Călători străini prin Dobrogea (C) - William Wittman (Marea Britanie/Anglia) - galerie foto

William Wittman a fost membru al Colegiului Regal de Chirurgie din Londra. În 1798 a fost inclus în misiunea militară britanică trimisă în Imperiul Otoman în urma invadării provinciei otomane Egipt de către generalul francez N. Bonaparte. După evacuarea corpului expediţionar francez, Wittman a părăsit Egiptul şi a ajuns la Constantinopol/Istanbul la 18 mai 1802. El a părăsit capitala otomană pe uscat şi a ajuns în oraşul dunărean Rusciuk (azi, Ruse, în Bulgaria) la 1 iunie.
 
Din cauza raidurilor devastatoare ale rebelului Pasvantoglu (Pazvante), paşă de Vidin (azi, în Bulgaria), Wittman a renunţat să mai treacă prin Țara Românească şi s-a îmbarcat pe un vas comercial şi de pasageri austriac spre portul moldovenesc Galaţi. Cu această ocazie, a tranzitat şi Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reşedinţa în oraşul dunărean Silistra.
 
Chirurgul şi-a publicat memoriile de călătorie în 1803, la Londra, cu titlul Travels in Turkey, Asia Minor, Syria and across the Dessert into Egypt during the years 1799, 1800 and 1801, in company with the Turkish army and the British Military Mission. Această ediţie a fost folosită de Institutul „N. Iorga“ pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea.
 
Medicul englez a navigat, în perioada 5-8 iunie, pe următoarea rută dobrogeană: Tortokai/Turtucaia - Silistra - Rossovat/Rasova - Sooda/Seimeni - Chekerge/Chichirgeaua - Hârşova.
Turtucaia (azi, Tutrakan, în Bulgaria) era „un oraş foarte romantic“. Dealurile din jur erau acoperite de vii şi păduri cu „un aspect foarte plăcut şi pitoresc“. La marginea localităţii funcţionau şapte mori de apă, fiecare susţinută de câte două bărci, astfel de instalaţii existând „pretutindeni“ pe fluviu.
 
Alţi călători străini care au trecut prin Turtucaia în secolele XV-XVIII: cavalerul burgund (Franţa) W. de Wavrin (1445/Călători IV), ambasadorul englez W. Paget (1702/XLVI), solul otoman Resmi Ahmed (1765/LXVI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), abatele italian L. Spallanzani (1786/LXXXVI) şi călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s).
 
La vreo 4 mile (o milă nautică engleză = 1.852 m) de oraş, vasul a eşuat timp de o oră pe una dintre insuliţele „presărate în număr mare“ în apropierea malurilor Dunării, cu o lungime de maximum 1,5 mile (o milă terestră engleză = 1.609 m).
 
Călătorii au putut observa fumul ce se ridica dintr-un sat, presupus a fi atacat de tâlharii „de care ţara este bântuită“. Pentru a putea trece de Silistra, un ofiţer din echipaj a debarcat cu permisul de liberă trecere acordat la Belgrad de către Pasvantoglu, dar a trebuit să revină a doua azi pentru a primi altul „trebuincios“. În plus, la bord s-au urcat pentru protecţie trei soldaţi turci din garnizoana fortăreţei „de mică importanţă“. Oraşul avea o suprafaţă „neînsemnată“ şi se afla într-un „ţinut frumos şi roditor“. Ca şi la Turtucaia, şi aici funcţionau mori de apă, iar dealurile apropiate erau acoperite de vii şi pomi. Cele mai importante clădiri ale urbei erau cele 14 moschei, în timp ce casele erau „tot aşa de prăpădite“ ca şi acelea „din cea mai mare parte“ a oraşelor turceşti.
 

Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XVIII: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC) şi călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s).
 
Turtucaia şi Silistra au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Mai departe, englezul a văzut un alt sat „în flăcări“ şi a fost impresionat de „un mare număr“ de bărbaţi, femei şi copii refugiaţi pe ţărm cu harabalele (căruţe), vitele şi oile salvate. Căpitanul vasului care venea de la Viena era grec şi cei 12 membri ai echipajului erau români. Construcţia acestui tip de corabie dunăreană era „într-un fel ciudată“: 120 de picioare (un picior englezesc = 30,5 cm) lungime şi 18 lăţime, cu un acoperiş de 20 de picioare lungime pe mijloc, care proteja mărfurile exportate în Moldova. De altfel, aceste vase erau „atât de mult încărcate“, încât se afundau „adânc“ în apă. Deoarece erau lipsite de pânze, ambarcaţiunile navigau lângă ţărm, fiind manevrate cu 12 vâsle mijlocii la provă şi alte patru „foarte mari“, de 40-50 de picioare, la prova şi la pupă, acestea două din urmă îndeplinind funcţia cârmei.
 
Wittman se mulţumeşte să descrie Rasova (azi, comună în judeţul Constanţa) ca un „orăşel“. Prin Rasova au trecut şi alţi călători străini în secolele XVIII - XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX).şi lordul Bentinck (1801/XCIX).
 
Sooda era „un sătuc“, identificat cu probabilitate de istoricii de la „N. Iorga“ cu comuna Seimeni din judeţul Constanţa.

Chichirgeaua era un „sat“, azi, dispărut, situat la vărsarea râului cu acelaşi nume în Dunăre.
Şi Hârşova era „un orăşel“, unde călătorii au coborât să aprovizioneze cu alimente. Localitatea era apărată de „o mică şi neînsemnată fortăreaţă“, atacată de ruşi „acum vreo unsprezece ani“, când ar fi murit „optzeci de mii“ de turci. Conform cercetătorilor de la „N. Iorga“, medicul confunda războiul din 1768-1774 cu cel din 1787-1791, mareşalul rus P. Rumianţev obţinând aici o mare victorie în 1773.
 
Prin Hârşova trecuseră în secolele XVI - XVIII şi alţi călători străini: sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul turc Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), nobilul sol polonez F. Orlik (1722/LV), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV) şi căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX) şi M. Gruneweg (1584/XCIV.3; 1586/XCIV.4).
 
Predecesorii britanici ai lui Wittman din secolele XVI-XVIII au fost englezi, cu excepţia scoţianului J. B. of Antermony: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), lady Craven (1786/LXXXIII), ofiţerul de marină W. Smith (1792/XC), cărturarul W. Hunter (1792/XCI), mineralogul E. Clarke (1800/XCVIII) şi lordul Bentinck (1801/XCIX).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XVIII: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s) şi mineralologul E. Clarke (1800/XCVIII).
 
Surse foto:
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
https://www.agero-stuttgart.de/
http://artindex.ro/
http://4.bp.blogspot.com/
//www.ziuaconstanta.ro/
https://destepti.ro/
http://www.info-delta.ro
https://ro.wikipedia.org/
 
Documentare: 
 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004.

http://www.anticariat-unu.ro
https://clasapalatina.files.wordpress.com/
https://archive.org