Călători străini prin Dobrogea (CLVI) - Baronul O'Brien (Marea Britanie - Irlanda) - galerie foto

Patrick O'Brien (1823-1895) s-a născut la Dublin, în familia omului de afaceri şi politicianului liberal Timothy O'Brien. Tatăl a fost ales primar al capitalei irlandeze în 1844 şi 1849 şi în 1846 în parlamentul britanic, fiind ridicat la rangul de baron după vizita reginei Victoria în Irlanda în 1849. Unicul copil al familiei O'Brien a absolvit dreptul în 1843 la Trinity College din Dublin. În iulie 1852, el a fost ales deputat liberal în Camera Comunelor.
 
După ce a călătorit prin Italia, irlandezul a ajuns la Constantinopol/Istanbul în vara lui 1853, când armatele ruseşti au invadat Principatele Române aflate sub suzeranitatea sultanului, declanşând astfel Războiul Crimeii (1853-1856). La întoarcere, el a călătorit pe Marea Neagră şi pe Dunăre până la Giurgiu.
 
Călătoria pe Dunăre devenise posibilă în urma victoriei Rusiei ţariste împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829, când ţarul a anexat şi Delta Dunării. Chiar în 1829, s-a înfiinţat la Viena compania de transport fluvial cu nave cu aburi „Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft“, care opera pe distanţa Viena - Galaţi. În 1833, a fost înfiinţată la Trieste (azi, în Italia), după modelul firmei britanice Lloyd, compania de transport cu nave cu aburi „Österreichischer Lloyd“, care opera pe ruta Galaţi - Constantinopol/Istanbul.
 
O'Brien şi-a publicat în 1854, la Londra, memoriile de călătorie, cu titlul Journal of a residence in the Danubian Principalities in the autumn and winter 1853. Institutul „N. Iorga“ a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
 
Irlandezul a călătorit pe următoarea rută dobrogeană: Sulina - Hârşova - Cernavodă - lac Carasu - Burlac - lac Siutghiol - Constanţa - Poarta Albă - Veteranu - Rasova - Silistra.
 
În septembrie 1853, vaporul austriac „Ferdinando I“ a plecat din capitala otomană şi după escala la Varna (Bulgaria otomană) a ancorat la o milă (o milă marină = 1.852 m) de gura Sulina, deoarece adâncimea barei (pragul de nisip) era de „doar şase picioare (un picior = 0,3 m)“. De altfel, peisajul „presărat“ cu epave era „dezolant“, câţiva bărbaţi aflaţi într-o barcă încercând să recupereze marfa aflată într-un vas eşuat în ziua precedentă. Pentru a ajunge la vaporul aflat dincolo de bară, pasagerii s-au urcat într-un barcaz cu pânze remorcat de o barcă cu pânze şi cu şase vâsle.
 
După o oră, ei au sosit în oraşul Sulina, format dintr-un şir dublu de case de lemn cu etaj pe piloni. Locuinţele erau înconjurate de bălţi de apă „puturoasă“, astfel că zona „duhneşte de febră“ în timpul verii, iar iarna era „aproape de nelocuit“ din cauza frigului. Populaţia era alcătuită din piloţi, pescari, cârciumari şi proprietari de ambarcaţiuni de transbordare, „câţiva“ soldaţi ruşi şi „unul sau doi preoţi greci“ (denumire generică pentru ortodocşi dată de catolici şi protestanţi).
 
Pe fluviu era ancorate „mai bine“ de 200 de vase, unele de trei luni! Din luna iunie, aproape orice tentativă de a ieşi în Marea Neagră fusese „fatală“. La gura fluviului staţionau o canonieră (navă de luptă fluvială) şi o navă de dragaj rusească, care părea nefolosită având în vedere noroiul ce o acoperea şi aspectul „murdărit şi părăsit“. Conform acordului de pace de la Adrianopol din 1829, insulele Deltei trebuiau să fie nelocuite, dar Rusia construise o staţie de carantină pe insula Letea şi una pe insula Sf. Gheorghe, unde construiseră şi „micul oraş Sulina“, care, de fapt, este atestat de sursele medievale bizantine şi genoveze.

