericii «Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena» durată pentru veşnicie în cartierul românesc al Călăraşilor din oraşul Constanţa.
            Pornită dintr’o înaltă încurajare – şi o întâmplare în vara anului 1934 – pun temelia acestui locaş voinţa şi sufletul de Mare Român şi de bun creştin, a Celui către care se îndreaptă aspiraţiunile şi nădejdiile neamului – biserica noastră vine să împlinească un gol şi să înfăptuiască dorinţa unui cartier întreg, lipsit până astăzi de mângâerea creştină a slujitorilor Domnului şi de nemărginita înţelegere împărtăşită a credinţei noastre strămoşeşti
îmi veţi îngădui, ca în numele consiliului comunal şi al populaţiunii acestui oraş, să vă aduc respectuoase şi însufleţite mulţumiri.
            Să vă mulţumesc, Sanctitatea Voastră, pentru marea cinste pe care ne-o faceţi de a reveni pe meleagurile colonizării româneşti, de a ne aduce cuvântul dragostei şi înfrăţirii în înalta calitate pe care o deţineţi în statul român.
            Să vă mulţumim Prea Sfinţite Gherontie, Episcop şi duhovnic al nostru, pentru oblăduirea pe care ne-aţi acordat-o întotdeauna
            Să vă mulţumim din tot sufletul domnule ministru Vasile P. Sassu pentru tot sprijinul cald şi hotărît pentru ocrotirea înţelegătoare pe care aţi dat-o intereselor acestei provincii şi ale acestui oraş, care nu va putea uita niciodată datoria de recunoştinţă, pe care a contractat-o pentru totdeauna faţă de domnia voastră.
            Să vă mulţumim, cinstiţi oaspeţi, pentru că cu bunăvoinţă şi frăţietate, v-aţi lăsat odihna spre a fi de faţă la bucuria noastră creştinească.
            Îngăduiţi-mi, ca, cu adâncă mulţumire şi recunoştinţă profundă pentru Cel de sus care ne-a prilejuit ceasurile zilei de astăzi să închinăm din toată inima, în sănătatea celor ce ne-au sprijinit, ne-au ocrotit şi ne-au îndrumate să închinăm în sănătatea domniilor voastre.
Să trăiţi!”

