Călători străini prin Dobrogea (CLXV) - Ferdinand Quesnoy (Franţa) (galerie foto)

În timpul Războiului Crimeii (1853-1856), care a opus Rusiei alianţa formată din Imperiul Otoman, Franţa, Marea Britanie şi Sardinia/Piemont (Italia), Ferdinand Quesnoy (18?-18?) a servit ca medic în corpul expediţionar francez trimis în 1854 în NE Bulgariei otomane.
 
El a trimis din portul Varna trei corespondenţe cunoscutei reviste pariziene „L'Illustration”. Ultima, datată 25 august şi intitulată La Dobrudja. De Varna à Custendje, a apărut în numerele din 23 şi 30 septembrie. Institutul „N. Iorga” a folosit articolele din publicaţia franceză pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
 
În timpul incursiunii din iulie în Dobrogea otomană invadată de ruşi, divizia medicului francez a parcurs următorul itinerar: Varna - Balchick/Balcik - Mangalia - Tomis - Constanţa - Pallas/Palas - Kargeluk/Gargalâc - lacul Raselm/Razelm - Constanţa - Mangalia - Balcik.
 
Despre aceasta au mai scris ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII) şi polonezul convertit la islam M. Czajlowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII).
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII) şi ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII).
 
Distanţa Varna - Mangalia a fost străbătută în două zile de marş, perioadă în care forţele franceze au traversat un ţinut „trist” cu ierburi „sălbatice” şi au poposit în sate „mizerabile”.
În Mangalia, Quesnoy a constatat că localitatea era clasificată „în mod pompos” oraş, fiind doar „o îngrămădire de bojdeuci ruinate” părăsite de proprietari. Pe de altă parte, francezul cunoştea originea sa „veche”, citându-l pe geograful grec antic Strabon (64 î. H. -23 î. H.), care o menţiona cu numele Callatis, o colonie a oraşului grec Heracleea de pe coasta de sud a Mării Negre (azi N Turciei asiatice). Medicul militar considera că bucăţile de coloane şi pietre cioplite erau urme ale unui post militar roman, astfel de vestigii ale acestui „neam cuceritor” fiind des întâlnite între Balcik şi valul lui Traian, la sud de Constanţa. Mangalia anului 1854 dispăruse practic sub ierburi „înalte” şi mărăcini, „mizerabilele” case acoperite cu paie fiind distruse de „cruzimea” cazacilor în războiul din 1828-1829. Mai rămăseseră în picioare două moschei „de o mare simplitate” şi câteva de case de piatră pe ţărmul mării, intercalate de grădini necultivate unde creşteau pomi fructiferi. Pentru populaţie apa potabilă era furnizată de două puţuri puţin adânci, iar pentru animale de un lac mare infiltrat de apa mării. Prezenţa morilor de vânt într-un ţinut „necultivat” făcea o enigmă din procurarea grâului de către localnici, dintre care câteva familii de turci reveniseră la locuinţele lor după sosirea trupelor franceze.
 
Prin Mangalia trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV-XVIII: anonimul grec din sec. XIV (Călători II), cavalerul burgund/francez W. de Wavrin (1445), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.D; 1656/XXXVIII.6.B), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2) şi diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), negustorul armean S. Muratowicz (1601/XCVI/s), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1828-1829/CIX), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV) şi mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII).
Mai departe, la „o oarecare” distanţă de Mangalia, Quesnoy observă „ruinele” Tomisului, care păreau a fi ale unui templu grecesc. Acest „mic” oraş grecesc şi apoi roman, rămăsese „celebru” prin exilul poetului roman Ovidiu (43 î. H. - 17 d. H.), care a scris aici „Tristele”.
 

Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853;1857/CLX) şi polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII).
 
Pe timpul celor două zile de marş dintre Mangalia şi Constanţa, francezii au găsit doar lacuri, mlaştini şi sate „incendiate” abandonate de locuitori, singurele fiinţe întâlnite fiind „câteva” herghelii de cai sălbatici şi soluri de gâşte.
 