 
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), colonelul rus I. Botianov (1846/CXLII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi contele englez Carlisle (1853/CLV).
 
Braţul Sf. Gheorghe era nefolosit de nave, deoarece nu se făcuseră măsurători exacte şi nu fuseseră plasate geamanduri. O'Brien menţiona că adâncimea sa minimă era de 12 picioare şi că cea de la bară era între 7 şi 14 picioare, considerând că acest canal „poate deveni navigabil“.
 
Braţul Kilia/Chilia era în întregime „navigabil“, „însă fiind în stăpânirea Rusiei“ nu era „frecventat“ de navele străine.
 
Irlandezul sublinia încălcarea Tratatului de la Viena din 1815, prin care marile fluvii europene trebuiau să fie deschise comerţului internaţional, şi avertiza că, „din nepăsare sau în mod intenţionat“, Dunărea „va fi curând complet închisă“. El amintea că, deşi Austria acceptase ca navele sale să plătească Rusiei o taxă pentru întreţinerea gurii Sulina, Moscova nu se achitase de această obligaţie.
 

Politicianul britanic recunoştea că Anglia era „cea mai interesată“ pentru întreţinerea gurilor Dunării şi „numai ea“ a arătat „o dorinţă sinceră şi constantă“ în acest sens. O'Brien menţiona că valoarea exporturilor şi importurilor derulate prin porturile Galaţi (Moldova) şi Brăila (Ţara Românească) se ridicase în 1851 la 1.982.836 de lire sterline, negustorii şi navele britanice având „cea mai mare contribuţie“ în acest comerţ. El concluziona că era „datoria“ guvernului britanic să-şi folosească „influenţa“ pentru a îndepărta „obstrucţiile“ din calea liberei navigaţii la gurile Dunării.
 
După ce s-a îmbarcat la Galaţi pe vaporul companiei dunărene, irlandezul a observat de-a lungul „ţărmului bulgar“ (dobrogean) al Dunării „mici“ tabere şi puncte de observaţie turceşti, între care patrulau „mici“ detaşamente de cavalerie.
 
Alţi călători are au folosit denumirea Bulgaria pentru Dobrogea: prizonierul cruciat german J. Schiltberger (1425?1427/III), cavalerul burgund/francez W. de Wavrin (1445/IV), călugărul rus V. Gagara (1637/26), prizonierul german N. Schmidt (1651/XXXIII), medicul german din armata rusă J. Minderer (1773;1774/LXX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrzanoeski (1780/LXXVI), lady Craven (1786/LXXXIII), englezul W. Hunter (1792/XCI), contele francez din armata rusă de Langeron (1809/CI), locotenentul rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), englezul E. Spencer (1836/CXVII), geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi contele englez Carlisle (1853/CLV).
 
La Hirsova/Hârşova era vizibilă „o armată turcească“ şi „mai multe“ baterii de artilerie. Printre soldaţii din oraş, călătorul a remarcat „fustanela şi armele splendide ale albanezilor“.
 
Prin Hârşova trecuseră în secolele XVI - XIX şi alţi călători străini: sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul turc Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), nobilul sol polonez F. Orlik (1722/LV), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV) şi căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), M. Gruneweg (1584/XCIV.3; 1586/XCIV.4), medicul.britanic W. Witmann (C/1802), contele de Langeron (1809/CI), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV) şi preotul englez C. Elliot (1835/CXV), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), filologul german J. Petermann (1852/CLIII) şi paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV).
 
Și în oraşul Tchernavoda/Cernavodă staţiona „o puternică armată turcească“, cu „fioroşii“ albanezi şi „temuta“ artilerie aşezată în spatele zidului cu şanţuri de apărare. „Mai multe“ mori funcţionau pe Dunăre, pescarii îşi reparau pe mal plasele şi bărcile lungi asemănătoare cu canoele, în timp ce femeile treceau „cu greutăţi pe cap“ şi ţăranii lucrau „din greu“ câmpul.
 
