Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:36 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Armata Română și Casa Regală a României” – sesiune științifică și volum cu participări constănțene sub auspiciile Arhivelor Militare Naționale și a Depozitului Central de Arhivă (Pitești)

ro

01 Aug, 2022 09:45 3634 Marime text

 
La mijlocul săptămânii trecute, Pitești a fost, preț de două zile (25-26 iulie), capitala Istoriografiei Române – zeci de slujitori și iubitori ai lui Clio, militari și civili, au marcat printr-o reuniune științifică (devenită, anual, tradițională), și într-un cadru ospitalier deosebit de agreabil (în Aula Universității din Pitești), Ziua Arhivelor  Militare.

De ce la Pitești? – aici se află de aproape o jumătate de veac (din 1973) Depozitul Central de Arhivă al Arhivelor Militare Naționale Române, instituție ce adăpostește un tezaur documentar inestimabil al Țării; și care se constituie într-un izvor istoric de neprețuit întru cercetarea și scrierea istoriei noastre naționale, mai ales în componenta și din perspectiva ei militară.


 
Anul acesta, tradiționala reuniune științifică anuală de la Pitești, anume Sesiunea Națională de Comunicări Științifice dedicată Zilei Arhivelor Militare, a avut drept temă centrală Armata Română și Casa Regală a României, alegere tematică dedicată Centenarului Încoronării de la Alba Iulia (15 octombrie 1922), respectiv a regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari.
 
În prezența invitaților din Capitală și mai multe județe, a oficialităților locale și ostășești naționale(între care comandor Iosif Bencze, director adjunct în Statul Major al Apărării, și colonel Liviu Corciu, șeful Arhivelor Militare Naționale Române), a veteranilor de război și a reprezentanților răniților recent în teatre de operațiuni, a arhiviștilor și oamenilor de cultură argeșeni, au avut loc:
 
vernisarea Expoziției fotodocumentare „Armata Română și Casa Regală a României”; înmânarea (de cătrecol. ing. Marian-Marius Olteanu, comandatul Depozitului Central de Arhivă, și dr. expert-arhivist Iulian Stelian Boțoghină) a unor Diplome unor slujitori ai arhivisticii, cercetării și scrisului istoric și a unor instituții(între care și Muzeului Național al Marinei Române din Constanța);
 
prezentarea (de către fostul șef al Depozitului Central de Arhivă,col.dr. Alexandru Oșca) a volumelor 3 și 4 dintr-un corpus documentar cu totul aparte, Casa Regală a României în cronicile „neoficiale” ale „Monitorului Oficial” 1866-1877/730 + 800 pp./;
 

prezentarea amplului volum de comunicăriArmata Română și Casa Regală a României. Studii și articole prezentate la Sesiunea națională de comunicări științifice dedicată Zilei Arhivelor Militare. Pitești 26 iulie 2022 (Statul Major al Apărării. Arhivele Militare Naționale Române. Depozitul Central de Arhivă), Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila, 2022 /558 pp.; il., facs., h./;
 
prezentarea desinteze– dat fiind includerea lor în corpul volumului amintit –ale unora dintre comunicări (parte a Sesiunii Științifice moderată de cunoscuții slujitori ai Musei Clio, profesorii Petre Otu, Alexandru Oșca, Silviu  Miloiu).
 
Câteva cuvinte, în acest cadru, despre substanțialul volum al Sesiunii; să arătăm:
 
mai întâi, meritul coordonatorilor(general-maior Corneliu Postu, comandor Iosif Bencze, colonel inginer  Marius-Marian Olteanu) și al Colectivului redacțional(Doina Anghel, dr. Iulian-Stelian Boțoghină, dr. George-Daniel Ungureanu) – și cu deosebirealexpertului-arhvist Doina Anghel, ce s-a însărcinat cu ducerea la bun sfârșit a „operațiilor tehnico-editoriale” –, prin efortul cărora participanții au avut surpriza de a fi întâmpinați (fapt rarisim în vremurile de azi – nota bene: în urmă cu o lună, la reuniunea colocvial-științifică, devenită și ea tradițională, organizată de profesorul Valentin Ciorbea la Mănăstirea Dintr-un Lemn din Vâlcea, invitații au fost întâmpinați, și ei, cu numărul tipărit, pe acest an, al anuarului „Misiunea”) cu „volumul pe masă”;