Cuvântarea Î.P.S.S. Patriarhul Miron

            Preasfinţite, cucernici preoţi, iubiţilor,
            Constanţa, această perlă a României, a acestei părţi de Marea Neagră, pe care cu o românească mândrie o putem numi marea noastră românească, este singurul port maritim al iubitei noastre ţări, şi ca toate porturile din lume, aşa şi portul Constanţa este expus in parte frământărilor economice şi influenţat de o mulţime de curente străine, de oameni veniţi din toate părţile lumii, şi aşa cum spunea Poetul:
            Şi cum vin cu drum de fier,
            Toate cântecele pier.
            La Constanţa nu este vorba numai de drum de fier, ci de alte drumuri mai depărtate, ce vin din toate colţurile lumii. Această înlesnire de comunicaţie aduce pe lângă alte lucruri şi diferite curente internaţionale, cari fac din frumoasa perlă, o Constanță internaţională. Şi cu cât sunt mai expuse comorile noastre sufleteşti în acest port, cu atât este datoria dv. mai mare ca vârtejul internaţional să nu poată pune stăpânire pe aceste comori.
            Multe lucrări economice şi gospodăreşti sʼau realizat în acest oraş şi constat cu bucurie că aci n’au dispărut pildele măreţe ale acelora cari în trecutul acestui neam şi-au îndreptat gândurile către Biserică şi Dumnezeu.
            Tot aşa constat cu bucurie, că cu toate frământările de fiecare zi de populaţia acestui oraş negustoresc, conducătorii voştri, s’au gândit şi la cele dumnezeeşti, ridicând această frumoasă şi monumentală casă a Domnului.
            Ţara noastră era altădată micuţă şi bisericile noastre ca nişte perle de proporţii mai mici, erau şi ele corespunzătoare trectului.
            Astăzi desvoltarea oraşelor noastre a căpătat aspecte noui. Capitala noastră e plină de blochausuri, clădirile acelea înalte, de proporţii americane, «Zgârie-nori».
            Aceasta fiind situaţia, bisericuţele noastre au rămas în umbră, din pricina acestor blochausuri.
            Se impune deci, din punct de vedere arhitectonic, ca cu cât clădirile particulare se ridică mai mult, să căutăm a da şi noi o înfăţişare mai impunătoare bisericilor noastre, pentru a le pune în raport cu înălţimea clădirilor înconjurătoare.
            Iată de ce vrednicul arhitect al Patriarhiei, d. Ionescu-Berechet, a căutat să dea un tip corespunzător, fără a părăsi nimic din unitatea arhitectonică bizantină, care a fost păstrată în bisericile şi mănăstirile presărate pe plaiurile ţării româneşti, păstrând estetica specifică construcţiilor româneşti.
            Aceasta este prima biserică rezultată din primele încercări ale acestui nou curent, şi stilul bisericii acesteia din Constanţa, vreau să-l dau ca pildă şi altor oraşe, inaugurând o eră nouă în arhitectonica bisericească.
            Am datoria duhovnicească să mărturisesc că biserica aceasta este una din acelea care mi-au adus mai multă mângâiere, pentru că de 45 ani, de când iau parte la târnosiri – de când m’am călugărit – nu am sfinţit o biserică cu mai multă plăcere. Este o biserică plină de frumuseţe: candelabrele de fier ferecat, lucrate cu deosebită măestrie, candelele minunate, picturile acestea executate cu atâta artă şi măestrie de mână de adevărat artist simţitor şi cunoscător al canoanelor bisericeşti.
            Constat de asemenea cu acest prilej, că parcă reînvie din nou sentimentul de jertfă pentru biserici, întrezărind aevea epoca marelui Voevod Constantin Brâncoveanu.
            Din informaţiile ce am avut acasă, am constatat că mulţi au luat parte la această măreaţă faptă.
            Eu care nu fac nici un fel de politică, vă zic că actualul guvern a înţeles, ca nici un altul să înzestreze sfânta noastră biserică, pentru a putea activa cât mai rodnic şi mai intens. De aceia se cuvine să mulţumim guvernului prezidat de d. Tătărescu. Aceasta o face guvernul cu sprijinul şi din îndemnul M.S. Regelui Carol II, care reprezintă o adevărată glorie în istoria tronului românesc, îndemnurile date de M.S. Regele şi guvern, au fost înţelese de cârmuitorii oraşelor şi judeţelor. Cinstire lor!
            Printre aceia cari au dat sprijinul lor moral pentru înfăptuirea acestei opere creştineşti pe care o sfinţim astăzi, este şi episcopul Gherontie şi prefectul Vasile Belu, iar realizarea părţii celei mai grele, zidirea acestei biserici, sub raportul ostenelilor celor mai mari, revine municipiului, care are în fruntea lui pe harnicul primar Horia Grigorescu. Câte nopţi şi zile de griji şi de odihnă, nʼa avut el, până să vadă înfăptuită acest măreaţă operă? Pentru aceasta se cuvine să-i exprimăm toată recunoştinţa noastră şi dispunem – Eu şi episcopul – ca numele lui şi al familiei lui să fie pomenit la Sfintele Daruri, atât cât va trăi în viaţă, cât şi după moartea lor.
            Acum, voi mame, să aveţi grijă să însufleţiţi copiilor voştri focul sacru al dragostei pentru biserică, pentru întărirea neamului...
            Şi acum, îmi vine în minte versurile lui Neniţescu – pare-mi-se fost prefect al judeţului Constanţa [în calitate de girant: august-noiembrie 1900; prefect al jud. Tulcea: 1897-1900]:
            Vântul dela miază noapte
            Nu şopteşte niciodată, blânde şoapte
            Ţării noastre.
            Dela Nord vin gânduri de anarhie, de distrugere a ordinei sociale. Voi, cari auziţi acest vânt pustiitor, să fiţi veşnic treji ca făclia aprinsă, şi de aci, de la marginea de ţară să reînviaţi şi să staţi în fruntea acestui curent de reînviere al vieţii bisericeşti, acum şi pururea şi în vecilor amin”.

PRAZNICUL

TOASTUL Î.P.S.S. PATRIARHULUI MIRON PENTRU M.S. REGELE

„Ridic paharul meu pentru Cel mai mare preste noi, pentru Regele Carol II, pentru a cărui înţelepciune, bărbăţie şi vioiciune de spirit şi cultură, şi Eu şi noi toţi, avem cea mai adâncă dragoste şi admiraţie.
Regele nostru, care nu este numai un om ce domneşte peste un popor, este o personalitate vrednică de toată admiraţia noastră a tuturor. Şi aceasta nu o spun în calitatea mea de sfetnic al tronului, ca ministru al bisericii româneşti, ci ca un omagiu adus vastelor sale cunoştinţe, aprofundate temeinic în toate domeniile.
            Am cunoscut în viaţa mea mulţi înalţi demnitari, regi şi împăraţi, dar nici unul nu poate fi comparat, sub raportul culturii sale temeinice şi vaste, în toate domeniile, cu M.S.Regele Carol II, care este un om rar.
            Vă rog dar pe toţi să vă alăturaţi sentimentelor mele şi să strigăm din tot sufletul şi toată inima: Trăiască M.S. Regele Carol II şi întreaga Familie Regală”.

Cuvântul d-lui V.P. Sassu

Telegrama d-lui Victor Iamandi

            Bucureşti, 16 Octombrie 1937. Regretând că fiind bolnav şi obligat a nu părăsi casa, nu pot lua parte la solemnitatea sfinţirii bisericii catedrale din frumosul dvs. oraş, înjuraţi cu atâta râvnă şi pricepere mele mulţumiri pentru amabila dvs. invitaţie – şi să vă felicit din inimă, pentru larga şi impresionanta activitate pe care de patru ani o desfăşurat cu atâta râvnă şi pricepere pentru prosperitatea şi înălţarea Constanţei.