Utilizarea morilor la Dunărea de Jos a mai fost menţionată de: francezul de Pavie (1585/XV), olandezul van der Does (1597/XX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1651-1670/XXXVIII.1; XXXVIII.5.B; XXXVIII.6.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), clericul catolic ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), austriacul G. Lauterer (1782/LXXV), ofiţerul austriac K. von Titelsberg (1783/LXXVIII), francezul d Hauterive (1785/LXXXII), englezul W. Witmann (1802/C), generalul rus de origine estoniană F. Berg (1826/CV), francezul X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII) şi paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV).
 
Prin Cernavodă au mai trecut în secolele XVII-XVIII şi alţi călători străini: cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVI.F), diplomatul maghiar transilvănean curut M. Kelemen (1738/LVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), negustorul german J. Lebprecht (1786/LXXXIV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch (1843/CXL), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII).
 
La o jumătate de milă de localitate se vărsa în fluviu râul Cernavodă, de la gura sa până la Marea Neagră fiind o distanţă de 32 de mile. O'Brien aminteşte aici de proiectul construirii canalului Cernavodă-Constanţa în scopul evitării pericolelor „tot mai mari“ pentru navigaţia la gurile Dunării. În acest sens, el menţionează existenţa unui raport realizat „nu de mult“, dar care nu fusese publicat.
 
Proiectul construirii unui canal Dunăre - Marea Neagră a fost menţionat şi de alţi călători europeni din deceniile patru şi cinci ale secolului XIX: botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul de marina britanic A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), botanistul prusian K. Koch (1843/CXL), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI) şi mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII).
 
De aceea, politicianul britanic a decis să observe personal terenul dintre Dunăre şi Marea Neagră.
 
El a început mergând pe cursul râului Carasu, care era o apă „rapidă“ ce se vărsa în Dunăre izvorând din lacul Carasu.
 
Lacul Carasu era de fapt „un şir de lacuri“ întinse pe 10 mile, a căror adâncime trecea rar de 12 inch (1 inch = 2,5 cm).
 
Lacul Carasu a fost menţionat în secolele XVI-XIX şi de: cărturarul olandez J. vand der Does (1597/XX), negustorul german M. Gruneweg (1582/XCIV.1) vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII).
 
După ce a trecut de satul Kuziel, neidentificat, călătorul a ajuns la satul Bourlack/Burlac, situat la 4,5 ore distanţă de Cernavodă şi 3,5 ore de Constanţa.
 
Localitatea Burlac, de asemenea neidentificată, a fost menţionată în secolul XIX şi de: italianul G. Smancini (1843/CXXXIX) şi geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV).
 
Apoi, O'Brien trece de ruinele oraşului Dryanlar, neidentificat, „altădată important, acum complet nelocuit“.
 
La 10 minute mai departe, era situat „cel mai înalt punct“ al drumului, de unde se putea vedea cu ocheanul Marea Neagră, aflată la o distanţă de 40 de minute.
 
Drumul marcat permanent de dealuri a continuat pe la lacul Soujial/Siutghiol.
 
Pe la lacul Siutghiol au mai trecut în secolele XVI-XIX: sultanul otoman Soliman Magnificul (1538/VI), contele francez d Aintragues (1779/LXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CX) şi vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII).
 
La ţărmul Mării Negre, oraşul Kustendji/Constanţa era situat pe un promontoriu, la 150 de picioare deasupra nivelului mării. „Micul“ port format de digul despre care „se spune“ că fusese construit de romani avea o adâncime de „numai“ 6-7 picioare, deoarece era „plin“ de ruinele digului şi de nisipul adus de vântul maritim. Portul putea adăposti 12-15 vase mici, dar, după părerea lui O'Brien, dacă digul ar fi fost restaurat şi golful curăţat, ar fi putut primi 50-60 vase mici de 150-200 tone. Refacerea digului ar fi fost facilitată de faptul că piatra brută „de toate mărimile“ se găsea chiar la faţa locului.
 
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch (1843/CXL) şi geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV).
 