Constanţa era „un morman de ruine”, ca „toate” oraşele turceşti din Dobrogea, încă fumegând după incendierea sa de către armata rusă. Erau vizibile „numeroase” urme ale oraşului roman Constantiana. Casele turcilor fuseseră construite pe fundaţiile edificiilor romane cu blocuri de piatră luate de la acestea. Mai rămăseseră în picioare resturi de porticuri şi arcade, la nivelul solului se vedeau încă repere din piatră ale străzilor, iar lângă oraş se găseau ruinele unui templu. Toate acestea îi indicau francezului că localitatea fusese „unul din principalele” oraşe romane din provincia Moesia Inferior (Dobrogea şi Bulgaria dintre Dunărea inferioară şi munţii Balcani). În ceea ce privea prezentul, el considera că oraşul era slab populat, deoarece exista o singură moschee în centru şi fuseseră reparate puţine case distruse de ruşi în precedentul război. Este evident că medicul francez nu cunoştea legătura între anticul Tomis şi moderna Constanţa, crezând că Tomisul şi Constantiana fuseseră două localităţi distincte geografic.
 
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch (1843/CXL), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI) şi artistul plastic C. Doussault (1843/CLVIII).
 
Forţele franceze s-au cantonat la Palas, la o leghe (1 leghe vest-europeană = 4-5,5 km) de Constanţa, lângă un lac în apropierea Mării Negre.

 
După un marş de noapte de opt leghe, unitatea a ajuns la Gargalâc, unde fuseseră trimise anterior patrule care să verifice prezenţa inamicului. În această localitate, situată la 50 de leghe de Varna, soldaţii au fost loviţi de holera care bântuia „pretutindeni”.
 
Gargalâc fusese menţionat şi de cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.E).
Aici începea Dunărea de Jos (Delta Dunării) cu „marele” lac Razelm, ale cărui smârcuri secate de căldura verii degajau un miros „simţit de departe”. Vederea acestor regiuni „insalubre” şi „triste” l-a făcut pe Quesnoy să înţeleagă mai bine experienţa dobrogeană a predecesorului său C. Doussault (1843/CLVIII).
La întoarcerea în Constanţa, bolnavii au fost preluaţi de navele militare, iar ostaşii sănătoşi, a căror comandă a fost reluată de generalul Francois Canrobert, au continuat retragerea pe uscat, părăsind această zonă „a mizeriei şi dezolării”.
 
Cum în timpul expediţiei nu fusese posibilă aprovizionarea în acest ţinut „pustiu”, comandantul a ordonat ca la Mangalia să fie aduse tutun, vin, rachiu, cafea şi zahăr, care i-au revigorat pe soldaţi în lupta cu flagelul. Aici, la 7 august, Canrobert a emis un ordin de zi în care aprecia curajul militarilor în faţa mortalei epidemii, iar vasele au preluat şi restul bolnavilor.
 
Ca urmare, la sosirea în tabăra din Balcik, forţa expediţionară scăpase de „crunta maladie”.
Prin Balcic mai trecuseră în secolele XVI-XIX : sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.D), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV) şi inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV).
 
Balcik a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la a l doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Impresia călătorului despre Dobrogea era una de „profundă tristeţe”, deoarece în satele „sărace” de pe aceste câmpii „fără sfârşit” trăia o populaţie „pipernicită şi gălbejită”. Existenţa unor câmpuri de grâu şi orz indicau faptul că solul „nu este neroditor”, dar era necesară „un pic” de muncă pentru a-l face fertil. Quesnoy se întreba „dacă un guvern, care împinge delăsarea până a nu lua iniţiativa unor antreprize ce ar putea conduce la rezultate fericite, nu este foarte vinovat”.
 
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofiţerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX), vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul A. Joanne (1846/CXLV), diplomatul A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică J. Ubicini (1848/CXVII), arhitectul F. Pigeory (1850/CXLIX), paleontologul J. Boucher (1853/CLIV), artistul plastic C. Doussault (1843/CLVIII), economistul T. Lefebvre (1853;1857/CLX) şi ofiţerul C. Fay (1854/CLXII).

Surse foto:                 

istoriiregasite.files.wordpress.com
www.balcanii.ro
supravietuitor.files.wordpress.com
www.ziuaconstanta.ro
 upload.wikimedia.org
storage0.dms.mpinteractiv.ro
www.infopensiuni.ro
www.xplorio.ro
istoriesinumismatica.files.wordpress.com
asociatiatedd.files.wordpress.com
www.romanianmuseum.com
www.raremaps.com

Documentare:

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VI, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009.
www.ziuaconstanta.ro
p.calameoassets.com
www.acad.ro
www.saradistribution.com

Despre Marius Teja   

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.  

Citeşte şi: 

Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CLXIV) - Heinrich von Hess (Austria) - galerie foto