Boboteaza în tradiţia populară şi în credinţa Bisericii

Când obiceiurile ajung în tradiţia populară şi se împletesc cu bucuria Sărbătorii sau a Praznicului,  înseamnă că  se poate vorbi despre religiozitate. Etnologii şi culegătorii de folclor au surprins acurateţea şi semnificaţia obiceiurilor, care nu înlocuiesc sau completează Sfânta Tradiţia, ci stau doar în preajma ei.
 
Bătrânii noştri au ascultat Evanghelia şi au păstrat-o până-n veci.
 
,,Şi iată glas din ceruri zicând: ,,Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". (Ev. Matei III,13-17).
 
Şi se crede, că îngerii coboară, iar fetele aşteaptă să li se împlinească visul. Pare un ritual învechit, dar măritişul este dorit, aşa că un fir de busuioc aşternut sub pernă, peste noapte poate împlini ,,ursitul”! Şi tot acum, unii spun, că poţi afla cum va fi vremea şi cât de roditor este pământul.
 
Apa întreţine viaţa şi Agheasma Mare aduce mult Bine, căci vindecă şi bolile. Dacă Boboteaza nu ar produce şi azi miracolul, obiceiurile şi credinţa populară nu ar fi transmis bucurie şi  speranţă.
 
Apa Sfântă este ca ,,Apa cea Vie”, care nu se strică niciodată. Şi astfel s-au brodat peste generaţii, crâmpeie din ,,vatra străbună” care dau putere şi convingere creştinului să aştepte cu lumânarea aprinsă în prag: „Chiraleisa!”
 
În Ajun începe pregătirea  pentru sărbătoarea numită popular ,,Bobotează”, care este una a Epifaniei, a purificării.
 
Prin apă se  petrece curăţirea ,,firii” care iese din apele morţii şi se întoarce la izvoarele vieţii.

 
Icoane, prapuri, alai şi ,,comunitatea”, care pleacă în procesiune: la fântâni, ape curgătoare, la Dunăre şi Mare.
 
Şi pentru că eram obişnuiţi cu gerul Bobotezei, crucile de gheaţă aduc atmosfera Sărbătorii cât mai aproape de amintirile copilăriei noastre, când omătul era mare, derdeluşul plin şi ,,crăpau pietrele de frig”.
 
Indiferent cum este timpul se transmite acelaşi mesaj: Dumnezeu se arată lumii!
 
Oamnenii credincioşi aşteaptă şi trăiesc momentul! Vin cu vase curate  şi sticle ca să guste din Apa Vieţii, şi o duc acasă.
 

Străzile şi casele răsună: ,,În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie!” (tropar).
 
Preotul cu epitrahir, Sfânta Cruce şi busuioc, stropeşte cu Agheasmă Mare casa şi toată ograda. În Ajun mâncarea este de post, iar gospodinele pregătesc pentru ziua de Bobotează o masă îmbelşugată. Risipă nu se face, iar firimiturile sunt puse prin grădini: la pomi şi la viţa-de-vie. Se stropesc cu Agheasmă animalele din grajduri, fânul, brazda şi sămânţa pământului, pentru ca anul agrar să aducă roade.
 
An de an vine Boboteaza!
 
Este cuviincios şi frumos ca să ai haină de sărbătoare, iar în unele părţi ale Ţării gospodarii se îmbracă în costume naţionale.
Busuiocul nu lipseşte din ritual, fiindcă este floarea Bisericii pe care o găsim în Bizanţ, la curtea împăraţilor şi originea lui coboară în străvechi, iar floricelele îşi iau parfumul  din Crucea Domnului.
 
Că a fost o vreme, când Sf. Împărăteasă Elena căutând Crucea Mântuitorului, din depărtare a îmbiat-o mirosul de busuioc, găsind acel Loc Sfânt. Şi s-a păstrat ,,povestea” din bătrâni, că rădăcinile de busuioc creşteau din Crucea lui Iisus.
 
Şi dacă lumea Vechiului Testament avea isopul (psalmul 50, 8), noi păstrăm busuiocul.
 
Totul se sfinţeşte şi cel credincios crede că natura este parte din viaţa lui, şi trebuie s-o păstreze pentru că este darul lui Dumnezeu. Dacă suntem atenţi la  simbolismul obiceiurilor de Bobotează, veţi vedea că ele transmit acea grijă pentru mediul înconjurător, pentru că fără Sfinţire totul s-ar termina!
 
Acum chiar şi ouăle de cuc plesnesc şi puii îşi iau zborul, animalele simt astrele mai aproape, iar porumbeii urcă în văzduh. 
 
Preotul cu busuiocul şi Sf. Cruce în mână sfinţeşte poporul drept-credincios cu Agheasma Mare, iar creştinele torc fuior de cânepă,  pe care îl dau după Sf. Cruce ţinută  în mână de părinte.
 
Şi se zice, că din acest fir de cânepă, Maica Domnului ţesea Cămaşa lui Hristos.
 
Firul are explicaţii ritualice, căci duce în adâncul pământului, ca cei plecaţi pe tărâmul celălaltă să recunoască drumul spre Lumină.
 
Sărbătoarea Bobotezei este una a începuturilor şi a Teofaniei. Este încă un timp al prorocirilor, se colindă şi aflăm dacă anul va fi îmbelşugat, iar grupuri de copii vestesc sosirea preotului, strigând  de trei ori: Doamne miluieşte!
 
Aceste datini capătă sensul unei vestiri, pentru că preotul însoţit de gospodari merge pe la case cu lumânări aprinse. Înainte de aprinderea focului se strânge cenuşa din sobă, pentru a fi păstrată până la primăvară, când se presară pe câmp pentru  o recoltă bogată. În seara zilei de 6 ianuarie tinerii merg cu ,,Iordănitul”, adică stropesc simbolic casele pe care le colindă, pentru a aduce noroc.  ,,Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul...” (Facerea II,10).
 
Sunt întâlnite şi obiceiuri precreştine de alungare a duhurilor rele, stropirea sau scufundarea în apa râurilor sau a lacurilor, dar şi aprinderea focurilor, bǎtutul clopotelor ca să se deschidă cerurile.
 
Domnul când intră în Iordan, ,,se spune” că pietrele se sfărâmă şi ,,necuratul”  fuge înspăimântat.
 
În alte zone ,,se păzesc  fântânile”, datină  la care participă tot satul, sau cum este ,,scufundarea crucii”.
 
Crucea este aruncată în izvorul care se află în peşteră şi  dacă după slujba de sfinţire nu iese la suprafaţă, cineva coboară pentru a o aduce.
 
Găsirea Crucii prevesteşte rodnicia şi primăvară ploioasă, iar vara este caldă. Dacă izvorul aduce repede Crucea la suprafaţă, vor avea ploi abundente şi cel care prinde Sf. Cruce înotând în apele reci, o să fie sănătos. Toate aceste obiceiuri au un simbolism aparte: acela al intrării în apă, al coborârii în adâncuri, pentru a găsi izvorul primordial al Vieţii: Treimea Sfântă!
 
,,Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”. (Facerea I, 2).