Pentru drumul de întoarcere spre Dunăre, irlandezul a ales ruta Constanţa- Rassova/Rasova (azi, comună dunăreană în judeţul Constanţa, la sud de Cernavodă), pentru a o compara cu drumul Cernavodă-Constanţa.
 
La o milă de Constanţa, unde se termina valul de pământ „numit Valul lui Traian“, călătorul britanic a observat un şir „destul de regulat“ de movile, semănând „foarte mult“ cu taberele romane din Scoţia.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII) şi paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV).
 
Aici, el a studiat zona în care „se spune“ că Dunărea se vărsa „înainte“ în Marea Neagră, dar nu a găsit nicio urmă a unui curs de apă, zona stâncoasă aflându-se mult deasupra nivelului mării.
 
După un drum de două ore paralele cu valul, O'Brien a ajuns în „micul“ sat tătăresc Alacap/Poarta Albă.
 
Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini în secolele XIV-XIX: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
După ce trecut prin satul Idris/Veteranu, irlandezul a menţionat „un mic lac mocirlos“.
 
Drumul spre Dunăre s-a încheiat după 9,5 ore de „călărit greu“ la o jumătate de oră de Rasova.
 
Prin Rasova au trecut şi alţi călători străini în secolele XVIII - XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), lordul Bentinck (1801/XCIX), medicul englez W. Wittman (1802/C), preotul englez C. Eliot (1815/CXV), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), geograful francez A. Boue (1840/CXXIX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI) şi mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII).
 
Călătorul a concluzionat că ar fi existat două obstacole naturale în construirea unui canal pe ruta Rasova-Constanţa: creşterea continuă a înălţimii reliefului de la Dunăre spre interior, imposibil de contrabalansat chiar şi cu „numeroase” ecluze, şi şirurile de dealuri impenetrabile de pe ţărmurile Mării Negre. Pe de altă parte, drumul de la Cernavodă era în ansamblu „excelent” şi ar fi putut fi ales de austrieci, dacă nu ar fi oprit iniţiativa de a face din Constanţa punct de tranzit spre Constantinopol. El constatase că erau uşor de găsit atât cai, cât şi căruţe „mici şi comode” pentru pasageri şi mărfuri.
 
La puţin timp după părăsirea Cernavodei, nava a trecut de oraşul Silestria/Silistra, unde era vizibilă, de asemenea, o concentrare de trupe turceşti.
 
Silistra a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, ce a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi contele englez Carlisle (1853/CLV).
 
Predecesorii britanici ai lui O'Brien din secolele XVI-XIX au fost englezi, cu excepţia scoţienilor J. B. of Antermony, James Fraser, A. Bonar şi R. McCheyne: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), lady Craven (1786/LXXXIII), ofiţerul de marină W. Smith (1792/XC), cărturarul W. Hunter (1792/XCI), mineralogul E. Clarke (1800/XCVIII), lordul Bentinck (1801/XCIX), chirurgul W. Wittman (1802/C), scriitoarea J. Pardoe (1836/CXIV), preotul C. Elliot (1835/CXV), literatul J. Fraser (1836/CXVI), E. Spencer (1836/CXVII), preotul miliar N. Burton (1837/CXVIII), misionarii A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul de marină A. Slade (1838/CXXV), marchiza de Londonderry (1840/CXXVIII), R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), studentul în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul W. Smyth (1852/CLII) şi contele Carlisle (1853/CLV).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi contele englez Carlisle (1853/CLV).
 
Surse foto:
 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
https://en.wikipedia.org/
http://www.profudegeogra.eu/
http://blog.noviodunum.ro/
https://de.wikipedia.org/
https://www.balcanii.ro/
http://4.bp.blogspot.com/
https://asociatiatedd.files.wordpress.com/
 
https://upload.wikimedia.org/
http://www.primaria-cernavoda.ro/
http://www.xplorio.ro/
https://destepti.ro/
 
Documentare:
 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga“, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VI, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009.

http://p.calameoassets.com/
http://www.acad.ro/
http://is2.mzstatic.com/i
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Călători străini prin Dobrogea (CLV) - Contele de Carlisle (Marea Britanie - Anglia) (galerie foto)