 
apoi, enumerarea autorilor celor nu mai puțin de 59 de studii(precedate deCuvânt înainte, al gen.-mr. Corneliu Postu, și Armata Română și regii României, al Înalt Prea Sfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului) – de la seniori recunoscuți ai Musei Clio, la mai tineri cavaleri și slujitori ai ei, nume cunoscute în cadrul Istoriografiei Naționale –, anume:col. (rz) dr Mircea Tănase, Sergiu Balanovici, dr. Victor Martin și Simona Martin, Lucian Drăghici, prof. bibliotecar Răzvan Silviu Rudi, prof. univ. dr. habil. Silviu Miloiu, prof. Nicolae Doru Berbec, dr. Viorel Gheorghe,, dr. Laura-Antoaneta Sava și dr. Iulian Stelian Boțoghină, col. (rz.) dr. Constantin Moșincat, dr. Cornel Popescu și dr. Cornel Țucă, dr. Leontin-Vasile Stoica, dr. Laurențiu Chiriac, dr. Luminița Giurgiu și dr. Teodora Giurgiu, prof. univ. dr. Petre Otu, prof. univ. dr. habil. Sorin Liviu Damean, Elena Zîrnă și lt.col. Laurențiu Stanciu, plt.adj. șef Eugen-Dorin Spătaru, dr. Sorin Cristescu, Daniel Silviu Niculae, conf. univ. dr. Florian Bichir, dr. George-Daniel Ungureanu, Laurențiu Mioc, drd. Viorica Preda, prof.dr. Dragoș Curelea, dr. Adrian Deheleanu, maistru militar de marină (rz.) Petre Maravela, prof. Vasilica Manea, col. (rtr.) prof. univ. dr. Alexandru Oșca, dr. Irina Weiner-Spirescu, drd. Marian Alin  Pîrvu, Aurel Dragoș, dr. Ion Rîșnoveanu (absolvent al Specializării ISTORIE din cadrul Universității „Ovidius”; cercetător științific III la MuzeulMilitar Național „Regele Ferdinand I” din Capitală), col. dr. George-Octavian Toma, prof. drd. Daniela Curelea, dr. Narcis Dorin Ion, dr. Nicolae Teșculă, col. ing. Marius-Marin Olteanu, Roxana Niculoiu și dr. Cristina Boțoghină, conf. univ. dr. Aurelian Chistol, Nicolae Barbu-Dragu, comandor (rz.) prof. univ. dr. Jipa Rotaru, dr. Alin Spânu, Tiberiu Tănase, Doina Anghel, Tiberiu Tănase, lt.col. Cătălin Nichita, mr. Cătălin-Gheorghe Manole, Dan Ramf,Silviu B. Moldovan, dr. Dan-Simion Grecu, plt.adj.pr. Ion Tudor, dr. Laura Cornea (absolventă a Specializării ISTORIE din cadrul Universității „Ovidius”; director al Direcției Arhivă Centrală din cadrul CNSAS), lt.cdor.av. (rz.) Gheorghe-Ion Vaida; respectiv, menționarea prezenței și a 5 studii, semnate de autori – cunoscuți și ei –  constănțeni: dr. Lavinia Dumitrașcu, Despre Dobrogea: armata terestră și marină în paginile „Gazetei Transilvaniei” 1878-1895 (pp. 51-59); comandor (rz.) dr. Marian Moșneagu, Căpitanul Gheorghe Nicolaiasa – un combatant victorios pe frontul culturii naționale (pp. 82-85); dr. Gabriel-Felician Croitoru, Un ofițer al armatei regale. Colonelul Gheorghe Antoniu (pp. 234-264); dr. Andreea Atanasiu-Croitoru, Realizări ale marinei regale române reflectate în discursurile generalului Paul Teodorescu, ministrul aerului și marinei (pp. 452-464); prof. univ. dr. Stoica Lascu, Jertfa soldatului român pentru neam și țară: eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei (vara anului 1941) –  în lumina cercetărilor istoricului Alesandru Duțu (pp. 519-529).
 
Reuniunea național-științifică – împreună cu volumul tipărit – a arhiviștilor militari de la Pitești, excelenta ei organizare, se constituie, și la această ediție, într-un jalon semnificativ al calității și profesionalismului Istoriografiei române de azi.

Citește și:

210 ani de la Pacea de la București (16/28 mai 1812)Sfârtecarea națională-teritorială a teritoriului românesc - Anexarea de către Imperiul Rus a teritoriului de est al Moldovei - Basarabia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii